Capsunarii lui Tocilescu

Aflam din surse din interiorul "Teatrului de Comedie" care vor sa-si pastreze anonimatul, ca o piesa "excelenta, pa bune, mori de ras, nu alta...", a fost scoasa din lucru si amanata "sine die", chiar in timpul repetitiilor. O piesa avandu-i ca protagonisti pe actorii George Mihaita si George Ivascu, in regia multprestigiosului Alexandru Tocilescu. Oare ce putea sa contina "subversiv" sau indecent o piesa de teatru, cu atat mai mult o comicarie, ca sa fie scoasa din productie, intr-o faza avansata de repetitii? Si cu un regizor de talia si anvergura lui Tocilescu la carma spectacolului. Mister, supozitii, speculatii. Povestea piesei ne-a facut curiosi si am reusit sa ajungem la textul ei. Am dat de ea, fiind publicata chiar in volum, ceea ce, sa recunoastem, este un semn bun in ultimii ani. Multe piese ale unor autori contemporani sunt accesibile datorita suportului... celulozic ( Sic!) Se numeste "Vecinii nostri de pat", subintitulata "Mai jos de Figueras", piesa in doua acte, cu un pompos motto din Salvador Dali, extras din "Da, Romaniei, poem generic pentru imparatul nostru Traian", un faimos text din 1972 care a facut la vremea lui valuri nu doar culturale. Am citit piesa cu pricina si, sa o spunem neted si limpede, ne-am amuzat foarte tare, oricate alte buclucuri si belele avem pe cap. Uneori recursul la ras este o buna terapie a disperarii. Suntem convinsi ca spectacolul pritocit si chichirisit de Tocilescu, care stie bine sa valorifice grotescul si absurdul de toate felurile, sa ingroase ce e de ingrasat si sa subtieze ironia la cote "Sollingen", ar fi fost/ar fi un mare succes artistic si de public. Credem noi, stiind ce poate osul si imaginatia febrila a lui Toca-Tocilescu. Si atunci ce s-a intamplat, ce se intampla? Nu stim. Piesa este o vioaie comedie cu si despre capsunarii nostri din Spania. Sau de aiurea, un decupaj din sentimentul nostru identitar, in contextul integrarii noastre europene. Cam cine suntem, cu ce ne ocupam, cum traim si de ce, date fiind noile conditii de "gastarbeiteri", cum ne vedem pe noi insine, ironic-amar-grotesc, facand haz de necaz si iluzionandu-ne ca viata e frumoasa si merita a fi traita din plin. Si, si? Si partea cu necaz ar putea proveni, speculam noi, fara alte informatii, din titulatura celor doi eroi principali, care se numesc, intamplator sau nu, Ionel-culegator si Traian-vataf. Ei si? O comedie absurd-romantica, unde sunt puricate stereotipuri si clisee ce ne-au facut faima si au dus buhul duhului romanesc departe si aiurea. Piesa este inchegata, are nerv cat cuprinde, dialogurile sunt spumoase, uneori chiar prea, actiune, cata este, se leaga bine, si lumea/publicul ar putea rade din belsug. La spectacolul lui Tocilescu. Si? Si atunci chiar nu pricepem ce se intampla cu piesa lui Valentin Nicolau si de ce Tocilescu a renuntat la spectacol. Ar fi pacat ca din ideosincrazii si antipatii politice sa se piarda un bun moment artistic bucurestean. Romanesc. Nu ar fi un caz izolat, din nefericire. Am putea intelege resortul unei decizii administrative, dar nu sa fim si de acord cu el. "Vecinii nostri de pat" ar merita o alta saltea.