In China mestesugurile si artele se dezvolta, mai cu seama, in epoca Zhon, cand arta bronzului si a jadului cunosc un avant fara precedent. Tot atunci apare, in ornamentatia obiectelor, motivul impletiturii combinat cu cel al spiralei si al arabescurilor, scenele de vanatoare, incrustatiile in aur, argint, pietre pretiase – motive importate din Mongolia si Asia Centrala si cunoscute sub numele de “arta stepelor”.
China nu poseda argint, astfel ca importa acest metal, care, ca si in cazul egiptenilor, era mai scump decat aurul sau decat jadul. Acesta din urma era considerat a fi piatra cea mai nobila, datorita celor patru virtuti care i se atribuiau: caritatea, sinceritatea, intelepciunea si curajul. Astfel ca, obiectele confectionate din jad au avut o lunga perioada de timp, o functie ritualica si un caracter ceremonial (securi, ciocane, pumnale si cutite utilizate la sacrificii, statuete funerare, discuri perforate simbolizand cerul etc.).
Jadul – denumire generica data familiei de pietre dure intre care predomina jadenita (translucida, de culoare alb-verzuie sau verde-cenusie) si nefrita (in nuante de verde, uneori rosie sau galbena, stralucitoare) – a inceput sa fie prelucrat in mileniul II i.C., initial pentru confectionarea unor obiecte de podoaba, precum: nasturii, pandantivele, brosele etc. – simbolizand puerea si insemne ale unor inalti funtionari de stat. Mai tarziu, din jad erau confectionate anilae si pasari, obiecte de numai 13-14 cm., carora li se atribuiau proprietati magice (se credea, de ex., ca obiectele de jad plasate langa un trup neinsufletit impiedica intrarea acestuia in putrefactie). In perioada Zhon repertoriul obiectelor animaliere din jad se imbogateste cu alte tipuri de animale, pasari si pesti (balaur, dragon etc.).
