Betia da culoare vietii si inspiratie scrisului, betia este, de fapt, un ritual al supravietuirii. Alcoolismul ca rezistenta in comunism merita un text de referinta la limita elogiului si Ioan Lacusta il da in aceasta carte: "Am trecut beat prin marile momente ale comunismului national si nu le-am admirat splendoarea pe deplin. Beat am ratacit prin multilaterala dezvoltata, lalaind uneori, cu patos si sughit, cantecele epocii, folclor si deznadejde, intru slava ei. Nu m-au primit insa in nici un cor, neavand volum pe masura. Mai imbatam si coristii de langa mine, si dirijorul, cu damful meu. Beat, am impleticit pasul de parada. Am impartit marile idealisme ale nimicniciilor mele in darnicii spontane prin crasmele si bodegile multilaterale, fara sa fi tanjit vreodata dupa marile ei restaurante..." De cealalta parte, Biblioteca Academiei semnifica un loc al reculegerii inainte si dupa excesele betiei, elibereaza mintea si inima lui Simion. "Tihna Bibliotecii si libertatea Carciumii" devin, astfel, alternativele unei vieti fara perspective, degradate si dominate de frica.Marturisirea lui Simion (din care aflam despre intrarea in Partid, iubirile ratate si relatiile cvasipromiscue, manuscrisul pierdut al celei mai bune povestiri niciodata rescrise si altele) capata piosenia unei spovedanii, iar "coborarea" in textul cartii pe care o scrie, gravitatea unui botez ce spala pacatele trecutului.
Aceasta dimensiune mistico-initiatica a scrierii propriei vieti indeparteaza confesiunea de latura ei umana si strica armonia unui roman cvasiautobiografic emotionant si autentic in expunerea experientei interioare la limita umilintei. Din fericire, Ioan Lacusta este un foarte bun povestitor, iar romanul este plin de personaje si episoade memorabile (cum sunt rusul Matvei admirator al lui Vasotki si turcul Kerim din Balcic sau impresionanta scena a demolarii Manastirii Vacaresti si dramatica povestea de dragoste cu fermecatoarea evreica Ester), care va vor dezvalui unul dintre cei mai interesanti prozatori romani de azi.Ioan Lacusta, Luminare (coborarea in text), Editura Polirom, 2007, 32,95 lei.Inca se discuta daca nu cumva Julio Cortázar este cel mai important prozator sud-american, stranietatea fiind un atribut pe care scriitorul argentinian si l-a adjudecat la modul absolut. "Armele secrete" este cartea cu care Cortázar a debutat in 1959 si unul dintre cele mai frumoase volume de povestiri traduse in romana in acest an.
Veti citi aici o povestire-omagiu dedicata saxofonistului Charlie Parker (Cortázar era mare amator de jazz, in fata caruia dezaprecia cu totul tangoul), precum si "Funigei", povestirea care a stat la baza scenariului filmului "Blow-up" al lui Antonioni si de care scriitorul era foarte mandru. Cortázar marturisea ca "cel putin 25%" din opera lui se inspira din cosmarurile sale, asa ca nu e de mirare de ce, in urma acestor cinci povestiri, veti avea dificultati in a mai delimita realitatea de fantezie. Julio Cortázar, "Armele secrete", traducere de Tudora Sandru Mehedinti, Editura Humanitas, 17,99 lei.
