Church a realizat o serie de schite, a studiat indelung locul, s-a plimbat zile intregi incercand sa surprinda si sa memoreze felul in care cadea lumina, si chiar, cand a simtit ca sunt detalii care ii scapa, nu a ezitat sa apeleze la fotografii realizate atunci. Totul cu o minutiozitate deja cunoscuta cand venea vorba de acest peisagist reprezentativ pentru Hudson River School, curent atat de marcat de romantism. De fapt Church luat de fiecare data lucrurile in serios cand era vorba de peisajele sale, si cu un curaj de explorator temerar nu a eiztat sa calatoreasca pana in America de Sud, in cautarea de noi locuri si subiecte.
Cascada Niagara, din partea americana, tabloul din 1867, o panza de mari dimensiuni (260 pe 231 cm) pe care Church avea sa o considere una dintre marile sale reusite, era cea de a treia din seria dedicata subiectului. Church imortalizase pentru prima oara pe panza cascada inca din 1857, la un an dupa ce vizitase locurile si realizase o interesanta serie de schite in creion, dar si cateva lucrari in ulei, din diverse puncte si incercand sa surprinda cat mai mult din frumusetea magnifica a cascadei, fara insa a se gandi atunci ca acesta va fi tabloul care ii va aduce mai mult succes decat ar fi sperat. Odata terminata, panza a fost expusa la New York, si chiar daca Church era deja un nume cunoscut, nimeni nu s-ar fi asteptat la un asemenea impact.
Entuziasmul a fost general, se spune ca in circa doua saptamani ar fi fost vazuta de peste 100 000 de oameni, si practic, dupa ce si ziarele vremii au inceput sa scrie despre ea, a devenit un adevarat "bulgare de zapada". Expusa si comentata, prezentata pe Coasta de Est cu un succes similar si selectata pentru Expozitia Universala de la Paris din acel an, a fost categoric o lucrare care i-a confirmat lui Frederic Edwin Church renumele de "cel mai mare peisagist dupa Turner", asa cum fusese numit la un moment dat de Edward Lear, pictor si poet.
