Mi-am amintit de antrenorul de voci la spectacolul din aceeasi seara, al Teatrului "Toma Caragiu" de la Ploiesti. Spectacolul lui Alexandru Dabija cu piesa lui Eugene Labiche "Calatoria Domnului Perrichon", o comedie spumoasa, din care solida trupa a teatrului ploiestean, condusa cu mana sigura de Alexandru Dabija, a facut un regal comic, avandu-l ca interpret al personajului principal pe un foarte bun actor, Ioan Coman.
Remarcat in "Trei surori" de Cehov, spectacolul aceluiasi Alexandru Dabija, dar si in altele, cum ar fi mai recent vazutul la Bucuresti "Gaitele", in regia lui Lucian Sabados, Ioan Coman este, alaturi de Raluca Zamfirescu, Cristina Moldoveanu, Mihai Calota, Elena Popa, Lucia Stefanescu si Carmen Ciorcila, unul dintre stalpii acestor spectacole. Dar mai exista un dar. Ioan Calota are o prezenta scenica admirabila, cucereste cred orice public, oricat de sceptic, dar cuvintele sale se pierd adesea intr-o rostire confuza, astfel incat spectatorul cam trebuie sa stie el insusi textul piesei pe de rost ca sa nu piarda nici o vorba. Ei bine, aici se simte lipsa unui "voice coach" care sa-l antreneze pe tanarul actor pentru a-l face sa-si depaseasca acest, deloc mic, handicap. Dincolo de toate acestea, spectacolul recent, premiera oficiala a caruia a avut loc la Bucuresti, "Calatoria Domnului Perrichon", in regia lui Alexandru Dabija, a constituit inca o demonstratie a valorii trupei de la Ploiesti pe care excelentul director Lucian Sabados a stiut sa o constituie si sa o omogenizeze. Ca nu are un "voice coach"? Dar ce teatru din Romania are asa ceva? O sa aiba, pentru cateva zile, Teatrul National din Bucuresti. Poate ca, dupa trecerea prin Bucuresti a specialistului (specialistei?) britanic(e), o sa avem si noi specialistul nostru, dar nu pur si simplu pentru a avea "si noi falitii nostri", vorba lui Caragiale (prin gura lui Catavencu), ci pur si simplu pentru a perfectiona spectacolul de teatru in general. Asta pentru ca regizorul nu poate face chiar totul, ocupat cum este cu viziunea generala a spectacolului, iar in cazul celui recent al lui Alexandru Dabija, chiar si cu decorurile, caz nu fara precedente.
N. Prelipceanu
