Festivalul "ApaAerFoc" organizat de ICR s-a incheiat duminica, cu spectacolul "Salto Vitale" al trupei olandeze Tuig.
Credeti poate ca a face un spectacol intr-o jumatate de ora este floare la ureche. Credeti poate ca intr-un astfel de spectacol lucrurile trebuie sa fie extrem de simple si concentrate, clar expuse, pentru a tine asistenta in tensiune.
Trupa olandeza Tuig, care, cu cele doua reprezentatii de sambata si duminica seara, a incheiat Festivalul de teatru in aer liber "ApaAerFoc", organizat de Institutul Cultural Roman, le-a demonstrat celor veniti pe platoul de langa lacul din Parcul Tineretului ca, intr-adevar, un spectacol de o jumatate de ora este tensionat si clar definit, dar mai putin simplu.
Tuig, specializati in teatrul neconventional, renumiti pentru masinariile arhaice folosite in show-urile lor, au montat in Parcul Tineretului un aparat straniu, o imbinare de lemn, sfori si arcuri. In partea superioara a aparatului, o mica platforma pe care este amenajata o biblioteca sau, mai degraba, un colt intim: un teanc de carti, o veioza, cateva foi de scris si o scarita, care sa te ajute sa evadezi, dar care, la un moment dat, devine profund inutila.
Dar sa o luam pe rand. Ce faci daca ai ajuns din intamplare sambata seara in Parcul Tineretului? Sa zicem ca intri dinspre sincai, pentru ca ai venit cu metroul. Vezi niste afise, destul de ispititoare, cu anuntul spectacolului "Salto Vitale" sustinut de o trupa olandeza, Tuig, la 21.00. Nimic mai potrivit decat un spectacol in aer liber pentru a incheia o seara de sambata! Timp mai este, chiar si de o plimbare, desi nu stii exact unde va fi acest spectacol. Dar sunt sageti, asa ca rasufli usurat. Strabati aleile lungi si aglomerate ale parcului, arunci o privire inspre fantanile arteziene si incerci sa ti le imaginezi mai putin paradite si mai putin murdare. Intorci capul si iti tii respiratia cand treci pe langa un grup de "ecologice" si te intrebi daca e normal atunci cand doua scutere trec vajaind pe langa tine. Ajungi pe platou, vezi decorul straniu, iti gasesti un loc pe iarba care iti asigura o vedere cat de cat buna asupra "scenei". Mai sunt vreo doua minute pana cand ar trebui sa inceapa. Speri ca pustoaicele de langa tine sa-si epuizeze temele de discutii pana atunci, incerci sa nu te enervezi pe grupul de pensionari care urla la un pusti doar pentru ca le e prea lene sa se mute din spatele lui si al trepiedului.
La 21.00 si cateva minute incepe. Trece ceva timp fara sa se intample mare lucru. Un baiat s-a refugiat in aeriana "camera de lectura", isi deschide o carte si citeste tragand cu coada ochiului la public. Nici nu banuiesti ca in vreo 20 de minute baiatul va ajunge la 14 metri inaltime si ca, intr-o astfel de situatie-limita, va arunca totul, cartea, foile de hartie, inclusiv hainele. Nu banuiesti nici ca acea platforma va fi ridicata la o asemenea inaltime de cele trei fete, imbracate cu haine albe, ignifuge, fiecare din ele depunand un efort fizic urias si facand lucruri care mai de care mai ciudate: una, cu picioarele infasurate in multe straturi de carpe ude, stapaneste de una sigura un balansoar, alta invarte o roata de flacari, iar a treia alearga, asemenea unui hamster, intr-o roata uriasa care trece prin apa. Desigur, pentru ca e Olanda, actorii se deplaseaza pe scena si intre scena si "culise" pe biciclete.
Ce se intampla la 14 metri? "Salto Vitale". Mai putin de doua minute ii ia baiatului sa coboare din camera lui de lectura, atarnat de o sfoara care se roteste pe un sunet de cutie muzicala. Asta a fost tot. Impact vizual maxim.
Un spectacol scurt, cat o respiratie, in care teoriile fizicii mecanice sunt mai puternice si mai importante decat orice alt simbol la care te-ai putea gandi.
