Transilvania este consecventa : si bine face : in a ne aduce filme din categoria celor descoperite de sectiunile paralele ale marilor festivaluri, sau plasate cu buna stiinta acolo, fiind, cum se obisnuieste a se spune, `prea fragile` pentru a rezista marilor competitii oficiale.
De la o calatorie la alta, ele aduna, insa, premii, atrag atentia si, incet-incet, deschid ochii iubitorilor de film asupra unor autori inca nepregatiti, poate, pentru a veni in fata de tot, dar care vor sa ne spuna ca cinematograful lumii trece si prin gradinile lor. Un astfel de regizor este si norvegianul Jens Lien, descoperit acum sapte ani la Cannes ca semnatar al scurtmetrajului Shut the Door (competitie), revenit, anul trecut, la Saptamana Criticii, cu cel de al doilea lungmetraj, Omul-problema (Den Brysomme Mannen : The Bothersome Man).
Intre noi fie vorba, omul nu face multe probleme altora, strania lume in care a fost tarat ii da bataie de cap. In universul aseptizat, ultratehnologizat, cu indivizii ei gata sa te intampine sau sa te respinga punand in functiune acelasi zambet mecanic, eroul (actorul Trond Fausa Aurvaq) pare cazut de pe o planeta straina si adus pe o alta unde i se ofera totul pe tava (masa, casa, serviciu). Nu trebuie sa miste un deget, iar daca, din intamplare, pierde un deget, nimic mai simplu decat sa-l lipeasca fara ajutorul nimanui.
Ce-i drept, si atunci cand metroul trece de trei ori peste el, intr-un cosmar, alta este adevarata catastrofa: nevasta nici macar nu clipeste. Unicele ei griji sunt legate de schimbarea mobilierului, in functie de noile propuneri ale modei.
Cine nu a ajuns, inca, la acest standing, nu este cu nimic mai bun, tot la baie si la living-room se gandeste, cu o intensitate candid-natanga. Nu e de mirare ca, intr-o astfel de societate, unei timide declaratii de dragoste i se poate raspunde cu un `de ce`? Criteriile normalitatii aduse dinafara sunt cele care descumpanesc, de aceea `de ce`-urile personajelor ne starnesc rasul, intr-un film, altfel, sumbru, despre inchisoarea de lux numita lumea noastra.
Ostentatia demonstratiei este, nu de putine ori, pacatul unor astfel de `antiutopii`: `omului-problema` i se face dor de un scancet de copil, de o prajitura adevarata, minuni accesibile numai prin spargerea unui zid, operatie destinata zadarniciei, precum urcarea muntelui de catre Sisif. Banuim, dar reechilibram balanta in favoarea autorului care, printre altele, ne propune si un bun exercitiu al privirii in spatiu.
