Adaptare a unei proze de Somerset Maugham care i-a luat mult timp si numeroase telefoane lui Edward Norton, lungmetrajul 'Valul pictat' da cu o mina si ia cu cealalta. Prestatiile actoricesti sint decente si curate, dar trama alterata 'moralist' le pune bete in roate, anulindu-le complexitatea si transformind pelicula intr-un 'storcator de lacrimi'.
China. Always surprising
Un cuplu de doi britanici, el, Walter (Norton) bacteriolog, ea, Kitty (Naomi Watts) nevasta adulterina de bacteriolog, ajunge intr-un oras chinezesc bintuit de holera. Actiunea are loc in 1925, iar pentru cei doi gestul echivaleaza cu o sinucidere. La el, pentru ca nefericirea si orgoliul ranit il propulseaza catre eroism, la ea, pentru ca amantul a abandonat-o, iar barbatul i-a dat de ales intre epidemie si divort. Si totusi, pe acest fundal deprimant, cei doi reusesc sa se descopere reciproc, sa aiba o relatie amoroasa temeinica si s-o apuce pe calea procrearii. Un alt strat il constituie, zic realizatorii, o critica a colonialismului britanic (din China, abordarea e extrem de locala), dar ea nu stinjeneste in nici un fel traseul melodramatic. Pe care nu il mirosi din prima, ci intervine catre final, cu o rasturnare de situatie care anuleaza subtilitatea de pina atunci si lasa batistele imbibate de lacrimi.
Distributie cu schepsis
Walter, asa cum il descrie Maugham, nu are nici in clin, nici in mineca cu aparitia fizica a lui Edward Norton: e mic de inaltime, palid, cu ochii aproape negri. Actorul depaseste insa cu gratie aceasta dificultate, jucind mereu cu buzele strinse si reusind sa dea o impresie de ferocitate, de energie abia stapinita, basca facind din introvertire un sport extrem. Nici cu Watts nu ti-e rusine, mai ales ca personajul ei duce tot greul romanului, trebuind sa faca tranzitia de la frivolitate si inconstienta la niscaiva substanta psihica. Eforturile de interpretare ale ambilor actori sint dublate de faptul ca au pus umarul si in calitate de producatori la acest film.
Adaptare versus utilizare
Si totusi, e greu sa intelegi de ce aceasta a treia adaptare a romanului lui Maugham (prima, cu Greta Garbo, derapa departe de proza, a doua era mai supusa, dar tot degeaba), facuta cu gindul la autonomia viziunii artistice, si nu la incasari, reuseste sa fie atit de in litera melodramei hollywoodiene, e drept, a celei brevetate de cei doi David clasicii Lean si O. Selznick. Cu toate ca Norton declara ca si-a dorit ca scenariul sa fie 'putin mai detasat de roman', diferenta e majora si face ca 'Valul pictat' sa nu fie o adaptare, ci pur si simplu utilizarea unei intrigi si a unor personaje deja existente. Filmul, regizat de John Curran si scris de Ron Nyswaner, este tributar necesitatii de a avea o morala bine definita, care pare tipatoare in contextul grosului filmului si al finalitatii ridicate la grad de norma. In contrast, Maugham lasa viata sa curga.
