 | Una dintre cele mai cunoscute actrite ale cinematografiei europene, celebra pentru frumusetea sa, dar si pentru intensitatea si daruirea interpretarii, Isabelle Adjani si-a castigat mai ales in anii '70 - '80 statutul de vedeta. In anii '80 era considerata una dintre cele mai importante personalitati franceze, reusind sa castige intre 1981 si 1994 nu mai putin de patru premii Cesar, o performanta greu de egalat. |
De origine germana si algeriana, Isabelle Adjani s-a nascut pe 27 iunie 1955 la Gennevillier, langa Paris, in adolescenta fiind indragostita de poezie si teatru. Incepe de altfel sa joace in mici productii teatrale de amatori de la varsta de 12 ani, dupa ce castigase un concurs de recitari la scoala.
A avut o ascensiune rapida, in buna parte datorita sigurantei cu care juca, iar la 14 ani isi face debutul pe marele ecran in Le Petit Bougnat (1970), turnat in timpul vacantei de vara a micii vedete.
Urmeaza Faustine et le Bel Ete (1972), realizat cand Adjani era inca la scoala, dar interpretarea atrage atentia criticilor. Asa ca nu este pentru nimeni o surpriza cand la varsta de 17 ani Adjani este acceptata in prestigioasa Comedie Francaise, unde se va impune in scurt timp prin maniera in care joaca roluri dificile, in partituri clasice. Va semna plina de entuziasm un contract pe 20 de ani, dar il va rezilia la scurt timp pentru a se dedica filmului, starnind un mic scandal in lumea artistica. Isabelle Adjani nu stia ca avea sa fie doar prima controversa din cariera sa.
In 1974 actrita apare in La Gifle si castiga Prix Suzanne Bianchetti pentru Cea mai promitatoare actrita, iar un an mai tarziu revenea in atentia publicului in filmul lui Francois Truffaut, L'Historie d'Adele H. Adjani a jucat rolul fiicei lui Victor Hugo si a dat o adevarata lectie de actorie in pofida varstei, devenind cunoscuta in intreaga lume si primind prima sa nominalizare la Oscar. Multi critici francezi nu au ezitat sa o compare cu celebra Jeanne Moreau, titlu de glorie care valora mai mult decat orice alta recompensa.
In 1981 castiga premiul pentru Cea mai buna actrita la Festivalul de Film de la Cannes, pentru aparitiile din Possession si Quartet, precum si primul Cesar pentru rolul din Quartet.
In 1983 se lanseaza pe ecrane filmul L'Et Meurtrier, care ii aduce actritei un al doilea Cesar, dar si o noua controversa. Chiar daca pelicula a fost un succes, iar numarul admiratorilor a crescut spectaculos, Adjani a refuzat fara prea multe explicatii sa joace rolul unei vedete. A respins interviurile, prezentarile sedintele foto, s-a retras si chiar a fost furioasa cand presa a incercat sa o imortalizeze la Festivalul de la Cannes.
Deja o rasfatata a criticilor si adulata de publicul european, revine in 1988 cu rolul din Camille Claudel, film regizat de Bruno Nuytten, tatal unuia dintre copiii ei. A fost si primul film produs de Adjani, care a castigat astfel o nominalizare la Oscar si al treilea premiu Cesar. Numai ca a starnit un imens scandal cand la discursul de primire a premiului a citit din cartea lui Salman Rushdie "Versetele Satanice".
Va castiga cel de al patrulea premiu Cesar dupa rolul principal din capodopera La Reine Margot, din 1994, cel mai bun film al actritei, in care interpretarea este minunata, iar frumusetea ei matura ajuta la construirea unui personaj de neuitat.
Dupa o cariera franceza indelungata si de succes, Adjani incearca si o cariera la Hollywood, fara prea mare succes. Dupa ce pelicula Diaboliquer, un remake din 1996, este un dezastru de casa si de critica, actrita dispare practic din viata publica si evita orice forma de publicitate. Isi pastreaza fanii si admiratia Frantei, fiind numita presedinte al editiei cu numarul 50 a Festivalului de Film de la Cannes, din 1997. |  |
Lasand la o parte viata artistica, se decide sa se implice in viata politica, iar notorietatea o ajuta sa fie vizibila in domeniu, desi opiniile ei erau controversate : sustine rebelii algerieni, ceea ce provoaca proteste in Franta.
Lupta impotriva rasismului, aparandu-i pe imigrantii nord-africani din Franta, fiind la randul ei atacata de dreapta spectrului politic. Dar Isabelle Adjani nu putea uita ca si tatal era algerian, asa ca riposteaza, iar conflictul cu Frontul National tine prima pagina a ziarelor. Raspunsul presei de scandal si a gruparilor anti-imigrationiste este dur : se raspandeste zvonul ca actrita este blonava, fiind pe moarte. Ziarele anunta moartea actritei, se publica necrologuri patetice, iar Adjani este nevoita sa apara la o emisiune de televiziune pentru a demonstra ca este inca in viata si perfect sanatoasa.
Joaca in 2002 in La Repentie, iar in 2003 in Bon Voyage, dupa care alege sa petreaca din nou o perioada departe de platourile de filmare.
