Principalele surse de inspiratie pentru bijuteriile mediavele le-au constituit Cruciadele, iar dominanta epocii a fost inpusa de “sumptuariae leges” - legile care reglementau obiceiurile de consum si prin care luxul si extravaganta erau restrictionate, in special in privinta cheltuielilor necumpatate in materie de imbracaminte, mobilier, podoabe etc.
Marimea si culoarea bijuteriilor medievale erau atributele principale, care le determinau valoarea. Aceste podoabe erau recunoscute pentru puterea lor magica de a proteja purtatorul si erau confectionate, de regula, din aur, argint, arama si aliaj alb de cositor si plumb, in combinatie cu geme stralucitoare si perle. Gemele folosite in aceasta perioada la confectionarea bijuteriilor erau: diamantele, rubinele, emeraledele, safirele si perlele; iar pietrele semipretioase: turcoaz, coral, ametist, onix, opal, chihlimbar, granat etc. Pana in secolul XIV pietrele pretioase utilizate pentru bijuteriile medievale nu erau taiate, ci numai slefuite.
Bijuteriile erau purtate ca decor pentru par si haine, la moda fiind butonii ornamentali si podoabele fantezie gen: cleme, curele, elementele decorative pentru palarii si brosele. Clemele si brosele prezentau motive heraldice – cum este, de ex., fibula (agrafa) in forma de vultur, din aur cu decoratiuni din granat, din sec XII (vezi imag.). Centurile sau curelele erau impodobite cu accesorii metalice si aveau monturi de pietre pretioase, fiind purtate peste rochii sau robe.
Destul de populare erau si: colierele, pandantivele, bratarile si inelele. Colierele medievale erau, de regula, simple siraguri de margele, perle sau alte boabe din sticla sau din cristale. Pentru a imprima o nota exotica acestor piese erau utilizate margelele metalice. Bratarile erau foarte elegante si erau formate din siruri de caractere simple. Pandantivele, de diferite marimi si forme, erau compuse din geme sclipitoare. Piesele de podoaba pentru cap - diademe, coroane sau benzi - erau confectionate din perle si alte pietre pretioase. Inelele erau cele mai purtate articole. Erau confectionate din metale diferite (aur, argint, bronz). Metalele ieftine erau utilizate, de asemenea, pentru confectionarea inelelor pentru clasele de jos.
Senzationalele si rafinatele bijuterii medievale si-au pastrat farmecul si frumusetea chiar si dupa trecerea secolelor. In afara de valoarea decorativa, aceste elemente de podoaba aveau sensuri si conotatii complexe. Datorita acestor sensuri puternice care le erau atasate, bijuteriile au devenit o parte esentiala din limbajul medieval al semnelor. Bijuteriile purtate in Europa medivala reprezentau un indicator important al statutului social al purtatorului, al sanatatii, credintei si superstitiilor acestuia. Regii si nobilimea purtau aur, argint si geme, pe cand oamenii de rand purtau arama si aliajul alb de cositor si plumb, uneori in combinatie cu sticla colorata si imitatii de pietre pretioase.
In Renascentism obiectele pretioase devin mai elaborate si mai colorate. Tehnicile in taierea lor avanseaza, facand bijuteriile sa straluceasca mai mult. Imensa importanta pe care purtatorii o acordau religiei si mai apoi politicii se putea vedea in podoabele purtate. Design-ul reflecta noul interes acordat lumii clasice, prin figuri sau scene mitologice populare. Apare si se generalizeaza moda medalioanelor portret.
Marea majoritate a operelor de arta renascentiste reflecta bunul gust. Mesajul bijuteriilor secolului XVI nu este insa unul foarte clar: aproape toate lucrarile de valoare disparusera in perioada reformei din anii 1530 si de-a lungul razboiului de 30 de ani (anii 1630). Se pare ca bijuteriile existente in timpul lui Botticelli aratau mai bine in picturile acestuia decat in realitate; multi dintre marii artisti de pe vremea pictorului fusesera aurari, insa niciun obiect executat de catre acestia nu a supravietuit. Probabil ca, judecand dupa femeile pictate de marele artist, bijuteriile din aceasta perioada exprimau o noua disciplina a arcului rotunjit, a proportiilor clare si ingrijite si a interdictiei.
Aspectele evidente ale Renasterii incep sa patrunda si in arta bijuteriilor dupa anii 1530, adica dupa marea epoca a picturii. Aceste podoabe, asemenea panzelor contemporane lor, sunt deseori grosolane, prost proportionate si excesiv ornamentate. Caracteristica bijuteriilor renascentiste avansate este, desigur, figura umana. Pentru cameele portret si emailurile profil sau fata intrega erau folosite o gama variata de pietre semi-pretioase: pentru scobitura calcedonie alba, heliotrop verde sau jasp rosu, 
pentru cadru lapis lazuli, iar pentru partile anatomice ale personajelor perle de diferite dimensiuni, de preferat mari si neregulate, cunoscute mai tarziu sub denumirea de “perle baroque”. Ca imagini abundau figurile legendare clasice si nudurile. Se inregistreaza un progres evident fata de perioada de inceput a epocii renascentiste. Barbatii si femeile, reali sau fictivi, apar din abundenta in bijuteriile Renasterii.
Curtile regale erau intr-o expansiune continua. Comerciantii de bijuterii ofereau regilor produsele lor: in anul 1546 Stephen Vaughan, agentul lui Henry VIII in Antwerp, ii scria lui Paget in Londra pentru a-i spune despre un pandantiv, format dintr-un diamant mare, sustinut de un satir si o nimfa, avand agatata in partea de jos o perla. Raspunsul dat lui Vaughan a fost acela ca “regele nu trebuie sacait cu bijuteriile, avand mai multe decat majoritatea regilor crestinatatii”.
Tot in aceasta perioada sunt inaugurate si primele muzee ale lumii, denumite deseori “cabinete de curiozitati”.
Bijuteriile renasterii tarzii devin exuberante si remarcabile. Pietrele tari: jasper, heliotrop, cristalul, devin o obsesie. Preocupati de bijuterii, Sfantul Imparat Roman Rudolph II, Regele Frantei si Marele Duce al Toscanei comanda infiintarea in Praga, la Paris, respectiv in Florenta a unor ateliere de slefuit si taiat pietre. Nici principii vremii nu se lasa mai prejos, infiintand, la randul lor, propriile ateliere in Dresda, Berlin, Praga, St Petersburg, Copenhaga, Madrid etc., aceasta fiind o dovada a statutului lor si a respectului de sine.
In secolul XVII schimbarile din moda vestimentara au impus noi stiluri in bijuterii. In timp ce matrialele inchise cereau podoabe elaborate din aur, materialele in nuante pastelate erau accesorizate cu pietre pretioase si perle. O data cu extinderea comertului, nestematele au devenit din ce in ce mai disponibile. Se dezvolta trendul motivelor botanice.
In secolul XVIII vedetele sunt diamantele, iar mestesugul taieturilor in pietre apropae ca atinge perfectiunea, astfel incat acestea stralucesc mai mult decat oricand. De regula, pietrele pretioase sunt aplicate in monturi de argint, pentru a le evidentia mai bine.
Secolul XIX este marcat de intense schimbari industriale si sociale, insa in ceea ce priveste design-ul podoabelor accentul este pus pe trecut. In primul deceniu, stilul clasic este foarte popular si evoca gloria Greciei antice. Se manifeste un oarecare interes si pentru bijuteriile perioadei medievale si renascentiste. In paralel incap sa se poarte podoabele decorate cu flori sau fructe.
