Ernest Hemingway incercase inca din anii tineretii toate marcile si gusturile care ii iesisera in cale, dar daca era sa aleaga un singur cocktail atunci raspunsul era clar: mojito. Inventat chiar intr-un bar din Havana, Cuba, unde Hemingway era o prezenta obisnuita, aceasta combinatie de rom, lime, zahar, menta si sifon avea sa faca istorie, in buna masura datorita asocierii cu unul dintre cei mai importanti scriitori americani din toate timpurile. William Faulkner avea si el un cocktail preferat, Mint Julep, in care gaseai bourbon, menta, zahar si apa in proportii care trebuiau respectate cu exactitate de farmacist pentru ca cel care a scris Zgomotul si furia sa fie multumit. Sigur, putea sa bea si altceva, eventual un whiskey sau bourbon sec, dar este interesant ca spre deosebire de alti autori Faulkner prefera o partiala sau totala abstinenta in perioadele in care lucra, preferand sa bea mult si bine pentru a sarbatori momentul in care scrisese pe ultima pagina "Sfarsit".
Pentru F. Scott Fitzgerald bautura preferata era ginul, perfect alaturi de sucul de lime, sifon si o felie transparenta de limeta, totul intr-un pahar bine racit si servit eventual de mai multe ori pe zi. Ginul nu era doar o prezenta literara in Marele Gatsby ci o realitate obisnuita in viata cotidiana a autorului.
Stephen King a avut o lunga perioada de dependenta de alcool (si nu numai) din care isi aminteste atat de putin incat nu stie cum a scris un roman de succes pentru Cujo. Spre deosebire de alte nume celebre din istoria literaturii King a preferat de la bun inceput berea, doar ca niciodata in acei ani tulburi nu reusea sa se opreasca la una sau doua, avand mereu provizii ascunse in frigider si chiar in alte locuri. Prefera sa bea acasa, cel mai adesea pe cand lucra toata noaptea in biroul sau, si a durat mult pana cand a reusit sa renunte la alcool, una dintre cele mai importante realizari din viata sa.
Si J.R.R. Tolkien prefera berea atunci cand se intalnea cu unul dintre cei mai apropiati prieteni, C.S. Lewis, eventual insotita de o pipa sau mai multe, dar spre deosebire de King creatorul unui univers cu hobbiti, orci si elfi nu a fost niciodata mai mult decat un bautor ocazional, social, preferand sa se prezinte ca un rafinat gurmand si un indragostit de literatura si mai ales de lingvistica.
Truman Capote putea sa treaca in aceeasi zi de la ceai si cafea la sherry si la bauturi tari, mai ales in perioada in care scria, si avea barurile sale unde se simtea nu doar relaxat ci si binevenit. Dar cand se intalnea cu prietenii sau isi dorea pur si simplu sa se relaxeze alegea intotdeauna un pahar mare de vodca si suc de portocale, in proportii variabile de la o zi la alta. Maya Angelou a ales si ea gustul dulce de sherry, recunoscand ca nu poate sa inceapa o carte fara macar un pahar pregatit alaturi de scrumiera. Indiferent de ora pentru ca povestea sa inceapa sa curga scriitoarea povestea cu umor ca este nevoie de macar un pic de sherry. Sau mai mult. Si judecand dupa succesul cartilor se pare ca in cazul ei metoda functioneaza.
Oscar Wilde iubea absintul, alegerea perfecta pentru o personalitate atat de controversata si complexa, bautura foarte la moda in acea vreme printre pictori, poeti si boemi, si chiar scria ca dupa primul pahar vei vedea lucrurile asa cum ti-ai dori sa fie, in vreme ce dupa al doilea le veti asa cum nu sunt. Ar fi bine sa te opresti, pentru ca de la al treilea pahar cu licoare verde si parfumata lumea iti apare asa cum este cu adevarat, si este cel mai cumplit lucru.
Foto: imdb.com, pbs.org
