Confectionarea podoabelor reprezinta una dintre cele mai vechi arte din toate timpurile, avand o semnificatie aparte pentru aproape toate civilizatiile pamantului. Bijuteriile au fost asociate cu banii, cu onoarea, cu identitatea sexuala sau cu apartenenta la o anumita clasa sociala; pentru unii ele reprezentau obiecte ale mandriei sau invitatii la seductie; iar altii credeau ca prin intermediul lor pot intra in legatura cu divinitatea. Insa, intotdeuna ele au reflectat caracterul uman si au conturat ideea de frumos.
In principal, stilul acestor obiecte de podoaba a fost influentat, in egala masura, de cerintele vestimentare ale fiecarei epoci in parte si de etalarea importantei si a personalitatii indivizilor din epoca respectiva; chiar daca, in profunzime, ele reprezentau expresia credintelor religioase ale indivizilor si a increderii acestora in ajutorul magic din partea divinitatii. Indiferent de semnificatiile bijuteriilor si de motivatia aparitiei lor, artistii din toate timpurile au vorbit mereu - desigur, intr-o oarecare masura - aceeasi limba.
Cuvantul bijuterie isi afla originea in limba latina, unde jocale insemna joc. Termenul a fost preluat in franceza veche - jouel (joc) si in italiana, unde gioielli (bijuterie) provine de la gioia (bucurie). Etimologia cuvantului releva faptul ca arta confectionarii podoabelor reprezinta mai mult bucurie decat studiu. Chiar daca lucrurile stau astfel, este totusi surprinzator numarul mic de carti care au fost publicate in domeniu si infima atentie academica ce i-a fost acordata acestei arte stravechi.
Senzationalul bijuteriilor este datorat, in parte, faptului ca aceste obiecte sunt atat de evazive. Ele sunt si continua sa fie in permanenta pierdute, furate sau montate din nou, schimbate pentru ultimele modele, amanetate sau asigurate impotriva dezastrelor. O bijuterie, asemenea unui fluture, arata mai bine stralucind activ, in miscare, decat daca este inchisa intr-o servieta. Este schimbatoare, in mod esential, prin reactiile si senzatiile pe care le produce, adica prin impactul sau. Pentru a fi valorizata la maximum o bijuterie necesita schimbarea luminii si a siluetei, schimbarea culorii si a decorului. Este aproape la fel ca muzica – o arta interpretativa: bijuteria este un intrument, iar femeia si lumina sunt interpretii. Obiectul ornamental si purtatorul acestuia nu valoreaza foarte mult daca nu se armonizeaza – daca bijuteria este inconfortabila, atunci purtatorul va arata artagos si inabordabil. Este foarte usor sa descrii o vioara aflata in cutia sa, dar este foarte dificil sa suprinzi in cuvinte intregul efect odata ce auzi sunetele pe care le produce. In mod similar, cineva poate descrie in amanunt fiecare trasatura fizica a unei bijuterii asezata in cutia sa si totusi sa piarda adevarata esenta a bijuteriei respective, atunci cand o poarta.
Se spune ca fiecare bijuterie ia nastere in urma unei intalniri: aceea dintre un creator, o piatra pretioasa, un metal pretios si o femeie (un purtator). Armonizarea acestor elemente esentiale reprezinta inceputul creatiei.
