Luchian, Stefan

(1868 - 1915) La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX Stefan Luchian era deja recunoscut drept pictorul roman cel mai important. Un succesor inspirat al lui Nicolae Grigorescu si Ion Andreescu, considerati "parintii" picturii romanesti, Luchian isi facuse simtita prezenta in peisajul artistic prin lucrarile sale remarcabile.

A realizat peisaje, portrete, naturi moarte, mai ales flori. Peisajele sale demonstreaza interesul sau pentru natura si pentru simbioza dintre vegetatia abundenta si fiinta umana. Stilul sau este si o reflectie a luptei pe care a dus-o cu boala care l-a chinuit si in final l-a ucis, permitandu-i de la jumatatea vietii doar reveniri scurte in lumea artistica, urmate de lungi internari in sanatorii si spitale si perioade chinuitoare de convalescenta, in care a lucrat enorm, incercand sa recupereze timpul pierdut.

Stefan Luchian s-a nascut pe 1 februarie 1868, la Stefanesti, in judetul Botosani. Era primul fiu al sotilor Elena (nascuta Chiriacescu) si Dumitru Luchian.

 In 1873 familia Luchian se muta la Bucuresti, cumparand o casa pe strada Popa Soare. Tatal viitorului pictor va mai trai doar patru ani, murind pe 26 noiembrie 1877 la Bucuresti.

Intre 1879-1880 Stefan Luchian este elev la gimnaziul Sf Sava din Bucuresti. Prima sa lucrarea dateaza din 1884, cand elevul picteaza in ulei imaginea unei case, pe care o semneaza "Luchian St., cl.III".

Isi continua studiile la Scoala cu regim de internat Seicaru, pentru ca din 1885 sa se inscrie la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti. Desi tatal sau fusese miliar de cariera, ajungand pana la gradul de maior, Stefan refuza sa se inscrie la Liceul Militar. In acelasi an incepe sa ia lectii de flaut la Conservator. La finalul lui 1889 primeste din partea Scolii medalia de bronz pentru pictura. In luna octombrie pleaca la Munchen unde este admis la "Akademie der Bildenden K�nste", unde il are ca profesor pe Johann Caspar Herterich. Luchian incepe prin a realiza copii dupa lucrari de Rembrandt si Coreggio. Pe langa pictura, Luchian isi incearca talentul de scriitor, una dintre poeziile sale "Sub camasi de borangic" fiind publicata in 1890 in revista "Generatia viitoare". Bucuros de debutul sau, Luchian se intoarce in acelasi an in Romania, pentru a-si continua cariera artistica. Expune pentru prima oara cinci tablouri, marcate de experienta perioadei germane.

 Simtind nevoia de a-si continua pregatirea, Luchian pleaca in martie 1891 la Paris, mutandu-se pe Strada Michel, la numarul 48, in celebrul Cartier Latin. Este deosebit de impresionat de stilul lui Delacroix si Coubert si incepe sa cunoasca mai bine curentul impresionist. Dorind sa participe la o expozitie pariziana termina in februarie 1892 un tablou de mari dimensiuni intitulat "Un convoi la Plevna", dar este nevoit sa se intoarca in tara pentru a participa la inmormantarea mamei sale. Atractia Parisului este prea puternica, Luchian intorcandu-se in capitala Frantei in toamna aceluiasi an. Urmeaza cursurile Academiei Julian, lucrand in atelierele lui W.Bouguereau si Tony Robert-Fleury.

 Se intoarce in primavara lui 1893 la Bucuresti, participand cu patru tablouri la o expozitie. Impreuna cu Titus Alexandrescu, deschide in primavara anului urmator o mica expozitie intr-un atelier de pe Strada Regala nr 11, unde locuia. In mai este ales membru in juriul Expozitiei Anuale a artistilor in viata, prima editie a acestui eveniment cultural organizata dupa 13 ani. Luchian expune opt tablouri la aceasta expozitie, organizata la Ateneul Roman. Ocupa in final locul trei in concurs, pentru lucrarea "Efect de luna". Incearca sa ocupe un post de profesor in cadrul Scolii de Arte Frumoase din Iasi, dar se retrage, acuzand comisia de incorectitudine. In 1895 este ales vice-presedinte al "Cercului artistic de la Ateneu", la expozitiile caruia participase cu mai multe lucrari. In luna mai, Directia Monopolurilor ii comanda o lucrare de mari dimensiuni, intitulata "Manastirea Tismana".

