Balerinul Razvan Mazilu spune ca premiera de duminica seara a “Simfoniei fantastice”, de Hector Berlioz, de la Opera, este moderna nu numai prin dans, ci si prin poveste. Coregraful Gigi Caciuleanu a creat un libret nou, iar in spectacol exista un tablou al coborarii in Infern, care ii aminteste dansatorului de Administratia Financiara si de situatia mizerabila a artistului roman.
EVZ: Cum e sa joci din nou pe scena Operei Nationale, dupa spectacolele “Anna Karenina”, “Rosu si negru” sau “Visul unei nopti de vara”?
Razvan Mazilu: E o reintalnire de suflet, pentru ca am crescut in Opera. Apoi, opera, ca gen, e fascinanta, are un farmec al ei, aparte, care trebuie regasit. In compania de balet se munceste mult si, din pacate, dansatorii nu sunt motivati financiar. Nicaieri in lume nu este foarte usor pentru dansatorii profesionisti, dar la noi este chiar o bataie de joc. Sunt angajat al Teatrului Odeon pe post de consultant artistic si coregraf, dar colaborez in multe alte locuri. Orice balerin doreste sa traiasca decent si sa-si faca sanatos meseria. Noi ducem o lupta pentru supravietuire.
EVZ: Tu cum ai reusit sa razbati?
Razvan Mazilu: Nu castig din arta, din ceea ce fac propriu-zis pe scena, ci din lucruri adiacente care tin de meseria mea, din spectacole pe cont propriu si din turnee. Nu fac un rabat de la calitate, nu fac nicio concesie. Am incercat sa-mi gasesc mijloace de supravietuire. Un balerin are un salariu in jur de sase milioane, iar un balerin care iese la pensie primeste o suma derizorie. Eu nu am asteptat sa-mi faca altii norocul. Mi-a fost clar ca eu trebuie sa inventez, sa pun lucrurile in miscare. Am ramas in tara. Daca toata lumea ar pleca, aici cine ar mai construi? Suntem liberi, totusi, si putem construi liber in Romania. Asta e o sansa.
EVZ: Cum ti-ai descrie rolul din “Simfonia fantastica”? Care e provocarea acestui rol pentru tine?
Razvan Mazilu: Coregraful Gigi Caciuleanu mi-a sugerat ca personajul meu s-ar putea numi foarte bine si Razvan, dar dincolo de mine, de trupul si miscarile mele, sugestia e a unei fiinte care nu mai exista, artistul generic, pentru ca se dizolva in arta sa, cu fiecare aparitie pe scena.
EVZ: Cum lucrezi cu Gigi Caciuleanu, care s-a reintors in Romania pentru acest spectacol?
Razvan Mazilu: Suntem pe aceeasi lungime de unda. Aparent, stilul sau coregrafic nu se potriveste personalitatii mele, care are nevoie sa-si exhibe patosul pe scena aproape de fiecare data, dar tocmai in felul acesta mi se pare mai provocatoare colaborarea. Pentru ca un dansator sa evolueze e important sa lucreze in cat mai multe stiluri. Spectacolul este foarte interesant si pentru ca Gigi a creat propriul libret pe “Simfonia fantastica”. Spectacolul este actual, modern, nu numai prin limbajul de dans folosit, ci si ca poveste. Ca sa dau un singur exemplu, exista in spectacol un moment care mi-a adus aminte de drumurile mele la... Administratia Financiara. Intr-un tablou, exista o coborare in Infern, care planeaza amenintator asupra armoniei din jur. Eu asociez acest Infern cu birocratia. In spectacol, e vorba si de pierderea noastra, a oamenilor, in birocratie, in functionarime, in hartii si in legi absurde.
EVZ: Care e diferenta dintre a dansa pe o scena de Opera si a fi one-man-show?
Razvan Mazilu: Niciuna. De catva timp am un recital in clubul Prometheus, un spatiu cool de doi metri patrati, aparent antidans. Nu conteaza. Pot sa dansez si pe peronul garii, ma implic la fel de mult. Vad spectacolul ca o conexiune intre arte: dans, teatru, muzica, plastica. Este ceea ce am incercat, este ceva spre care tind in continuare. A fi one-man-show este greu, desigur, si nu ma refer neaparat la faptul ca e greu din punct de vedere fizic, ci la faptul ca trebuie sa fii foarte sincer, cu tine, cu ceilalti, e ca o operatie pe cord deschis - “asta sunt, asta am sa va spun, daca am ceva de spus cu adevarat”. Pentru ca toti ochii te vor scana pana la cel mai mic gest acolo, pe scena, intr-un spot de lumina.
"Sunt un autodidact"
Razvan Mazilu s-a nascut pe 21 iunie 1974, la Bucuresti. A inceput sa studieze dansul de la 3 ani. “Am absolvit liceul de coregrafie din Bucuresti, dar sunt mai mult un autodidact. Stilul meu este foarte eclectic, daca o miscare imi place, imi spune ceva, mi-o asum, nu conteaza ca e din dansul contemporan, baletul clasic sau circ”, crede artistul. “Cateodata, cuvintele sunt cele care incurca. Dansul, gestul pot “spune” mult mai multe”, precizeaza Mazilu.
In 1997, balerinul a fost protagonistul primului one-man-show al unui dansator roman, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Un an mai tarziu a inceput colaborarea cu Opera Nationala, unde a dansat, ca invitat, in “Anna Karenina” (1998) si “Stampe japoneze” (2000), iar in “Rosu si negru” (2001) a avut rolul principal.
