Nimeni nu poate spune cu certitudine care este originea inelului si care legenda este cea mai aproape de adevar. Dar una dintre cele mai vechi legende plaseaza originea inelului in Egiptul antic. Forma sa rotunda a fost perceputa de egipteni ca un simbol al eternitatii, pentru ca cercul nu are nici inceput si nici sfarsit. In acele vremuri inelele erau confectionate din fire de iarba impletite cu papirus, materiale ce nu ofereau o rezistenta si o durata mare de viata obiectelor. Astfel, firele de iarba au fost inlocuite in timp cu materiale mai rezistente, cu lana, os sau matase.
Portul inelelor a fost preluat de greci, si apoi si de romani, fiind purtate de toata lumea, indiferent de clasele sociale. Inelele din metal au aparut prima data la romani. Fierul se afla in topul preferintelor, deasupra alamei si cuprului, simbolizand puternica legatura sentimentala pe care un barbat o simtea pentru aleasa inimii lui. Si argintul a avut perioada sa de glorie, in Italia renascentista, acesta era cel mai folosit metal pentru confectionarea inelelor. In secolul al XVII-lea, in Anglia si in Franta, inelele de nunta erau facute din argint inscriptionat pe dinauntru sau pe dinafara cu versuri care promiteau iubire eterna.
O alta legenda spune ca inelul provine din mitologia greaca. Prometeu, pedepsit de Zeus la osanda vesnica pentru ca a dezvaluit oamenilor secretul focului, a fost eliberat de Hercule. Zeus nu l-a lasat insa pe Prometeu sa scape oricum, ci l-a silit sa poarte pe deget un inel din fier care incorpora o bucata de roca, semn ca niciodata nu va fi pe deplin eliberat.
Inelul nu a fost privit de toata lumea ca un simbol al iubirii eterne. Aceasta bijuterie a fost folosita de unii pentru a scapa de dusmani. Cu un model bine ales de proprietar, inelul ascundea in interiorul sau otrava. Primul care s-a folosit de aceasta metoda pentru a-si indeparta dusmanii a fost faimosul orator Demostene. Metoda a fost preluata si de Cesare Borgia care purta un inel cu doua capete de leu, in ai caror dinti se afla otrava. Astfel, printr-o simpla strangere de mana, Cesare Borgia presa inelul in palma dusmanului, eliberand otrava.
Acum, ca si atunci, inelul de logodna sau verigheta, se poarta pe al patrulea deget al mainii stangi. Egiptenii credeau ca o vena anume porneste de la degetul cu pricina si ajunge direct la inima, vena pe care romanii au denumit-o vena amoris.
imagine: http://www.artline.ro/Inel_argint-10142-1.html
9 Octombrie 2013
A.I.
editor artline.ro
