Teritoriul Europei, bogat in resurse naturale, s-a bucurat si el de prezenta a numeroase tezaure executate din metale si pietre pretioase. Civilizatia cretana, de exemplu, se ocupa cu importul de fildes, perle si pietre pretioase si metale comune din Egipt, exportand bijuterii. Cretanii aveau mestesugari priceputi, giuvargii si orfevrieri. Acestia lucrau vase, bijuterii si alte podoabe din bronz si argint (aurul era mai rar si mai scump). Cel mai insemnat centru mestesugaresc a fost Cnossos. De asemenea, ei au avut contributii originale in gliptica: imagini gravate pe pietrele dure pentru sigilii confectionate din agata, cornalina, ametist etc., de un mare interes artistic si documentar.
In jurul anului 2000 i.Chr. au fost construite primele palate cretane: Cnossos, Phaestos, Mallia, Zakro si, probabil, altele, care nu au fost identificate. Civilizatia existenta in interiorul acestor palate regale a fost, in mod esential, o continuare a culturii minoice prepalatiala, insa la un nivel mai elaborat si mai rafinat; si s-a incheiat cu distrugerea tuturor acestor palate, din cauza unui cutremur care s-a petrecut in jurul anului 1700 i. C.
Avand in vedere nivelul ridicat al culturii palatiale timpurii, ne-am astepta ca acesteia sa-i corespunda capodopere ale artei bijuteriilor si cu siguranta ca asa a si fost, insa foarte putine dintre acestea au supravietuit timpului si, ca urmare, istoria bijuteriilor din aceasta perioada nu poate fi clar conturata. Principala sursa o reprezinta mormintele colective de la Mesara, unde au fost descoperite cateva materiale insemnate – ramasite ale jefuitorilor. In mod exceptional, nivelul superior al mormantului in forma de cupola de la Platanos, a reprezentat un depozit cat se poate de bogat de bijuterii din anii 2000-1900 i.Chr., acesta fiind astupat odata cu prabusirea acoperisului. De asemenea, o contributie suplimentara la identificarea bijuteriilor culturii minoic au avut-o piesele descoperite in cateva morminte comune ale cimitirului Ailias din Cnossos.
In aceasta perioada inovatiile tehnice au o foarte mare importanta. Astfel, tehnica filigranului apare in jurul anului 2000 i.Chr., iar cea a granularii putin mai tarziu.
Desi diademele erau inca folosite in aceasta perioada, acestea erau mult mai putin populare ca inainte, conform marturiilor descoperite in morminte. Acele de par constituiau bijuterii “la moda”, iar cerceii metalici tocmai ce-si facusera aparitia. Inelele, cu fatete ovale sau rotunde apar in cursul secolului 18, si cam in aceeasi perioada isi fac aparitia si primele ace care pot fi catalogate drept brose. Margelele si pandantivele erau ceva mai putin folosite decat in perioada precedenta.
In comparatie cu perioada minoica prepalatiala, diademele din perioada 2000-1700 i.Chr. sunt mai putin folosite, iar ornamentatia este mult mai simpla. Exemple de astfel de piese vin din Platanos, Kalathiana sau Koumasa. In general diademele sunt plate, cu exceptia unei mici decoratiuni sub forma unei buline cu suprafata in relief. Bratarile sunt rare in aceasta perioada, cateva piese confectionate din bronz fiind descoperite in Platanos.
Epoca clasica greceasca (secolele V-IV i.Chr.) se distinge prin simplitate si sobrietate in toate domeniile, prin urmare nu au fost gasite podoabe deosebite din aceasta perioada. Mai tarziu, fastul elenistic va determina chiar un exces in acest sens.
Sub influenta modei ionice barbatii purtau un inel cu pecete, unii purtau chiar colane si cercei, mai ales la “intrunirea de bautura”, denumita “Symposion”. Bijuterii deosebite au fost descoperite de catre arheologul H. Schlieman, cel care a descoperit Troia. Acesta era convins ca a dat de “tezaurul lui Priam”, unul dintre cei mai puternici regi din preistorie. Ulterior, s-a stabilit ca podoabele descoperite apartineau unui rege care traise cu 1000 de ani inainte de Priam. Comoara continea: diademe, agrafe, paftale, masti, fire si serpi din aur, incrustati cu pietre si fildes.
