Vinilul. Clasicul, banalul, demodatul vinil. Viniluri cu povesti in interpretarea unor mari actori, pe care multi dintre noi le colectionam si le ascultam pana ajungeam sa le invatam replica dupa replica. Si adoram ritualul pe care trebuia sa il respecti de fiecare data, grija cu care scoteai vinilul din coperta viu colorata, cum il asezai cu atentie, sunetul cald, plin, cu micile pocnituri si imperfectiuni care il faceau cu atat mai viu. Bunicii aveau discurile cu muzica simfonica, si pe acestea le priveam cu un soi de emotie amestecata cu putina teama, pentru ca stiam cat de importante sunt pentru ei. Parea ca discurile se gasesc peste tot. Unii preferau casetele. CD-urile erau inca departe.
Un format ce parea vetust si in cel mai bun caz dedicat pasionatilor nostalgici, vinilul se bucura astazi de o neasteptata si remarcabila popularitate, revenind in forta pe o piata ce parea ca se stinge de la sine pe masura ce formatele online pareau tot mai puternice. Si totusi, astazi sunt destui colectionari care nu ar reveni vreodata la CD sau DVD, nici macar la Bluray, cumparand si schimband discuri vinil ale unor trupe si muzicieni iconici sau dimpotriva, titluri si formatii aproape necunoscute, o tehnologie ce isi retraieste o noua tinerete pe care nimeni nu ar fi putut-o anticipa. Mai ales dupa ce ani buni diversi specialisti anuntasera disparitia inexorabila a batranului disc in favoarea noilor formate. Iar un disc bun, un disc la care tii si pe care l-ai cautat indelung si de care ai grija de fiecare data cand il asculti, care reprezinta una dintre piesele rare ale colectiei, va avea aproape intotdeauna si o coperta reusita. Recunosti unele viniluri intr-o clipa tocmai datorita copertei.
Foto: popmatters.com
Dar cum ar fi un disc cu o simpla coperta din hartie groasa, cafenie, cu numele artistului si al piesei? Nimic simbolic, fara culoare, fara grafica, fara o imagine care sa devina in timp legendara. O coperta precum Dark Side of the Moon a celor de la Pink Floyd (doar un exemplu arhicunoscut) poate ca nu ar fi existat vreodata. Sau Sgt Pepper's. Si daca nu ar fi existat un anume Alex Steinweiss, candva in anii '30 ai secolului trecut, poate gaseam in magazine aceleasi viniluri sterse si plicticoase, greu de recunoscut.
Prima coperta de vinil
Alex Steinweiss fusese abia angajat la doar 22 de ani ca grafician la American Gramaphone Company, mai tarziu Columbia Records. Inaintea lui mai incercasera si altii sa infrumuseteze banalele, cenusiile coperti si plicuri pentru fragilele discuri cu 78 de rotatii, fara prea mare succes. Dar in 1938 tanarul Steinweiss a fost cel care a reusit sa ii convinga pe cei de la Columbia sa incerce altceva. Cu totul nou, plin de culoare, grafica si nu in ultimul rand umor dublat de stil, imbinand grafica folosita in afisele publicitare atat de populare atunci cu cea pentru revistele ilustrate, si Steinweiss a fost cel care a pornit o adevarata revolutie in domeniu. Dupa ce apare prima sa coperta de disc, pentru un vinil Rogers & Hart (1940) succesul este imens, si nu doar pentru muzica la moda atunci, dar si pentru copertile unor inregistrari de muzica simfonica. Nu prin campanii costisitoare si reclame in presa, ci schimband radical felul in care produsul era prezentat publicului, Steinweiss si cei de la Columbia au schimbat radical felul in care publicul alegea si cumpara discurile. Iar cel care va fi mai tarziu imitat si chiar adulat de tinerii graficieni din domeniu a reusit sa ofere coperti pentru viniluri ce profitau din plin de suprafata generoasa, de felul in care graficianul se familiarizase cu afisele publicitare europene din anii '30-'40 si cu felul in care introducea adesea elemente simbolice si interpretari proprii ale mesajului muzical.
Prima coperta de disc realizata de Alex Steinweiss
Foto: www.alexsteinweiss.com
De la single la LP
Iar dupa razboi, cand Steinweiss a revenit in domeniul pe care il adora, regulile si tehnologia incepusera sa se schimbe, si aparuse un nou fel de disc, LP-ul. Mai rezistent, mai bun, cu o capacitate mai mare, doar ca avea o mare problema - vechile plicuri folosite pentru discurile cu 78 de rotatii nu se potriveau deloc. Si tot cel care practic inventase coperta discului asa cum o stim astazi a fost cel care a gasit si noul format pentru albume, rezistent si mai ales usor de adaptat pentru grafica oricat de bogata, inclusiv fotografii, iar discul era astfel mult mai bine protejat. Si dupa retragerea sa, in plina glorie, acelasi Alex Steinweiss avea sa ramana in istoria discului de vinil cu doua inovatii care schimbasera radical industria. Grafica vinilurilor nu avea sa dispara vreodata, si numerosi desenatori de top aveau sa scrie istorie in domeniu, indiferent de genul muzical abordat, si nu este de mirare ca datorita noii coperti sunt discuri vechi de decenii, bine pastrate, ce ofera si astazi aceeasi calitate a sunetului.
Foto: wikipedia.org, http://www.alexsteinweiss.com
Iunie 2016
