Cantemir si "prietenul Leibniz"
Intre momentul de glorie al lui Mihai Viteazu unificatorul si validarea de catre puterile Europei a Romaniei lui Cuza, principatele romane au avut parte de domnii fericite si de conducatori care si-au urmarit interesul personal.
“In 1711, Dimitrie Cantemir, pe care turcii, crezandu-l credincios lor il pusesera pe scaunul Moldovei cu putin inainte, semneaza cu Petru cel Mare un pact de neagresiune. Infrangerea de la Stanilesti il sileste sa se refugieze in Rusia.
Exil pe care il indura cu greutate, desi va fi tinut la loc de cinste si va avea ragazul sa-si ispraveasca « Istoria cresterii si descresterii Imperiului Roman» sau « Descrierea Moldovei>> care timp de un veac ii vor asigura celebritatea europeana », afirma Neagu Djuvara. «
O alta lucrare a lui Cantemir – <<Sistemul religiei muhamedane>> pare a fi scrisa nu la indemnul tarului Rusiei, ci mai degraba la cererea Academei din Berlin, ca parte a unui mai vast program enciclopedic de a infatisa religiile lumii si mai cu seama cele care erau prea putin cunoscute in Europa. In acelasi timp filosoful Leibniz isi redacteaza faimosul sau «Discours sur la theologie naturelle des chinois», scrie Ion Papuc in « Cu fata spre trecut ».
In Tara Romaneasca, Constantin Brancoveanu s-a mentinut pe tron timp de 25 de ani, datorita iscusintei si ingeniozitatii lui. Palatul domnesc de la Mogosoaia si manastirea Hurezi sunt construite in stil brancovenesc. Banuit ca ar fi uneltit cu rusii este decapitat impreuna cu cei patru fii ai sai.
Reforma si huzur
Din acest moment, otomanii si-au pierdut increderea in romani, pe viitor domnii urmand a fi alesi direct de Inalta Poarta.
“In general, principii fanarioti au in istoriografia romaneasca o imagine profund negativa, in buna masura eronata.
Nu se vorbeste aproape deloc de rolul modernizator pe care cultura greaca, patronata de acesti principi luminati, l-a avut asupra societatii romanesti. Nicolae Mavrocordat si fiul sau Constantin sau Constantin Ipsilanti, au adus la Bucuresti si Iasi nu numai un mod de viata rafinat dar si idei noi cu privire la organizarea statului pe principii moderne ", spune profesorul Alin Ciupala.
Partea intunecata a acestor domnii este surprinsa de Neagu Djuvara: “Un domnitor proaspat numit (de Inalta Poarta n.red.) pleaca cu datorii de doua-trei mii de piastrii. Dupa cinci sau sase ani de domnie, se intoarce cu o avere de cinci-sase milioane, atunci cand i se lasa ragazul sa le adune : insa indeobste este alungat, surghiunit sau i se taie capul dupa cativa ani de huzur. »
« Ei nu sunt nimic, devin ceva »
Nietzsche a spus o vorba mare despre germani: “Ei nu sunt nimic, devin ceva". Plecand de aici, Constantin Noica scria in “Simple introduceri la bunatatea timpului noastru": “candva in veacurile trecute, romanii din Transilvania erau niste anonimi.
Trei alte seminti au facut Unio Trium Nationum (pact incheiat intre nobilimea maghiara si fruntasii secuilor si sasilor din Transilvania si care stipula ca aceste etnii au un statul privilegiat) nesocotind pe a patra. Dar cand ele spuneau Unio Trium Nationum, vorbeau tocmai limba pe care o intelegea, pentru ca o mostenise, singura natiunea cea de-a patra, natiunea anonimilor."
In continuarea acestei traditii Inochentie Micu Klein a incercat, intre 1732 si 1751, sa obtina aceleasi drepturi politice pentru romanii transilvaneni. Esecul demersului da nastere rascoalei lui Horea.
“Taranii ataca resedintele nobiliare, jefuiesc, ucid sau constrang pe nobili sa se boteze ortodox, iar fetele nobile sa se casatoreasca deindata cu iobagi," afirma Florin Constantiniu. Prinsi, Horia si Closca au fost rastigniti pe roata, iar Crisan s-a sinucis. Urmare a acestei rascoale, Imparatul Iosif al II-lea a acordat, la 22 august 1785, taranilor transilvaneni dreptul la libera stramutare.
« Tudor a intrat in Bucuresti cu o paine in mana »
Boierimea satula de regimul fanariot si de asuprirea otomana a decis sa se alinieze curentului european de eliberare nationala. Trei boieri din Tara Romaneasca - Barbu Vacarescu, Grigore Ghica si Grigore Brancoveanu – i-au incredintat lui Tudor Vladimirescu misiunea de a porni conflictul militar.
“Tudor a intrat in Bucuresti la 21 martie 1821 in fruntea adunarii sale de 3.000 de panduri si 1.5000 de arnauti tinand in mana o paine mare de grau. La dreapta sa pasea un preot cu o cruce in mana", scrie Ion Nistor in “Istoria romanilor". Controfensiva turca, neintelegerile avute cu Alexandru Ipsilanti dar si tensiunile ivite in randul propriei armate i-au fost fatale. Tudor a fost arestat in propria sa tabara, dus la Targoviste, torturat si ucis. Efectul acestei rascoale a fost abolirea regimului fanariot si restaurarea domniilor pamantesti.
« Figura lui Tudor s-a bucurat de o dubla interpretare. Pe de o parte, ea a fost recreata, figurativ, plastic, de de Theodor Aman, o jumatate de secol mai tarziu, in absenta unor surse de epoca. Pe de alta parte, perpectiva ideologica si-a spus si ea cuvantul : o ideologie axata pe valoriile mesiansimului politic careia regimul comunist i-a adaugat lupta de clasa », considera profesorul Alin Ciupala.
Originalitate sau mimetism
« Doua teze diametral opuse au fost formulate in legatura cu revolutia de la 1848 : simpla imitatie a revolutiei franceze din februarie 1848 sau produs firesc al dezvoltarii societatii romanesti, care reclama cu necesitate schimbarile preconizate de revolutionari », sustine Florin Constantiniu. O parte dintre revolutionarii romani s-au aflat la Paris atunci cand Ludovic-Filip a fost rasturnat. Se pare ca Balcescu ar fi taiat o panglica din catifeaua tronului regal. Desi Revolutia a fost infranta, in ea s-au vazut germenii Romaniei moderne de maine.
Propuneti favoritul la "Mari Romani"!
Dimitrie Cantemir – (1673 – 1723). Este mentionat in istorie drept un carturat si enciclopedist remarcabil. Dupa o domnie foarte scurta a fost nevoit sa traiasca in exil la curtea lui Petru cel Mare.
Constantin Brancoveanu – (1654 – 1714). Lunga sa domnie se suprapune cu aparitia unui stil arhitectonic, aparte, sinteza a unor elemente renascentiste si baroce. A asigurat tarii stabilitate.
Tudor Vladimirescu – (1780 – 1821). Revolutionarul sau, mai corect, razvratitul Tudor a fost considerat un inaintas al pasoptistilor. Timp de cateva saptamani a fost stapanul Bucurestiului.
Nicolae Balcescu (1819 – 1852) – unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848. A participat la revolutia franceza si a incercat sa « fructifice » aceasta experienta in tarile romane.