Mormintele lui Anteu, Agamemnon sau Casandra, descoperite de acelasi arheolog, contineau si ele bogatii din aur, argint, precum si perle artificiale si geme. Corpurile acestora erau acoperite, la propriu, cu bijuterii (Imag.: masca lui Agamemnon). Analizele ulterioare au aratat ca, si in aceste cazuri, mormintele apartineau unor regi care traisera cu patru veacuri inainte.
Intrega comoara gasita in aceste morminte a fost estimata de catre Schlieman la o valoare imensa, in anul 1876 acesta sustinand ca toate muzeele din lume adunate laolalta nu au atata bogatie, cel mult a cincea parte din acest tezaur.
In perioada elenistica (313– 30 i.Chr.) fastul si bogatia ating cote maxime. Dupa ce Alexandru Macedon il invinge pe Darius al III-lea si cucereste Babilonul, Susa si Penopolisul, imensul tezaur al Persiei este jefuit, iar bogatiile sunt incarcate pe 2000 de catari si 3000 de camile. Metalele din acest tezaur sunt transformate de regii elenisti in monede (moneda unica a lui Alexandru Macedon, de aur - Stater). Singurul insemn al autoritatii regale, purtat de toti regii elenisti, era diadema (Imag: diadema funerara pastrata la Muzeul din Louvre), pe care Macedon o adoptase de la regii persani.
In aceasta perioada un avant deosebit il capata arta miniaturala, creandu-se o multime de obiecte din sticla, fildes cu incrustatii si bijuterii.
Cameeaapare odata cu prelucrarea gemelor si executarea figurinelor din lut ars, cunoscute sub numele de Tanagra (localitate din Beotia, unde erau siatuate atelierele). In tehnica miniaturala a portretul in camee, specific elenistica, artistul utiliza policromia pietrei pentru sublinierea fizionomiei (vezi cameea in sardonyx, care reprezinta, posibil, pe Alexandru Macedon). In micile figuri elenistice de Tanagra artistii exploreaza tematica de gen, inspirata din viata de toate zilele, excluzandu-se aproape cu desavarsire subiectele mitologice. Scenele sunt absolut laice, unele de un evident lirism, precum Flautista (sec. III i.Chr.) descoperită la Hadda, in Afganistan sau Batranul pedagog.
“Marea Camee” reprezintacea mai mare piesa antica de acest gen. A fost executata de catre artistul grec Dioscoride la dorinta imparatului Tiberius, care a comandat acest giuvaer singular in lume pentru a impodobi urna din aur a generalului Germanicus (anul 19 d.Chr.), mort subit in Aantiohia.
Intreaga compozitie infatiseaza glorificarea lui Germanicus. Mesterul grec a sculptat 27 de figuri reprezentative din anturajul generalului intr-un imens sardonix de forma trapezoidala cu colturi rotunjite, in cinci straturi de culori diferite (piatra avea o inaltime de 30 de cm. si o latime de 26 de cm.). Scena centrala prezinta un grup superb de personaje, avandu-i intr-o parte pe Tiberius si pe Livia, iar mai in fata pe Germanicus si pe mama acestuia – Antonia. In partea stanga se afla copilul Caligula si sotia lui Germanicus – Agrippina, in dreapta tanarul Drusus, fiul lui Tiberiu, impreuna cu sotia sa – Livilla. Scena inferioara cuprinde imagini glorificatoare ale faptelor de arme ale lui Germanicus, in timp ce scena superioara contine triumful generalului si primirea sa in apoteoza, in Olimp, in randul zeilor atotpacificatori.
Bijuteria a supravietuit tuturor dezastrelor care s-au abatut asupra Imperiului Roman si a ramas la Roma pana cand imparatul Constantin cel Mare a dus-o la Constantinopol. Cameea a fost montata intr-un cadru de aur ornat cu figurile celor patru evanghelisti si a facut parte din tezaurul bizantin pana in veacul al XII-lea, cand regele Baudouin al II-lea a vandut-o regelui Frantei, Ludovic cel Sfant (1245). Considerata una dintre cele mai prestigioase marturii ale lumii antice, Cameea era folosita la ceremoniile regale, drept simbol al absolutismului monarhic.
Etruscii, primii locuitori ai Peninsulei Italice, erau si ei pasionati de podoabe. Regii apareau la ceremonii ca sacerdoti supremi, purtand coroane de aur, incaltaminte de pret, mantii bogat brodate si decorate cu figuri omenesti, iar atuci cand tronau la adunari sau judecati, stateau pe un somptuos scaun decorat cu placi din fildes sau din aur. La ceremoniile dedicate unor victorii militare, regele purta o toga de purpura cu broderii de aur, pe cap o coaroana de aur, la gat o sfera si un lant de aur, iar in mana un sceptru de fildes, avand in varf un vultur sculptat.
