Broadway-ul, mai aproape de noi

A TRECUT VREMEA cand spectatorul roman rostea numele "arterei spectacolului" newyorkez cu o admiratie evlavioasa, de parca ar fi vorbit de Sfanta Treime. Broadway-ul s-a apropiat in ultimii ani de lumea spectacolului din Romania, asa incat acum poti vedea si aici ce piese au facut valva acolo. Una dintre acestea a avut recent premiera la Teatrul Odeon, in prezenta autorului Doug Wright, dramaturg si scenarist care se imparte intre Broadway - unde i s-a jucat si piesa tradusa acum in romaneste - si Hollywood, fiindca unele dintre piesele sale au devenit filme. Dupa ce un alt text al sau, "Quills" (ecranizat in 2000 cu Kate Winslet si Geoffrey Rush), s-a jucat tot la Odeon sub titlul "Marchizul de Sade", Doug Wright a asistat acum la premiera cu "Sunt propria mea sotie", piesa distinsa cu Premiul Pulitzer in 2004. Chiar daca e acum mai aproape, sau poate tocmai de aceea, Broadway-ul ne poate juca si feste: un text in format one-man-show, foarte potrivit spatiilor teatrale din New York, deloc generoase, e greu de transformat pentru un teatru cu scena italiana, de proportii. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care regizoarea Beatrice Rancea a apelat la solutia adaugarii unor personaje fara replici, care ilustreaza spusele interpretului principal. O alta dificultate a fost aceea de a gasi drumul spre un personaj neobisnuit nu numai pentru scena romaneasca, dar pentru societatea noastra in general: figura centrala a piesei fiind un transsexual homosexual, pe numele sau Charlotte von Mahlsdorf. Un text menit sa refaca o parte din istoria homosexualilor in timpul celui de al doilea razboi mondial si apoi in regimul comunist, cum il declara autorul sau, nu ar avea prea mare audienta in Romania, chiar daca nici la noi nu s-au facut investigatii pe aceasta tema. In schimb, destinul uman al Charlottei, care si-a dedicat viata ingrijirii unui muzeu de antichitati, incercand sa faca fata urgiilor epocii, ar fi avut sansa unui ecou mai amplu. Din pacate, formula scenica gasita de regizoare produce dezarticularea textului, care isi pierde tensiunea interioara. Aparitia personajelor pomenite de Charlotte in spatele unui ecran transparent este redundanta si distrage atentia, cat despre "portretul vorbitor" al autorului - in rama unui tablou este proiectata imaginea acestuia rostind intrebarile pe care le-a pus subiectului lui pe parcursul documentarii pentru scrierea textului - acesta este pur si simplu o idee kitsch. Din fericire, interpretul rolului principal, actorul Mircea Constantinescu, gaseste tonul potrivit, calm si resemnat al unei relatari care, destul de patetica, nu te lasa, totusi, indiferent. Daca adaugam la asta decorul spectaculos si imprevizibil al lui Constantin Ciubotariu (mai spectaculos si mai imprevizibil decat personajul insusi, care i-ar putea dezamagi pe cei care asteapta cine stie ce picanterii), dar si aparitia lui Sorin Gheorghiu, un actor care le-a lipsit multora, se poate spune ca spectacolul are cel putin la fel de multe puncte de interes ca o telenovela reusita. cristina.modreanu@gandul.info