Cu privire la autori, edituri şi conţinut liric al cărţilor, se mai pot lansa câteva constatări, nu toate neapă- rat cu “aer” de generalitate: 1) în România se publică enorm de multă carte de poezie - anual, câteva zeci de debutanţi, câteva sute de autori; “fenomenul” nu e specific numai ţării noastre; 2) în România se publică volume de versuri oriunde şi oricum - se pare că pentru mulţi dintre aceia care publică o carte nu primează calitatea, valoarea textelor publicate, ci doar apariţia la o editură, în orice condiţii, o carte, acolo, care să aibă înscris pe copertă un amărât număr ISBN, numele “poetului”, acolo, să fie etc.; 3) majoritatea autorilor-poeţi (autoarelor) acceptă ca volumele publicate să fie tipărite fitecum; mai mult de jumătate din volumele sosite pe adresa FNP ”GC” arată deplorabil, cu coperte parcă jerpelite, sub o concepţie grafică nulă - cică, de autor -, lipsite de orice gust - ca zacusca cu borhot şi lobode -, cu versuri tipărite pe hârtie de “budă” - ca să nu zic mai rău, şi absolut toate cărţile din o astfel de “serie”, cu texte necorectate - repet, necorectate, nerevizuite, prost ori neglijent tehnoredactate, aşezate în pagini alandala, ca să nu mai vorbesc de copertele concepute de neprofesionişti - chestii care se observă de la o poştă 4) şi încă o remarcă, de data aceasta însemnată: de fiecare dată volumele premiate în cadrul FNP ”GC” au fost şi sunt apărute la edituri cunoscute, cu ştaif, care, fireşte, tipăresc impecabil - şi grafic, şi tehnic - ceea ce poate sugera şi aprecieri de calitate asupra textelor.
Oare această constatare o fi numai întâmplătoare? Pentru a vă convinge de cele exprimate mai sus, am să exemplific, mai întâi despre edituri, mai în alte episoade despre “conţinuturi”: Dintre volumele de poezie care NU au prins la această ediţie (2007) niciun “tren” pentru premiere, toate sunt tipărite la edituri de genul: Rafet - Râmnicu-Sărat, Anastasia Ina - Buzău, Pim - Iaşi, Geea - Botoşani, Karuna - Bistriţa, Altum - Piteşti, Crigarux - Piatra-Neamţ, Vega - Buzău, Amurg Sentimental - Bucureşti, Omega - Buzău, Domino - Bucureşti, Modus - Reşiţa etc. Nu-i aşa că numele unora dintre aceste edituri par a fi mai degrabă porecle, că emană un iz de “neica-nimeni”, de “hai să ne haidem”?
Că vine şi vorba: Cum e editura, aşa e şi autorul, şi invers! Scriind acestea, cineva ar putea crede că am ceva cu pomenitele edituri. Nu am, nu le cunosc, nu colaborez cu ele, dar mă înspăimântă maculatura lirică, producţia de versificări pe care o promovează, ca la şapirograf, pe care o conţin aceste plachete de versuri, care volume de versuri, dacă tot au fost expediate pe adresa unui concurs, înseamnă că autorii lor sunt poeţi ori se consideră aşa ceva, au pretenţia că sunt poeţi, cred în ceea ce scriu, în ceea ce publică. Dar oare chiar aşa este? Există tot atâţia poeţi câte cărţi de poezie apar pe piaţa editorială?
