Reprodus, copiat, ironizat si imitat ulterior de alti artisti sau de admiratorii genialului si originalului artist, telefonul-homar a inceput mai curand ca o gluma suprarealista, dar a devenit (spre surprinderea multora) o opera de arta cat se poate de reala. Si in plus un telefon cu disc perfect functional. Fascinat de homari si simbolistica asociata acestora (in primul rand datorita asocierii cu senzualitatea), Dali a reusit in 1938 sa ofere intregii lumi propriul sau model de telefon, dar unul care in locul receptorului clasic – ne gasim in vremea in care pentru multe tari un post telefonic propriu era inca un vis – avea un homar, imitand perfect unul adevarat, vopsit in tonuri de galben si rosu. O creatie pentru care Dali folosise materiale dintre cele mai diverse, inclusiv cauciuc, hartie sau gips, primul model al “seriei” era destinat colectionarului si poetului Edward James, un apropiat al artistului si unul dintre protectorii si finantatorii acestuia. Nu avea sa fie si ultimul aparat de gen, Dali realizand mai multe versiuni, in total 11 (cinci colorate si sase albe, simple) unul dintre acestea fiind vandut in decembrie 2016 la casa de licitatii Christie’s, o sansa pentru colectionari de a avea o piesa cu adevarat reprezentativa pentru suprarealism. Nu a fost nici singura data cand Dali, pentru care fructele de mare si in special homarii au ramas tot timpul o sursa de inspiratie si un motiv des intalnit, sa se foloseasca de acest spatiu imaginar in picturile sale sau in desene. Chiar spre sfarsitul anilor 30 Dali a oferit publicului avangardist, mereu gata sa ii accepte si sa se entuziasmeze vazandu-i noile idei, telefoane cu un homar viu. Toate cele unsprezece telefoane-homar se gasesc astazi in colectiile unor muzee si galerii prestigioase, intre care Espace Dali (Paris), Tate Modern (Londra), Muzeul Salvador Dali (St. Petersburg) sau Centro Cultural de Belem (Lisabona).
Foto: tate.org.uk
