H.P. Lovecraft a fost din toate punctele de vedere un personaj straniu, bizar, complex, pe masura scrierilor sale care au fost in mare masura ignorate in timpul vietii, si nimeni (cu atat mai putin el) nu si-ar fi imaginat atunci ca popularitatea si influenta sa postuma vor creste exponential in cateva decenii, ajungand sa marcheze nu doar literatura si cinematografia horror, dar si jocurile de tot felul, muzica, televiziunea, benzile desenate, etc. Un singuratic pasionat de carti, de mitologie, de astronomie, de stiinte, incapabil sa functioneze cu adevarat in lumea reala in care se simtea strain, dedicandu-si o buna parte din timp corespondentei cu cei care ajunsesera sa il admire sau presei pentru amatori, reusind sa scrie mult si sa publice in Weird Tales, astazi o raritate bibliofila, pe atunci doar o revista publicata la New York si reunind in paginile ei povestiri de suspans, gotice, stranii, bizare, nu tocmai pe gustul publicului larg. Privite cu reticente in timpul vietii si admirate de putini, scrierile sale aveau sa devina emblematice abia dupa moartea autorului, fiind tiparite, retiparite, ilustrate, traduse, imitate, copiate, parodiate in toata lumea, asa cum nimeni nu s-ar fi asteptat. In esenta lor naratiuni in care insasi existenta umana este doar un accident, aflata intr-un univers ostil, indiferent, dominat de creaturi si fiinte ce nu pot fi gandite, intelese, nici macar vizualizate, fara izbaviri miraculoase, solutii deus ex machina, sperante intr-un viitor mai bun sau macar intr-o alta existenta, nuvelele scrise de Lovecraft sunt sumbre, fara iesire, fara posibilitate de evadare. Stilul este elegant, pretentios, demodat si cel putin la prima vedere usor de pastisat si in egala masura dificil de imitat fara a cadea in parodie, avand o muzicalitate interna greu de redat. Creaturile imaginate de el, alcatuind in timp un panteon supranatural imitat, preluat si extins de admiratorii si continuatorii sai, sunt atat de ciudate incat nu pot fi descrise, nu pot fi concepute, nu ar trebui sa existe. Nu exista finaluri fericite in ciclul sau narativ. Chiar atunci cand eroii sai reusesc sa invinga pentru moment raul cosmic se simte ca este doar un accident, ca universul continua sa existe rece, distant, sufocant, ca nimic din existenta speciei umane nu are o directie, un sens sau o valoare universala.
Volum ce reuneste o duzina din cele mai bune povestiri semnate de H.P. Lovecraft, "Chemarea lui Cthulhu" este o inspirata si suficienta introducere in lumea imaginata de solitarul pasionat de weird fiction, un prim pas suficient si necesar pentru cel care si-ar dori sa il descopere si sa se familiarizeze cu stilul si imaginarul sau, de la povestea zeului Cthulhu (probabil cea mai cunoscuta dintre creatiile sale) la bucati gotice ca Dulaul sau Veneticul, sinistrul Innsmouth si cosmarul care il domina, atat de lovecraftiana povestire SF dedicata unei imposibile culori venite din spatiu, enigma inghetata a aerului rece si altele. Sunt povestiri de o vetusta eleganta stilistica, profund personale, construind un univers, o maniera, o calatorie care ii va fascina pe unii, ii va umple de repulsie si teama pe altii, in vreme ce va exista o categorie ce va trece in pripa, in fuga, pentru a le abandona la fel de repede. Insa cei din prima categorie vor reveni cu siguranta din nou si din nou, asa cum s-a intamplat in timp cu cei care au inceput cu doar cateva pagini si au devenit cititori constanti si admiratori fascinati.
H.P. Lovecraft, Chemarea lui Cthulhu si alte povestiri, editura Polirom, 2019
