 Cunoscuta mai ales pentru rolul Wonder Woman (se va intoarce pe marile ecrane intr-o noua parte a seriei, Wonder Woman 1984), actrita israeliana Gal Gadot o va juca intr-o viitoare superproductie pe regina Egiptului, Cleopatra, iar pentru critica va fi interesant de vazut cum se va compara acest nou rol cu interpretarea devenita iconica a lui Elizabeth Taylor in filmul omonim din 1963. Regia noii povesti a Cleopatrei va fi semnata tot de Patty Jenkins (“raspunzatoare” pentru Wonder Woman, unul dintre marile succes de casa si critica ale genului), scenariul fiind scris de Laeta Kalogridis (Shutter Island). Gal Gadot nu va juca doar rolul principal, ci va fi si unul dintre producatori prin compania Pilot Wave Motion Pictures. Chiar daca in acest moment nu se cunosc prea multe detalii privind povestea sau felului in care Gal Gadot va juca rolul Cleopatrei, cu siguranta va fi vorba de o productie cu un buget impresionant si logistica pe masura, asa ca este destul de probabil ca filmarile sa inceapa doar dupa ce vor disparea si restrictiile impuse de pandemie. Sau cel putin o buna parte dintre acestea.
Cunoscuta mai ales pentru rolul Wonder Woman (se va intoarce pe marile ecrane intr-o noua parte a seriei, Wonder Woman 1984), actrita israeliana Gal Gadot o va juca intr-o viitoare superproductie pe regina Egiptului, Cleopatra, iar pentru critica va fi interesant de vazut cum se va compara acest nou rol cu interpretarea devenita iconica a lui Elizabeth Taylor in filmul omonim din 1963. Regia noii povesti a Cleopatrei va fi semnata tot de Patty Jenkins (“raspunzatoare” pentru Wonder Woman, unul dintre marile succes de casa si critica ale genului), scenariul fiind scris de Laeta Kalogridis (Shutter Island). Gal Gadot nu va juca doar rolul principal, ci va fi si unul dintre producatori prin compania Pilot Wave Motion Pictures. Chiar daca in acest moment nu se cunosc prea multe detalii privind povestea sau felului in care Gal Gadot va juca rolul Cleopatrei, cu siguranta va fi vorba de o productie cu un buget impresionant si logistica pe masura, asa ca este destul de probabil ca filmarile sa inceapa doar dupa ce vor disparea si restrictiile impuse de pandemie. Sau cel putin o buna parte dintre acestea. Ultima productie similara a fost filmul din 1963, cu Elizabeth Taylor in rolul principal si Joseph L. Mankiewicz pe scaunul regizoral, distributia fiind completata de nume ca Richard Burton, Rex Harrison sau Martin Laundau. Castigator a patru Premii Oscar (din noua nominalizari), inclusiv pentru cele mai bune efecte si cea mai buna imagine, a fost o productie de dimensiuni impresionante, din toate punctele de vedere, iar bugetul imens pentru acea vreme aproape ca a dus la faliment 20th Century Fox. A fost atunci filmul cu cel mai mare buget din istorie, si chiar daca doar in 1963 a adus incasari de peste 57 de milioane de dolari doar in Statele Unite costurile de distributie si reclama au facut ca bugetul initial de peste 31 de milioane sa fie recuperat mult mai tarziu, abia in 1973. Astazi considerat de critica unul dintre cele mai impresionante filme facute vreodata, cu un numar urias de figuranti, decoruri (nu mai putin de 79) si costume care uluiesc si astazi, dar a fost un veritabil cosmar pentru toti cei implicati in productie din cauza costurilor si amplorii luate de proiect. Dar nu a fost primul film despre legendara si misterioasa regina.
.jpg)
Primul lungmetraj despre Cleopatra a fost cel regizat in 1912 de Charles L. Gaskill, cu Helen Gardner in rolul principal, o productie ambitioasa si costisitoare pentru epoca (88 de minute) si spre deosebire de multe alte filme din epoca acesta s-a pastrat, ca printr-un miracol, integral. Doar cinci ani mai tarziu, in 1917, era lansata o alta versiune, purtand tot titlul de Cleopatra, dar avand-o in rolul principal pe strania, carismatica “vampa” Theda Bara, un nume care a fascinat cinematograful mut. Cu un buget de aproximativ 500 000 de dolari (imens pentru acea vreme), costume care i-au socat pe contemporani (inclusiv prin indrazneala) si mii de figuranti, alaturi de decoruri minutios construite, filmul s-a numarat printre cele distruse intr-un incendiu in 1937, pastrandu-se doar cateva scene.
O alta productie comparabila a fost versiunea din 1934 regizata de Cecil B. DeMille, cu frumoasa Claudette Colbert in rolul Cleopatrei, un mare succes financiar si de critica, nominalizat la cinci Premii Oscar si vazut mai ales mai tarziu ca o lectie esentiala de regie si unul din acele filme clasice definitorii pentru a saptea arta. Si Vivien Leigh avea sa joace acelasi rol in 1945, in Cezar si Cleopatra (bine primit de critici, dar un esec financiar), pe atunci cel mai scump film britanic, Sophia Loren a jucat un amuzant rol dublu in comedia Due notti con Cleopatra, pentru ca in 1963 Elizabeth Taylor sa creeze acea partitura pe care multi au vazut-o definitiva, imposibil de egalat, cu atat mai putin de depasit.
Foto: anothermag.com, wikipedia.org

 
			 
 
			
 
		
































