Istoria bijuteriilor confirma faptul ca cele doua concepte care au intregit viata bijuteriilor, respectiv valoarea si pretiozitatea, au evoluat permanent, ambele fiind incarcate cu semnificatiile pe care noi, oamenii, le-am atribuit acestora. Pretiozitatea unui obiect de podoaba nu este data de materialul din care este produs, in sine ci de valorile cu care oamenii il investesc. Aceste valori atribuite ne ofera posibilitatea de a fi subiectivi in a evalua pretiozitatea unei bijuterii. De aceea, nu vom sti niciodata ce este mai pretios: un sceptru cu diamante, un inel de logodna sau o pietricica de rau.
Oamenii au fost dintotdeauna atrasi de frumusetea si existenta ancestrala a metalelor si pietrelor pretioase, de culorile, de transparenta si rezistenta lor, de superbele forme si dimensiuni pe care natura le-a harazit acestora. Alaturi de flori, mineralele sunt cele mai frumoase creatii ale naturii. Ambele se gasesc intr-o varietate de forme si culori, iar perfectiunea liniei este aceeasi pentru amandoua. Cel mai frumos exemplu este albastrul profund al gentianei de Alpi care se regaseste in lapislazuli din Iran.
Nestematele reprezinta, in lumea cenusie a materiei minerale, ceea ce corolele uimitoare ale florilor reprezinta pentru un monoton camp de verdeata: o incantare divina a privirii si sufletului. Numai ca frumusetea acestor pietre, ca si raritatea si perenitatea lor a indemnat oamenii sa le adune, sa le prelucreze si sa le tezaurizeze, sa faca din ele un mijloc de stapanire a lumii. Sunt cele pentru care au pornit si s-au purtat razboaie, au fost oferite sau schimbate regate, cele care au trezit pasiuni si au indemnat la crime.
Sase dintre aceste pietre pretioase au insotit omenirea de-a lungul zbuciumatei sale evolutii: diamantul, rubinul, safirul, smaraldul, opalul si topazul. Acestea au fost insotite permanent de catre o alta formatiune naturala, de data aceasta organica, de o frumusete cel putin egala cu a nestematelor: perla.