Tot mai apropiat de grupul artistilor din "Cercul artistic", Luchian incepe sa participe tot mai des la expozitiile organizate de acestia. In februarie 1896 Luchian cumpara o cladire pe Bulevardul Kiseleff, mutandu-se aici pe 23 aprilie. Semneaza Manifestul "Expozitiei Artistilor Independenti", manifestare organizata in acelasi an in Bucuresti, in cadrul careia sunt expuse lucrari de Luchian, Artachino, Bogdan-Pitesti, Vermont.

Criticii il considera pe Luchian un artist "cu adevarat independent si modern". Expozitia era gandita ca un protest indreptat impotriva organizatorilor expozitiilor oficiale. Alaturi de C. Artachino picteaza frescele mai multor biserici din ROmania.

In 1897 este ales membru in comitetul de conducere al Societatii "Ileana", care isi deschide prima expozitie de pictura pe 21 februarie 1898. Luchian este prezent cu 21 de tablouri, care ii aduc laudele criticilor de arta si aprecierea colectionarilor. In vara acestui an incepe sa lucreze la Biserica din Alexandria, terminand pictarea acesteia la sfarsitul lui septembrie. In aceasta perioada o cunoaste pe Cecilia Vasilescu, o tanara careia ii preda lectii de pictura. Cei doi se indragostesc si incep o relatie care ar fi trebuit sa fie de durata, dar care pentru peste un an este aproape exlusiv epistolara. Incep sa se manifeste primele semne ale bolii care va incepe sa-l tortureze trei ani mai tarziu, si care ii va aduce si moarte peste mai putin de doua decenii. In iunie 1899 planurile sale de a se casatori cu Cecilia Vasilescu se impotmolesc din cauza bolii. In noiembrie participa la "Expozitia Anuala a artistilor in viata", doua dintre pastelurile expuse fiind alese pentru "Expozitia Universala" de la Paris din 1900. Alaturi de prietenul si colaboratorul sau C. Artechino, Luchian incepe pictarea Bisericii Brezoianu din Bucuresti. Comitetul "Ileana" se decide ca este momentul sa intre si pe piata publicatiilor cu Revista literara si artistica "Ileana", Luchian ocupandu-se de partea artistica. Dupa 1900 continua sa lucreze, bucurandu-se de admiratia si respectul pasionatilor de arta. Este perioada in care realizeaza o adevarata capodopera, emblematica pentru stilul sau - "Safta Florareasa".

La sfarsitul lui 1901 starea sa de sanatate se agraveaza din nou, fiind internat la Spitalul Pantelimon. Paralizat, va sta in spital pana in 1902, cand reuseste sa mearga ajutat de un baston. Isi petrece perioada de convalescenta la Govora si apoi la Poiana-Ialomita. Cu toata gravitatea bolii, Luchian continua sa picteze, deschizand in 1903 o impresionanta expozitie personala la Casa Assan, unde sunt reunite 39 de lucrari, pasteluri si acuarele. Isi petrece vara acestui an la Constanta si Techirghiol, apoi la Filipestii de Padure, intr-o incercare disperata de a-si depasi boala. In 1904 este unul dintre participantii la o expozitie destinata colectarii de fonduri pentru a-i oferi tanarului artist N.S.Petrecu o bursa la Paris. Continua sa participe la noi expozitii colective si personale, in tara si in strainatate, numele sau fiind deja cunoscut ca o garantie a calitatii picturilor. Lucrarile sale incep sa fie tot mai cautate si cumparate pentru sume tot mai mari. Este medaliat, premiat, adulat si invidiat. In 1910 deschide o ampla expozitie personala la Ateneul Roman, cu peste 80 de lucrari. Toate eforturile sale de a rezista bolii sunt zadarnice, artistul fiind internat in 1911 la Sanatoriul Dr. Margaritescu. Revine in viata artistica in luna aprilie a urmatorului an, participand cu noua creatii la expozitia "Tinerimii Artistice". Tot in cadrul manifestarilor organizate de "Tinerimea Artistica" expune pentru ultima oara, in 1915. Moare pe 28 iunie la Bucuresti, fiind inmormantat la cimitirul Bellu. Avea doar 48 de ani.

Imagini : "Colt din Strada Povernei" ; "Birt fara musterii" ; "Flori de gradina" ; "Safta florareasa"