Celebra cantareata a anuntat la implinirea varstei de 75 de ani ca Universal Pictures va incepe in curand productia unui film biografic dedicat lui Cher, scenariul urmand a fi scris de Eric Roth (cunoscut pentru scenariile unor filme ca Forrest Gump, A Star Is Born sau Munich). De altfel cei doi au mai lucrat impreuna cu decenii in urma, Roth scriind scenariul filmului “Suspect” (1987), cu Cher, Liam Neeson si Dennis Quaid in rolurile principale. Cher va fi si unul dintre producatorii filmului, alaturi de Judy Craymer si Gary Goetzman, care au realizat productia celor doua filme Mamma Mia!, in cel de-al doilea jucand si cantareata. Cher a facut anuntul pe contul oficial de Twitter, dar pana acum nu a fost ales oficial un regizor si nici nu s-a discutat despre o eventuala distributie. Cu decenii de activitate artistica si o viata personala pe masura succesului in industria muzicala, Cher se va alatura astfel unei liste impresionante de artisti care au sau vor avea in curand un film biografic, gen care se bucura de o popularitate in crestere in ultimii ani.
Cunoscuta pentru albumele si concertele sale, pentru rolurile din filme (a castigat un Oscar pentru cea mai buna actrita cu rolul din Moonstruck) sau pentru relatia de lunga durata cu Sonny Bono, Cher va sta astfel alaturi de Freddie Mercury, Elton John, Aretha Franklin, in viitor apropiat urmand sa apara si filme despre Buddy Holly, Joey Ramone, Bob Dylan, Bob Marley sau Elvis Presley.
Foto: people.com


































