In lume situatia s-a transat de mult: opera a renascut pe marile scene abia dupa ce manageri inteligenti au inteles ca trebuie zdravan scuturata de praf si au invitat mari regizori de teatru sa opereze schimbarile. N-a fost simplu, adesea acestia au fost criticati, ba chiar huiduiti, dar controversele au reasezat spectacolul de opera in prim-plan, iar muzica a iesit intotdeauna in castig. Cum noi suntem in acest domeniu cu decenii in urma, la Opera Nationala din Bucuresti incercarile au fost timide de-a lungul timpului - doar cateva spectacole au fost semnate de regizori de teatru - Mihai Maniutiu, Alexandru Darie - dar si acelea au fost mai degraba exceptii de la regula conform careia nimic nu trebuie schimbat din vechile inscenari, nici macar costumele, cu exceptia cazului in care interpretii isi modifica dimensiunile.
E foarte posibil ca noua incercare de revitalizare prin teatru, operata de Alexander Hausvater cu "Trubadurul" sa ramana si ea fara urmari, dar ar fi pacat. Fiindca acest spectacol ar putea marca intrarea Operei Nationale din Bucuresti intr-o alta etapa a existentei sale, una cu adevarat contemporana. Ceea ce reuseste Hausvater este o dinamizare necesara fara a afecta calitatea muzicala a spectacolului. Modernitatea viziunii vine din utilizarea curajoasa, fara inhibitii, a noilor tehnologii care proiecteaza povestea clasica a unei razbunari intr-un spatiu mitic, a carui dimensiune metafizica este construita prin impresionante proiectii multimedia." Aruncarea in timp" a personajelor este numai una dintre partile spectaculoase ale productiei, care include scene memorabile, cum sunt cele avand drept protagonist corul tiganilor sau cele de razboi, de obicei greu de reprodus in mod credibil. Aici se proiecteaza pe ecrane imense imagini prelucrate computerizat, scene filmate, ale caror contururi blurate si culori ce-si modifica intensitatea creeaza senzatia de miscare si intensitate a actiunilor. Spectacolul e construit pe mai multe planuri, ceea ce-i imprima, cum spuneam, un dinamism ce tine mereu treaza atentia spectactorului. Coregrafia Malinei Andrei este proaspata si vie, in acord cu scenariul ce plaseaza actiunea intr-un spatiu de provenienta extraterestra, scenariu paralel in care corurile sunt bine integrate (cordonator, Stelian Olariu). Costumele vin sa completeze inspirat scenografia Vioricai Petrovici, iar acest ansamblu de imagini sustine benefic constructia muzicala pentru care Tiberiu Soare merita aplauze. Nu toti interpretii sunt pregatiti pentru acest gen de abordare, iar in cazul unora asta se vede destul de clar, fiindca nu fac fata miscarilor pe care scenariul ii obliga sa le faca, dar pe care ei le sacrifica in favoarea muzicii. Ideal ar fi fost ca ambele sa poata fi impletite, dar chiar si asa, eforturile interpretilor (Iordache Basalic, Sonia Munteanu, Akhmed Agadi, Liliana Lavric) merita apreciate. De altfel, publicul prezent in sala la premiera asta a si facut, nivelul de entuziasm fiind impresionant si depasindu-l pe cel al vociferarilor. Controversa, care a insotit spectacolul inca de la premiera, nu poate face decat bine acestei institutii care a adus ani de zile bucurii numai unui public captiv, fara sa se deschida spre alte categorii de spectatori. cristina.modreanu@gandul.info
