Jacques-Louis David (30 august 1748 - 29 decembrie 1825),pictor francez, specializat in pictura istorica, cel mai important reprezentant al neo-clasicismului.
Nascut la Paris, intr-o familie instarita, si-a pierdut tatal la doar noua ani (ucis intr-un duel), fiind crescut de unchi. Pasionat de desen, si-a neglijat in permanenta studiile, inscriindu-se la varsta de 16 ani la scoala de pictura a Academiei Regale. Inca de atunci era atras mai ales de subiectele istorice si portrete, desi in prima parte a vietii a realizat mai ales compozitii inspirate de mitologia greaca si romana. Primul sau profesor a fost Boucher, o ruda indepartata, care l-a sfatuit pe tanarul sau ucenic sa isi continue studiile artistice cu Vien. Impreuna cu acesta David a plecat in 1776 in Italia, dupa ce Vien fusese numit director al Academiei Franceze din Roma, iar tanarul pictor castigase Prix de Rome in 1774.
Perioada petrecuta in Italia s-a dovedit deosebit de benefica pentru David, care a fost puternic influentat de creatiile marilor maestri, dezvoltandu-si un stil personal, neoclasic. Ii cunoaste pe animatorii renasterii clasicismului, intre care Gavin Hamilton. In 1780 David revine la Paris, impunandu-se in scurt timp prin creatiile sale, privite ca o reactie necesara la frivolitatea stilului rococo.
Se alatura grupului "Primitives", grup alcatuit din mai multi artisti europeni neoclasici, iar lucrarile sale vor fi adevarate modele ale genului pentru urmatoarele doua decenii, fiind primite cu elogii de critici si public. Subordonarea culorii fata de desen si mai ales economia designului vor fi foarte apreciate, revigorand cultul virtutilor antice.
A fost un simpatizant al Revolutiei, ocupand postul de Deputat si votand in favoarea executiei lui Ludovic XVI. In timpul Revolutiei renunta la stilul neoclasic in favoarea unui stil mai realist. A fost considerat un extremist, fiind membru al grupului care ii includea pe Robespierre, Marat, Danton, ceea ce a facut ca popularitatea sa artistica sa scada sensibil. Chiar daca implicarea sa politica a dat nastere unor controverse, nimeni nu i-a putut contesta rolul de pictor al Revolutiei.
Cele trei tablouri infatisandu-i pe "martirii Revolutiei", desi gandite ca simple portrete, au facut ca pictura portretistica sa fie ridicata la nivelul de tragedie nationala, cel mai faimos fiind celebrul "Moartea lui Marat", pictat in 1793. Dupa inlaturarea lui Robespierre insa, David este arestat si inchis, fiind eliberat la interventia francezilor, a studentilor sai si a fostei sotii, care divortase de el din cauza simpatiilor sale republicane. Cei doi se vor recasatori in 1796, iar David va termina in 1799 o compozitie ambitioasa, "Interventia Sabinelor", inceputa in inchisoare. A fost lucrarea care l-a readus pe artist in atentia publicului si mai ales l-a facut remarcat de Napoleon. Cei doi se intalnisera prima oara in 1797, cand Napoleon acceptase sa pozeze pentru un tablou, insa doar pentru o singura sedinta. David a devenit rapid un admirator al lui Napoleon, iar din 1800 pictorul oficial al acestuia, ramanand in aceasta functie pana in 1815.
Artistul a fost un sustinator inflacarat al lui Napoleon, asa cum fusese un adept al Revolutiei, recastigandu-si in perioada acestuia dominatia artistica si sociala din trecut. Intre 1802 - 1807 realizeaza o serie de compozitii de mari dimensiuni, in care prezinta faptele lui Napoleon, lucrari ce demonstreaza atat schimbarea stilistica si tehnica, dar si a paletei cromatice. Culorile reci si compozitiile aspre din tablourile istorice de pana atunci erau inlocuite de David cu un stil aproape romantic.
Dupa caderea lui Napoleon, pictorul pleaca in exil in Belgia si, dezamagit, revine la scenele mitologice din tinerete. Continua sa fie un excelente portretist, dar nu va mai atinge niciodata nivelul artistic din tinerete. Cu toate acestea a jucat un rol cheie in evolutia ulterioara a artei franceze - si europene - atat prin lucrarile sale cat si prin cele ale elevilor sai.
