Cronica de spectacol - Spiritul brechtian pe scena Festivalului

Prezenta pe afisul celei de-a XIII-a editii a Festivalului de Teatru Clasic de la Arad a unei piese apartinand unui dramaturg dintre cei mai importanti ai secolului al XX-lea, ne-a oferit un placut prilej sa ne reintalnim cu spiritul teatrului brechtian tocmai pe scena aradeana. Am avut sansa, la inceputul anilor 70 (cand am locuit un an in Capitala) sa vad, pe scena Teatrului de Comedie, printre celelalte spectacole bucurestene in voga in acei, si doua spectacole brechtieme: Un om egal un om (Galy Gay) si cea mai importanta (si mare) creatie a lui Bertolt Brecht Mutter Courage si fiii sai - un tulburator spectacol al secolului trecut.Reluarea de catre Teatrul de Comedie, dupa aproape patru decenii, a spectacolului Galy Gay (Un om egal un om) in directia scenica semnata de acelasi interesant (si neobosit) regizor Lucian Giurculescu si in aceeasi traducere realizata de Mariana Sora, intr-o versiune scenica apartinand lui Mircea Septilici si regizorului amintit, aflat astazi la venerabila varsta de 77 de ani, constituie o surprinzatoare (si placuta) perenitate in planul optiunilor repertoriale pentru marele teatru german si european al secolului trecut.Nu stiu daca gresesc ori nu, dar, din punctul meu de vedere, noul spectacol al Teatrului de Comedie cu piesa Galy Gay, din perspectiva teoreticianului, dramaturgului si omului de teatru Bertolt Brecht (asa cum l-am inteles eu la cursurile de teoria literaturii de la Filologie clujeana, predate de remarcabilul teoretician si critic literar Ion Vlad) mi se pare ca reflecta mai comprehensiv viziunea brechtiana asupra marilor probleme ale vietii europene ale timpului sau, din prima jumatate a secolului 20.


Dramaturgul, care a luat parte la primul razboi mondial, a fost intotdeauna de parere ca teatrul nu trebuie sa fie numai un loc de divertisment, ci si o institutie puternica cu misiune social-educativa, lucru care nu a placut intotdeauna cenzurii ideologice comuniste. In viziunea lui Brecht nici textul, nici montarea scenica, nici jocul actorilor nu se cade sa anestezieze luciditatea critica a publicului. El a pledat permanent pentru un teatru epic, in care sa domine descrierea obiectiva a faptelor. Teatrul brechtian nu ne provoaca sentimente. Actiunea nu este traita, ea este povestita si are ca scop final sa-l oblige pe spectator sa reflecteze, sa mediteze si sa-i impuna o luare de atitudine proprie.In mod compozitional, regizorul Lucian Giurchescu a optat pentru o suita de scene de sine statatoare, scene care, luate in parte, doar intr-o mica masura se raporteaza la cele precedente, desi, in ansamblu, acest lucru nu a afectat unitatea piesei si spectacolului. Marturisesc ca, personal, nu am participat afectiv - emotional la intruchiparile actoricesti de pe scena, in schimb m-a captat rechizitoriul cu un pronuntat caracter denuntator, asemenea unui autentic pamflet scenic.


Regizorul ne-a dirijat sa reflectam la conditia omului marunt (de odinioara si de astazi), brutalizat si manipulat impotriva vointei sale pana la paradoxala stergere a propuiei identitatii. Decorul semnat de Puiu Antemir, impreuna cu muzica lui Nicu Alifantis ne-a ajutat (si apropiat) la intelegerea fabulei brechtiene, in vreme se regizorul Lucian Giurchescu si-a pilotat actorii spre grotesc si comedie, integrand, cum subliniaza in Caietul program fiecare personaj in sistemul cruzimii si al mortii.In contextul festivalier aradean, se cuvine sa evidentiem intreaga distributie actoriceasca, in frunte cu Gelu Ivascu si cu Delia Nartea, care ne-au oferit adevarate momente revuistice, aplaudate la scena deschisa, desi nu acesta este predominanta textului brechtian. Dialogurile, cantecele si miscarile celor doi actori au trecut repede dincolo de rampa, fiind gustate si aplaudate cu promptitudine de publicul aradean. Alaturi de cei doi protagonisti dorim sa-i citam in ordinea prezentei lor in Caietul program, pe toti ceilalti interpreti, dupa cum urmeaza: Aurora Leonte, Dumitru Rucareanu, Sandu Pop, Florin Dobrovici, Marius Drogeanu, Serban Georgevici, Eugen Racoti, Candid Stoica, Bogdan Ghitulescu, Alexandru Conovaru, Radu Solcan si Toma Cuzin, carora se adauga grupul de soldati, cu arme automate kalasnikov! Putem conchide ca cel de al treilea spectacol important de pe scena actualei editii a Festivalului National de Teatru Clasic ne-a oferit un interesant spectacol, in general amuzant, care a crescut necontenit in interes pana la caderea cortinei finale, incheiat (apoteotic) in acordurile sonore ale unei orchestre de alamuri!