V-ati facut deja o imagine asupra peisajului literar contemporan din Europa Centrala si de Est?
Da. Si deloc intimplator: sint, intr-un fel, atasat de aceasta zona a Europei pentru ca am radacini aici. O bunica a mea s-a nascut la Iasi. In plus, dintotdeauna am citit foarte multa literatura scrisa in aceasta zona culturala, in special rusi, si, in timp, au inceput sa imi placa genurile literare de aici. Apoi, la editura Denol au fost traduse romane unguresti, romanesti si chiar scrise in idis.
Deci traduceti in special romane in care regasiti teme exotice, cum ar fi cele din Europa postcomunista.
Da, daca imi veti recomanda un scriitor roman sau rus care scrie ca un scriitor american, nu ma intereseaza prea mult. Si adevarul este ca gasesc adesea scriitori din aceasta zona a Europei care incearca sa imite un Bret Easton Ellis si asta nu mi s-a parut deloc interesant. Dimpotriva, mi-a placut foarte mult Mircea Cartarescu, pe care l-am citit pentru prima oara acum 15 ani, pentru ca avea un stil nemaiintilnit.
Cum ati auzit prima data de Mircea Cartarescu?
L-am descoperit pe Cartarescu datorita unui vechi prieten de-ai mei, care, din pacate, nu mai traieste: Ovid S. Crohmalniceanu, pe care l-am considerat un mare critic literar si profesor de literatura. Am avut o relatie foarte strinsa cu Crohmalniceanu si, dincolo de relatia strict profesionala, ne lega o prietenie puternica. Acest critic mi-a zis la un moment dat: Daca ar fi sa alegi un singur autor din literatura romana pe care ar trebui sa-l citesti neaparat si sa-l publici, acesta ar fi, fara discutie, Mircea Cartarescu. N-am pus la indoiala sfatul prietenului meu si asa se face ca, acum 15 ani, inainte de a cumpara drepturile de autor, am platit o traducere a unui capitol din volumul Visul de Mircea Cartarescu. Ei bine, citind cele 30-40 de pagini, am trait impresia ca aveam de a face cu ceva iesit din comun, un stil extrem de original, care nu semana cu nimic din ce citisem eu inainte. Si mi-am asumat toate riscurile: nimeni nu il cunostea pe atunci pe Cartarescu, nu fusese tradus nicaieri.
Totusi, in cronicile literare din Franta, Cartarescu este comparat uneori cu Borges.
Da, si pe buna dreptate: stilul celor doi poate fi incadrat in zona realismului magic. Mi-a placut totusi faptul ca regaseam in acel text pulsind viata Bucurestiului, cu toate particularitatile sale. Am fost de-a dreptul fascinat de felul in care acest scriitor surprindea acolo viata sociala si politica a Romaniei, chiar daca, desigur, nu era nicidecum un roman politic, in genul beletristicii disidente. Cartarescu scria despre toate acestea, insa nu angajat social sau politic, toate aceste scopuri secundare erau deturnate in folosul dimensiunii estetice.
Totusi, de ce ati ales tocmai Orbitor dintre toate romanele lui Cartarescu?
Tot datorita lui Crohmalniceanu. Fireste, am fost incintat in ultimii ani sa vad evoluind international cariera lui Mircea Cartarescu. Si trebuie sa recunosc cu mindrie ca, datorita Frantei, Cartarescu are astazi succes international.
Cum au primit cititorii francezi volumul Orbitor?
In Franta, Orbitor nu a devenit best-seller ca in Romania. Insa Cartarescu s-a bucurat intotdeauna de un mare succes in critica literara de acolo. Cei mai severi critici au avut cuvinte foarte bune pentru stilul sau. Dincolo de afinitatea personala cu stilul lui Cartarescu, cu siguranta voi continua sa ii public cartile tocmai datorita acestui succes in cercul criticilor elitisti.
Aveti de gind sa publicati in curind si celelalte doua romane ale trilogiei Orbitor la editura Denol?
Da, bineinteles: cele doua carti sint in curs de traducere. Estimez ca aceste doua romane vor fi disponibile pe piata literara din Franta cam in doi ani.
V-ati facut o imagine macar aproximativa in legatura cu strategiile editoriale romanesti?
Desi nu sint specialist in domeniul pietei editoriale din Romania, pot constata, totusi, ca apar din ce in ce mai multe edituri care achizitioneaza, de la un an la altul, drepturi editoriale intr-un ritm tot mai alert. Piata romaneasca este foarte intirziata, totusi, in comparatie cu ceea ce se petrece in Occident. In plus, trebuie sa atrag atentia asupra unei probleme serioase pe care o au editurile din Romania: distributia cartilor. Editurile pot publica autori geniali, insa daca nu se vor ocupa si de partea mai pragmatica, succesul va fi indoielnic.
Scriitorii romani si editorii se pling adesea si de absenta agentilor literari.
Cred ca asta este, totusi, o falsa problema. Nici in Franta nu exista prea multi agenti literari. Adevarata problema este lipsa de profesionalism a unora dintre editori si librari.
Autorii romani acuza si faptul ca, din cauza unei piete editoriale slab dezvoltate si din pricina numarului redus de burse acordate de diferite institutii de stat sau private, sint nevoiti sa isi ia diferite slujbe pentru a supravietui, in timp ce mai norocosii scriitori francezi...
Nu, nu este adevarat: eu cunosc o multime de scriitori francezi consacrati care au cel putin doua slujbe pentru a se intretine. In Franta exista, probabil, nu mai mult de 15 autori care isi pot permite sa traiasca doar de pe urma cartilor pe care le publica. In calitate de editor, mi se pare absurd ca un scriitor aflat la primele sale doua-trei carti publicate sa aiba pretentia sa traiasca exclusiv din asta.
Un sfert de secol pe piata editoriala
Olivier Rubinstein este, din 1998, director al editurii Denol, filiala a prestigioasei Gallimard. Inainte de a fi numit in aceasta pozitie, Rubinstein a mai condus editura Les Mille et une nuits si a fondat editurile Le Dilettante si Climats, beneficiind de o experienta de 25 ani pe piata de carte. Infiintata in 1930, editura Denol publica, in medie, o suta de titluri pe an, in cea mai mare parte beletristica si este celebra, printre altele, pentru ca si-a asumat adesea riscul de a publica scriitori anonimi. Nu putini dintre acestia au devenit ulterior celebri. La Denol au fost publicati scriitori precum Chuck Palahniuk, Sarah Waters, Viktor Pelevine, Mircea Cartarescu.
Aflati mai multe despre editura Denol accesind www.cotidianul.ro/select
