Supusul mariei sale
Este util de stiut ca adevaratul supus al unui Rege este cel gata
sa-l urmeze oriunde, iar in vremuri aprige, cel gata oricand sa imparta cu Regele sau fie batjocura istoriei curente, fie nerusinarea poporului asmutit.
Modelul tutelar al acestei stranii fidelitati trebuie cautat in supunerea veche a sfintilor militari. Mucenicia acestei ascultari indragostite reprezinta insasi definitia duhovniceasca a supusului.
Fara a-l fi cunoscut pe Rege, acest tip de dragoste, de sorginte strict militara, mi-ar fi ramas pentru totdeauna necunoscut.
Sa fii supusul unui Rege nu-i un lucru chiar atat de usor. Cel mai greu este sa te dezbari de obisnuintele evlaviei republicane, de ifosele mult prea inradacinate ale mentalului emancipat sau, mai pe sleau, sa sistezi definitiv paricidul zilnic… Practic vorbind, sa renunti de bunavoie la dreptul de a avea opinii despre Regele tau. Prin urmare, sa nu-l mai judeci, asa cum te obisnuisesi sa-i judeci pe presedinti si sa incetezi sa mai pui pe tocator modul cum domneste.
Falsii supusi
Volutele istoriei ultimilor 16 ani au divulgat destui proximi ai Casei Regale ca falsi supusi ai Regelui. Acestia, si nu altii, bunaoara au amendat cu asprime, mai demult, hotararea Regelui de a raspunde invitatiei la Cotroceni adresata de Iliescu. Ca sanctiune, l-au lasat sa mearga cu cine s-o nimeri. "Nimeritii", ca de obicei, au fost adevaratii supusi, bucurosi ca providenta le ofera darul de a manca alaturi de Regele lor pateurile expirate si sampania poporana si calda a gazdei… Dar pe 23 octombrie 2006 : cu prilejul sarbatoririi la Ateneul Roman a celor 85 de ani impliniti de "Regele Asteptarii" si la nici zece ani de la acea invitatie de pomina : in primul rand al lojei oficiale puteau fi vazuti Regele si Regina, in vreme ce in randul din spatele lor, asezat cuminte, binecrescut si binevoitor, putea fi zarit tocmai puternicul prigonitor de alta data : ex-presedintele Iliescu Ion : cel care a comis golania istorica de a-l fugari pe Rege pana la granita. Din punct de vedere duhovnicesc, teribila priveliste de la Ateneu constituie o biruinta a Regelui cat doua "Rovine" si doua "Podul Inalt" la un loc, ca sa nu mai vorbim de tacita si implicata catehizare a lumii romanesti, asupra modului in care trebuie iubiti vrajmasii.
Notorietate periculoasa
Nitel mai incoace, corul acelorasi vajnici aparatori ai monarhiei : de aceasta data, ai porfirogenezei : a sanctionat asa-zisa usuratate a Regelui de a innobila, si inca intreit, un actor: Print al Familiei Regale, ginere al Suveranului si princiar consort al mostenitoarei tronului. Ar fi fost de ajuns imaginatiei acestor critici sa-l compare pe "actor" cu celebra intrusa a Casei Regale a Angliei, pentru ca adevarul sa iasa imediat la iveala. Fiindca, in pofida faptului ca pentru a capata statut princiar - si Printului Radu, si Printesei Diana : li s-a trecut cu vederea lipsa sangelui albastru, nimic nu va putea vreodata eluda prapastia care-i separa ireductibil, jertfelnica vocatie a supunerii. Biata Printesa n-a avut-o deloc, in vreme ce Printul o are.
Dovada o constituie insasi frumoasa ascensiune publica si cresterea generala a simpatiei fata de Print. Ca notorietatea Printului si, implicit, a Casei Regale au devenit pentru multi periculoase o demonstreaza tentativa recenta de a-l compromite moral. Ceea ce le-a scapat artizanilor acestei mizerabile inscenari este tocmai imunitatea vocatiei supunerii la acest gen de discreditare.
Or, cand au decis ca Printul este vrednic sa intregeasca genealogia contemporana a Familiei Regale a Romaniei, si Regele, si Regina intuisera deja vocatia acestuia de a converti supunerea fata de Rege in act creator prodigios. Care ar putea fi secretul acestei uimitoare conversii? Pare-se ca cel mai enigmatic raspuns l-a dat illo tempore un celebru poet-bandit:
"Unde sunt oare zapezile de an?/Stapane Print, nu astepta un nazdravan raspuns/La intrebarea unde sunt/Ca un refren mereu sa ai in gand/Dar unde sunt zapezile de an"?/ "Ou sont les neiges d'antan"?
In urma cu ceva vreme, ziarul Adevarul, in alt format grafic si redactional, publica la distanta de cateva saptamani doua grupaje de articole cu acuzatii impotriva mea, pe care niciodata nu le va putea dovedi. Nu as fi raspuns acelor atacuri pe prima pagina, fiindca ele m-au onorat. Intre timp insa Sorin Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, a scris un text pe care mi l-a incredintat.
Domnule redactor-sef al ziarului Adevarul, va rog sa considerati ca eseul lui Sorin Dumitrescu este dreptul meu la replica.
Radu
Principe de Hohenzollern-Veringen
