Dupa cum se poate observa, judecand dupa istoria artei bijuteriilor inca din cele mai vechi timpuri, acestea reprezinta un hibrid.
In parte tin de moda: in secolul XIII, de exemplu, hainele erau grele si acopereau tot corpul, bijuteriile constand in agrafe, ace de siguranta ornamentale, butoni si catarame, care aveau, pe langa rolul decorativ, unul vadit functional: tineau pelerinele si rochiile impreuna. In secolul XV, vestimentatia era mai usoara si mai eleganta. Exista, asadar, suficienta piele la vedere, astfel incat aceasta putea fi decorata cu frumoase pandantive, oamenii etalandu-si podoabele ca dovezi ale unui trai extravagant si nu ca dovezi ale puterii obtinute in urma castigarii razboaielor. Metaforic vorbind, bijuteriile evului mediu timpuriu reprezentau un fel de glorificare a acului de siguranta. Doua secole mai tarziu, moda a transformat podoabele intr-o floare de aur.
Pe de alta parte, bijuteriile reprezinta dovada starii materiale a unei persoane. In majoritatea perioadelor din trecut si, in mod surprinzator chiar si in zilele noastre, in multe regiuni ale globului, oamenii nu-si puteau depozita averea in banci. Fapt pentru care o purtau asupra lor. In vest, inainte de 1914 era absolut firesc sa faci acest lucru: pentru a fi un om de succes nu era nevoie numai sa detii o frumoasa avere de familie, dar era necesar sa-ti impresionezi prietenii cu marimea acesteia, iar modalitatea de a o etala era tipatoare, nefiind supusa niciunei reguli a discretiei sau a bunului gust. Seara femeile purtau podoabe la gat, maini, urechi si pe piept, numarul acestora fiind sfidator. Consuelo Vanderbilt Balsan, una dintre cele mai mari succesoare ale Americii, care a fost casatorita cu ducele de Marlborough in 1895, vorbeste despre perioada copilariei sale, cand in New York era o obisnuinta ca oamenii instariti sa-si “poarte” averea la vedere: “In mod ocazional, mie si lui Willie ne era permis sa o insotim pe mama in frumosul sau dormitor, in timp ce isi pregatea toaleta de seara. A existat o seara memorabila, cand seiful in care erau pastrate bijuteriile de familie nu a putut fi deschis. Mama urma sa mearga la un dineu important, la care faptul ca nu purtai bijuterii era considerat aproape o ofensa. Probabil ca ceva asemanator unui sentiment puternic de panica m-a cuprins, pentru ca am alergat in camera mea si m-am rugat fierbinte ca un miracol sa se intample si seiful sa se deschida.”
Intr-o oarecare masura, bijuteriile pot fi considerate si un strasnic truc al increderii: o mare parada a bijuteriilor poate semnaliza adevaratul statut al purtatorului sau, dimpotriva, poate ascunde instabilitatea materiala a acestuia. Proba este data de istorie: una dintre cele mai bombastice (din punct de vedere al etalarii bogatiilor) curti medievale, Burgundy, a fost una dintre cele mai putin stabile dintre toate. Ultimul duce al acesteia, Charles the Bold, si-a pierdut intrega avere in batalia din 1476, in fata cuceritorilor elvetieni. La acel moment Charles era considerat a fi cel mai bogat monarh in viata. Motivul pentru care era in permanenta insotit, in toate calatoriile sale, de comorile si de obiectele de cult ale curtii era, in parte, pentru a imita conducatorii antici, dar scopul principal era acela de a impresiona negociatorii si oponentii.
Cel de-al patrulea aspect legat de bijuterii este stilul arhitectural: interesul pasional al artistilor renascentisti pentru figura omeneasca manifestandu-se prin intermediul podoabelor de inalta clasa din jurul anului 1550. Dar legatura dintre arhitectura si bijuterii este una foarte subtila.
