Nascut pe 13 aprilie 1899, arhitectul si graficianul Alfred Mosher Butts, fiul unui avocat si al unei profesoare de liceu, initial, poate spre surprinderea parintilor sai, parea mai curand atras de presa si literatura decat de perspectiva unei cariere juridice. Lucreaza ca redactor si editor al ziarului scolii, fara sa continue in aceasta directie, si spre bucuria tatalui alege arhitectura. Urmeaza cursurile Institutului Pratt si apoi se inscrise la Universitatea din Pennsylvania, isi termina studiile si reuseste sa obtina o slujba la un birou prestigios din New York, Arthur C. Holden & Associates. Parea inceputul unei cariere sigure si promitatoare, si ca in visul american nu era exclus ca tanarul arhitect sa ajunga candva unul dintre partenerii firmei sau, cine stie, autorul unor proiecte grandioase. Cel putin aceasta ar fi fost speranta familiei si poate chiar a lui Mosher Butts insusi, numai ca odata cu Marea Criza totul s-a schimbat. Nu doar regulile jocului, dar jocul insusi, dupa cum avea sa povesteasca mai tarziu, si la fel ca nenumarati alti tineri si Butts si-a pierdut slujba. Dar cand ceilalti au incercat sa isi gaseasca alta slujba, orice slujba, lui Alfred Mosher Butts i-a venit ideea sa creeze un... joc de societate.
Si initial s-a documentat ca si cand era vorba de o noua cladire: ce jocuri erau populare, in cate categorii s-ar putea imparti, ce lipseste si ce i-ar placea sa joace? Era in egala masura nevoia de a avea o ocupatie, o posibila sursa de venit (intr-o perioada in care orice dolar ar fi contat) si speranta ca ar putea deveni o noua cariera. Pana la urma s-a oprit la un joc cu litere si cuvinte, pe care l-a proiectat intr-o maniera foarte "inginereasca". A realizat tabele si liste cu frecventa literelor si cuvintelor in limba engleza, a studiat indelung anagrame si reviste de cuvinte incrucisate, a pus pe hartie adevarate ecuatii si algoritmi, si in final a formulat regulile de baza. Fara sa fie un lingvist si pornind de la ziare precum New York Times a pus intr-un saculet un numar de litere, din care fiecare jucator extragea cate sapte si trebuia sa formeze cuvinte. Si initial jocul nici macar nu avea o tabla cu patratele pe care sa isi asezi cuvintele.
Cu spirit antreprenorial i-a dat initial numele de Lexiko, apoi de Criss Cross Words, insa uriasi in domeniu precum Milton Bradley sau Parker Brothers nu au parut interesati. O perioada Butts a creat copii ale jocului, mai mult artizanale, vanzandu-le mai mult prietenilor si cunostintelor, fara vreun profit fabulos. Pana cand a aparut un anume James Brunot. Care poate nu avea imaginatia lui Butts, nu avea ideile sale, dar avea un simt al afacerilor esential. De la Criss Cross Words (care avea deja o tabla de joc si patratele marcate pentru dublarea si triplarea scorului) s-a ajuns la Scrabble. Chiar daca Butts reincepuse sa lucreze la firma care il concediase tot spera ca jocul sau, care se bucura de succes printre prieteni, va deveni un succes.
Brunot ar fi gasit numele de Scrabble, a cumparat toate drepturile in schimbul unui procent din vanzari, a definitivat regulile, aspectul grafic, strategiile si trucurile, si in 1948 publicul descoperea oficial un joc nou. Nu a mers tocmai bine initial, cel putin pana in 1952, cand Scrabble a inceput sa fie vandut in magazinele Macy. Rezultatul? Peste patru milioane de jocuri vandute in doar doi ani, Scrabble devenea o legenda, iar un arhitect pe nume Alfred Mosher Butts intra in istoria jocurilor de societate. Ziua lui de nastere (13 aprilie) devenea oficial Ziua Nationala a jocului de Scrabble - cel putin in SUA - si pana la disparitia sa, in 1993, se vandusera peste 100 de milioane de exemplare din joc, in nenumarate editii si traduceri locale, existau campionate locale si nationale, reviste si carti, publicatii si emisiuni. Scrabble era mai mult decat un joc, era un fenomen. Nici macar Butts nu sperase sa ajunga pana aici.
Foto: wikipedia.org, mastersofgames.com
