Pe final de stagiune si cu prilejul Anului International Lagarce, la Teatrul Odeon vede luminile rampei piesa "E doar sfarsitul lumii", de Lean-Luc Lagarce. Singura montare in Romania a acestui autor. Un spectacol semnat de Radu Afrim.
Ce se poate spune despre o tanara de 25 de ani care a murit? Ca era frumoasa. Ai inteligenta. Ca-i placeau Mozart. Ai Bach. Ai The Beatles. Asa isi incepe Erich Segal romanul "Love Story". Un altfel de story (love & death) se povesteste pe scena Odeonului. Ce se poate spune despre un tanar de 32 de ani (sau 38?) care a murit? Ca era frumos. Ai talentat. Ceea ce incumba de cele mai multe ori (si) inteligenta. Ca-i placea sa scrie a' atat de mult, incat la ora actuala, cand anul in curs ii este dedicat si-i poarta numele, e cel mai montat autor in Franta. Ai sa regizeze: teatru, filma orice. Inclusiv propria moarte. A fost cronicarul (sau "unicul mesager") al mortii sale anuntate. De adevaratelea il chema Jean-Luc Lagarce. In propria piesa, Louis. "E doar sfarsitul lumii" e doar cel mai recent spectacol al lui Radu Afrim. Premiatul de anul asta al Galei UNITER si a celei de anul trecut si, de ce nu, al celei de anul viitor.
... ET LES LILAS SONT MORTSa Intre anii 1957 si 1995, atat cat a trait, Lagarce scria asa: "Sa le spui celorlalti sa inaintezi spre lumina si sa spui din nou celorlalti, inca o data, gratia suspendata a intalnirii dintre doua fiinte, indragostirea, acea clipa de iubire, dulceata infinita a alinarii, tentatia de a vorbi cu voce scazuta despre puritatea perfecta a Mortii in opera, refuzul fricii, si cu toate astea, dintr-o data, urletul urii, tipatul, panica si disperarea noastra de copil, si ascunderea capului intre maini, si moleseala trupurilor de dupa dorinta, oboseala de dupa suferinta si epuizarea de dupa teroare". Acest paragraf nu face parte (si totusi, face!) din textul spectacolului a carui premiera a avut loc la Teatrul Odeon. Daca ar fi sa-l credem pe regizorul de film Cristi Puiu, care a imaginat metaforic finalul filmului sau "Moartea domnului Lazarescu", prin ritualul de pregatire a condamnatilor la moarte a' motiv pentru care multi dintre cei care au vazut filmul n-au inteles ca domnul Lazarescu a murit! a' moartea e ceva indecent. Poti sa vorbesti despre moarte in opera, dar n-ai voie s-o arati. Poti s-o anunti. S-o sugerezi. S-o inmiresmezi cu parfum de liliac. Sa te razgandesti si sa nu spui nimic. Ea vine oricum, pentru ca se stie asteptata. Ai e punctuala, pentru ca vine doar o dataa
AA
LE TEMPS DU LILAS. Un singur final al show-ului a vazut si Afrim. Desigur, sugerat. In schimb, are cinci variante de inceput (tot imaginare), dintre care doar ultima e cea reala. Dupa foarte mult timp, un tip vine sa-si viziteze familia: mama, sora, fratele, cumnata (pe care n-o vazuse niciodata). Are atatea sa le spuna! Multe si interesante. Printre care si faptul ca va muri in curanda Textul lui Lagarce e dur ca o cremene. Neindurator ca moartea. Taios ca o coala. Scrisa poetic de Lagarce, muribund de SIDA. Te obliga sa-ti amintesti, duios, de duminicile copilariei colorate-n verde si rosu, de cei mai buni prieteni dobanditi departe de casa, de nevoia de iubire (a ta si a celor din jur), de dreptul de a fi (ne)fericit. Un carusel de emotii, senzatii si flashback-uri care-i sufoca lui Louis orice impuls de a le spune alor lui ca e pe moartea
Daca vreti povestea-ntreaga, mergeti sa traiti acest spectacol. Radu Afrim si-a ales o echipa de actori extraordinari: Cristian Balint (Louis), Rodica Mandache (Mama), Paula Niculita (Suzanne), Mihai Smarandache (Antoine), Toni Zaharia (Catherine), Meda Victor, Bogdan Alexandru si Adrian Draganescu (Prietenii lui Louis). Superba scenografia lui Mihai Pacurar, inspirata de muzica lui Vlaicu Golcea ("Le temps du lilas"), o secventa tusanta de travesti plus o voce nebanuit de frumoasa. Spectacol de teatru. Unul adevarat.
Claudia Daboveanu
