 | Carl August Sandburg (6 ianuarie 1878 - 22 iulie 1967), unul dintre cei mai importanti poeti americani, dar si un talentat prozator si istoric, jurnalist de succes si biograf a castigat doua Premii Pulitzer, primul pentru biografia lui Abraham Lincoln iar cel de al doilea pentru volumul "The Complete Poems of Carl Sandburg".
Era inca un necunoscut in lumea literara in 1914, cand cateva dintre poemele sale au aparut in revista Poetry, publicatie prestigioasa cu difuzare nationala, iar impactul a fost surprinzator. Doi ani mai tarziu Sandburg publica volumul "Chicago Poems", iar autorul in varsta de 38 de ani facea primii pasi intr-o cariera care avea sa ii aduca celebritatea mondiala. |
Intre scrierile sale exista si un poem dedicat lui Constantin Brancusi, pe care Sandburg il admira, considerandu-l unul dintre marii artisti ai secolului XX, care reusise sa schimbe pentru totdeauna perceptia sculpturii. Intr-un fel, Sandburg credea ca Brancusi facuse in arta ceea ce scriitorul american reusise in poezie, dubland talentul fantastic si capacitatea uluitoare de creatie cu o personalitate aparte. |  |
Brancusi
Brancusi este un nazdravan ; el isi economiseste banii de tren si calatoreste fara tinta ; un nazdravan cu bagajele gata si fara nici un orar ; ei da, Bancusi e un nazdravan ; el intelege pasarile si craniile atat de bine ; stie cum atarna parul in cocul si-n cozile de pe capul femeii ; de-atata vreme le stie incat stie de unde vin si unde se duc ; el patrunde tainelor primilor, celor mai vechi creatori de forme.
Sa nu vorbim deocamdata cu gura prea sloboda a lui Brancusi caci abia a pornit ; nici nu se poate spune inca numele locului incotro se va duce cand va avea vreme si va fi gata de drum ; o, Brancusi, tu care pastrezi la soare, in preajma usii tale, scanduri de lemn tare, asteptand ca lemnul tare sa devina mai tare pentru ca mainile tale tari sa-l modeleze, tu, Brancusi, cu daltile si ciocanele tale, cu pasarile care devin conuri, craniile ce devin oua - cat de adanca e-n inima ta speranta ca odata si-odata vei gasi un con, un ou, atat de tari incat atunci cand pamantul se va petrece in ceata, ultimul ce va disparea va fi un con, un ou.
Brancusi, tu nu vei da un anunt in ziare scriindu-i lui Dumnezeu ca e spre binele lui de va veni el la tine : nu vei deveni prea limbut impuindu-i urechile lui Dumnezeu cu rugaciuni ; nu vei deveni impertinent si nici familiar ca si cum Dumnezeu ti-ar fi vecinul caruia nu o data i-ai numarat camasile pe franghia de rufe ; tu vei vorbi-ntotdeauna cu indoieli si abia auzit sau vei fi tacut ca soarecele-ntr-un pod de biserica la ceasul cand se deslantuie orga revarsand valuri oceanice pe stancile insorite ale tarmului. Daca Domnul pastreaza in ceruri cate un colt pentru muritorii ce se luptara aprig cu viata, atunci va fi unul si pentru tine, unul fi-va desigur si pentru tine.
Traducere A. E. Baconsky, din volumul "Carl Sandburg - Versuri", Editura Tineretului, Colectia Cele mai frumoase poezii, Bucuresti, 1966.
Photo : wikipedia.org
Iulie 2007
