Nascut pe 27 noiembrie 1886 in Tokyo, viitorul pictor avea sa fie fascinat inca din adolescenta de arta occidentala (ceea ce nu l-a impiedicat sa studieze cu atentie si traditia nipona, integrand ulterior numeroase teme si tehnici in perioada sa pariziana) si isi dorise de la bun inceput sa studieze arta in Franta, dar initial a terminat in 1910 Universitatea Nationala de Arte si Muzica din Tokyo. Era momentul sa plece si avea sa o faca trei ani mai tarziu, singura destinatie posibila pentru el fiind Parisul. Iar din Paris nu putea sa se stabileasca altundeva decat in Montparnasse, locul care la inceputul veacului trecut era paradisul boem, artistic si avangardist al vremii, plin de nume care vor deveni uriase si de ratati entuziasti, modele superbe sau ofilite, singuratici convinsi ca sunt genii si autentice genii care in majoritate vor reusi sa ramana in memoria publicului. Iar printre ei un artist nipon care ducea provocarea vizuala dincolo de limitele pe care opinia publica ar fi putut accepta in alta parte. Foujita (dupa cum avea sa se semneze dupa stabilirea in Franta) avea sa soseasca in istoricul cartier Montparnasse ca un adevarat cuceritor, un excentric cu dare de mana si in egala masura pofta de lucru, originalitate si dorinta de a trai intr-o maniera boema, dar interpretata in propria-i cheie. Spre deosebire de majoritatea colegilor de generatie avea suficienti bani cat sa traiasca intr-un adevarat lux in comparatie cu alti pictori, avand intre altele o baie cu cada si apa calda, detaliu care starnea invidii printre boemi. Pictorul nipon avea sa se integreze repede intr-un grup din care faceau parte Amedeo Modigliani, Chaim Soutine, Fernand Leger, Juan Gris, ii cunoaste si este destul de apropiat de Pablo Picasso sau Henri Matisse, iar chiar lectii de dans de la Isadora Duncan. Dadea adesea petreceri memorabile, excentrice, la care multi si-ar fi dorit sa fie invitati. Cei care il cunosteau dincolo de imaginea sa publica
au descoperit un adevarat domn, politicos si pasionat de pictura si grafica, cunoscand bine arta occidentala, fara sa ezite sa ii ajute pe artistii mai putin norocosi, dar pastrand mereu limite si o distanta. Era convins ca va reusi, asa ca nu ezita sa isi anunte tatal intr-o scrisoare sa il considere pur si simplu mort pana cand va deveni celebru. Dincolo de creatiile sale Foujita era din toate punctele de vedere un original, un extrovert caruia ii placea sa socheze de la prima aparitie. Privind la fotografii din primul deceniu al secolului XX vedem domni in redingote si cu joben, doamne si domnisoare in rochii elegante, cu palarii ample, totul elegant, sobru, serios. Fou Fou (cum era numit cu afectiune de cei apropiati) purta cercei mari de aur in ambele urechi, o mustata chapliniana, ochelari rotunzi, haine viu colorate si cu siguranta scandaloase pentru gustul burghez al vremii. La un spectacol de opera s-a dus chiar cu un abajur in chip de palarie, explicand calm ca asa se poarta in Japonia.
Spre deosebire de multi dintre colegii sai de generatie originalul personaj s-a bucurat de succes de critica si publica chiar de la bun inceput, prima sa expozitie personala din 1918 (in vremea in care nici macar nu isi definise stilul care il va impune definitiv) fiind o surprinzatoare reusita, toate cele 110 lucrari fiind vandute intr-o singura zi, printre cumparatori numarandu-se si Picasso. Ulterior isi va defini stilul in care se intalneau elementele occidentale cu cele din pictura nipona traditionala, si va fi in egala masura un desenator remarcabil si un pictor de o sensibilitate si o siguranta a tusei impresionante.
Avea cateva subiecte preferate. Nudurile (unele dintre ele vandute ulterior pentru sume impresionante) avandu-le ca modele pe unele dintre cele mai cautate si cunoscute dintre celebritatile boeme ale epocii, precum renumita (atunci) Kiki, se numara printre cele mai apreciate dintre lucrarile sale. Si a realizat peste 6000 de astfel de lucrari, majoritatea desene in penita, creion, carbune, dar si delicate pasteluri si acuarele sau picturi in ulei. Iubea pisicile, pe care le-a pictat si desenat in repetate randuri, iar in 1930 publica in tiraj foarte limitat, doar 500 de exemplare, un album cu 20 de gravuri infatisand gratioasele feline. Astazi cartea este una dintre cele mai cautate de colectionari si cu siguranta cel mai scump volum despre pisici aparut vreodata.
Casatorit de cinci ori, avea sa paraseasca Franta in anii 30, partial pentru a-si reveni dupa destramarea celei de a treia casatorii, in buna masura pentru ca trebuia sa plateasca o suma deloc neglijabila ca taxe datorate statului francez. A ales exilul si America de Sud alaturi de noua sa iubire, Madeleine,si in Argentina, spre exemplu, s-a bucurat de un succes comparabil cu cel parizian, ceea ce nu l-a impiedicat ca in 1933 sa revina in Japonia ca o
veritabila celebritate. Destinul era ciclic. Venise in Montparnasse ca un cuceritor si reusise sa devina un artist cunoscut, apreciat si mai ales cumparat de colectionari, acum se intorcea acasa dupa ce cutreierase lumea si (cel putin teoretic) urma sa se dedice din nou artei. O va face, dar intr-o maniera socanta pentru cei care il cunoscusera, mai ales in anii celui de al Doilea Razboi Mondial, cand realizeaza pentru propaganda oficiala mai multe tablouri si lucrari de grafica militariste, cu scene de lupta total atipice pentru extravagantul iubitori al pisicilor, Parisului si nudurilor feminine. Avea totusi sa revina in Franta dupa razboi, devenind cetatean francez in 1955, iar perioada in care a fost pictor oficial pentru fortele imperiale privita ca o ratacire sau un compromis, desi i-a adus numeroase atacuri inclusiv din Japonia postbelica. A continuat sa lucreze, convertindu-se la catolicism in 1959 (la doi ani dupa ce devenise primul artist asiatic ce primise medalia de Ofiter al Legiunii de Onoare) si in creatia sa incep sa apara scenele religioase, surprinzatoare cu siguranta pentru cei care il cunoscusera cu decenii in urma. Va picta chiar fresce la Reims in capela care va fi cunoscuta mai tarziu drept Capela Foujita. Originalul si fascinantul artist a murit in Elvetia, la Zurcih, in 1968, iar in 2003 sicriul sau a fost adus in capela pe care o pictase cu migala, ultimul sau proiect important.
Lasa in urma o biografie care continua sa ii fascineze pe cercetatori, amintirea unei personalitati pentru care excentricul si socantul se impleteau in chip fericit cu un talent original, o buna pregatire teoretica si un fel de a fi care i-a adus intr-o perioada de glorie a cartierului Montparnasse mai multi amici si sustinatori decat adversari. Considerat inca din timpul vietii cel mai important pictor asiatic din Franta si ulterior din Europa, Foujita a ramas un artist foarte cautat de colectionari (ceea ce reusise inca de la bun inceput) iar lucrarile sale, atunci cand sunt incluse in loturile licitatiilor, au preturi impresionante.
Foto: sortiraparis, wikipedia.org, spainsnews.com
