EVZ va prezinta, in avanpremiera, fragmente din capitolul „Cucerirea”, in care scriitorul reda dificultatile drumului din sudul Frantei pana la Catedrala din Santiago de Compostela in Galicia, spre locul sacru unde este ingropat Apostolul Iacob, in nord-vestul Spaniei.
Coelho arata „ca miracolul se ascunde intotdeauna in pasii oamenilor obisnuiti”, iar „victoria” in lupta cu vicisitudinile este un punct tangibil. Volumul „Jurnalul unui mag” va fi lansat vineri, de la ora 17.00, la Libraria Humanitas Kretzulescu.
„Apa ma invalui complet si-mi intuneca privirea. I-am simtit impactul si m-am agatat mai tare de stanca, cu barbia in piept, astfel incat sa formez o punga de aer pentru a respira. M-am incredintat intru totul mainilor si picioarelor mele. Mainile tinusera deja o spada veche, iar picioarele facusera Straniul Drum spre Santiago. Erau prietenii mei care ma ajutau.
Dar zgomotul apei in auzul meu era asurzitor si am inceput sa respir cu greutate. M-am gandit sa-mi trec capul dincolo de curent, dar pentru cateva clipe totul s-a facut negru in jur. Luptam din rasputeri sa-mi tin mainile si picioarele agatate de colturile pietrelor, zgomotul apei parea sa ma transporte in alta parte, un loc misterios si departat, unde nimic din toate acestea nu mai aveau importanta si unde eu puteam ajunge daca ma lasam purtat de forta aceea.
N-ar mai fi nevoie de eforturile supraomenesti pe care bratele si picioarele mele le faceau pentru a ramane lipite de stanca: totul ar fi devenit odihna si liniste (...). Capul meu incepu sa iasa incet la suprafata, tot asa cum se scufundase. M-a cuprins o profunda dragoste pentru trupul meu, care se afla acolo, ajutandu-ma in aventura aceea nebuneasca, a unui om care infrunta o cascada in cautarea unei spade.
Cand mi-am scos capul complet de sub apa, am vazut soarele stralucind deasupra mea si am tras cu putere aer in piept. Asta mi-a dat putere din nou. Am privit in jur si am zarit, la cativa centimetri de mine, platoul pe unde mersesem mai inainte, tinta eforturilor mele. Am simtit o dorinta imensa sa ma arunc inainte si sa ma agat de vreun colt, dar nu puteam vedea nicio crapatura din pricina apei care cadea.
Dorinta de a invinge era mare, dar nu sosise clipa cuceririi, iar eu trebuia sa ma controlez. Am ramas in pozitia cea mai dificila din toata escalada, cu apa cazandu-mi pe piept, cu forta care lupta sa ma puna la pamant, de acolo de unde indraznisem sa ma ridic impins de visele mele.
Nu era momentul sa ma gandesc la Maestri, nici la prieteni si nu puteam privi intr-o parte ca sa vad daca Petrus era gata sa ma salveze in caz ca as fi alunecat. „El o fi urcat pe aici de mii de ori”, m-am gandit, „si stie ca aici am nevoie disperata de ajutor”. Dar m-a parasit. Sau nu m-a parasit, o fi in spatele meu, dar eu nu pot intoarce capul pentru ca mi-as pierde echilibrul. Trebuie sa fac eu totul. Trebuie sa-mi obtin singur Victoria.”