Etruscii importau, fie direct, fie prin intermediul Greciei, din sudul Italiei, obiecte de lux, fildes, stofe si bijuterii. In afara de bijuterii, femeile etrusce aveau flacoane de fildes si sticle filigranate de aur, recipiente de alabastru, cutii de bronz pentru bijuterii, oglizi din bronz slefuite sau casete de farduri.
Executia tehnica a bijuteriilor etrusce este fara egal. Un exemplu care atesta maestria mestesugarilor si a artistilor etrusci se afla in Muzeul Villa Giulia din Roma. Este vorba despre o placa ornamentala de aur, montata pe un suport din acelasi metal pretios, cu lungimea de 24 cm., reprezentand 130 de figuri de animale fabuloase. Liniile desenelor in filigran, format din mii si mii de bile minuscule din aur, abia vizile, granule sudate intre ele, fara ca temperatura ridicata a sudurii sa le topeasca, au un efect plastic si un colorit de exceptie.
In secolele VII – Vi i.Chr., bijuteriile erau lucrate cu o tehnica de ciocan, filigran si granulatie cu decoratiuni abundente. Motivele decorative erau aplicate pe fibule, pe cercei si pandantive, pe ace si agrafe, pe bratari si inele. La colane se impleteau pana la 20 de miniaturi, care reprezentau capete de femei, barbati, divinitati si semizei.
Femeile bogate posedau o gama variata de bijuterii, purtau inele pe toate degetele, iar barbatii aveau si ei inele, mai grosolane, care serveau si drept sigilii.
Dacia se numara si ea printre teritoriile bogate in resurse naturale. Mestesugarii de aici lucrau in fier, arama, argint si aur. In atelierele mesterilor argintari se executau coliere, bratari, inele, brose, catarame, precum si piese de harnasament. In afara acestor ateliere specializate, existau si argintari ambulanti, care se stabileau temporar in unele localitati mici. Au fost descoperite piese datand din sec. IV – III i.Chr., care dovedesc utilizarea tehnicii ciocanitului, prin care erau reprezentate chipuri de fiinte umane, animale, motive scito-iraniene vegetale sau imagini fantastice, plante si capete de animale stilizate. Printre aceste bijuterii se numara bratari spiralice, lanturi ornamentale obtinute prin impletirea de fire si imbinari de inele, bratari cu capete de sarpe de tip elenistic. Mestesugarii geto-daci cunosteau, de asemenea, tehnica suflarii cu aur.
Obiectele din aur descoperite sunt relativ putine, motivul fiind, cel mai probabil, acela ca numai regele avea dreptul sa posede obiecte confectionate din acest metal. In anul 1976, in urma sapaturilor arheologice executate pe santierul de la Hinova-Mehedinti, a fost descoperit unul dintre cele mai mari tezaure de obiecte de podoaba din aur, datand de la sfarsitul mileniului al II-lea inaintea erei noastre. Acesta cuprinde 9.639 de piese, cantareste cinci kilograme si este cel mai mare tezaur preistoric descoperit in Romania. Printre piese se afla: o diadema, 14 bratari diferite ca model si ca greutate, intre care se gasesc trei bratari masive de barbati, 47 de piese de colier in forma de clopotei, 45 de piese de colier in forma cerceilor, colier din 576 de perle si margele de forme si dimensiuni variate, 92 pandantive, 8.765 paiete, 4 inele etc. (Imag.: elemente de colier din aur, executate prin ciocanire)
Una dintre bratarile barbatesti este executata dintr-o bara masiva de aur, rasucita de 6 ori si cantareste 469 de grame. Cea mai mare dintre bratarile barbatesti este o bratara manson deschisa, lucrata dintr-o foaie lata si masiva din aur, cu greutatea de 580 de grame, impodobita cu 10 butoni implantati in placa prin gaurire (Imag.: bratara manson, deschisa, din aur).
Numai o parte dintre piesele descoperite la Hinova au o forma finita, celelalte aflandu-se in diferite stadii de prelucrate. Au fost gasite chiar ghemele de sarma si barele de aur, care reprezentau materia prima pentru mestesugari. Acestea reprezinta marturia ca ele au fost executate in acel perimetru si nu importate sau dobandite din afara zonei.
Tezaurul este depozitat in Muzeul National de Istorie din Bucuresti.
