26 mai - s-a nascut la Moscova in 1799 Aleksandr Puskin.
Provenea dintr-o veche familie nobiliara, strabunicul din partea mamei, Ibrahim Hannibal, fiind un etiopian innobilat de Petru cel Mare. De la acest stramos Puskin mostenise parul si tenul putin mai inchis, care il scoteau in evidenta printre ceilalti rusi. In 1811 viitorul poet s-a inscris la nou infiintata scoala Tsarskoe Selo, aflata la 25 km sud de St. Petersburg.
Dupa terminarea scolii in 1817, a inceput sa lucreze ca atasat al Ministerului Afacerilor Externe. In acelasi an a incepe "Ruslan si Ludmila", poem pe care il va termina abia in 1820. Frecventeaza lumea mondena si devine un personaj cunoscut al acesteia. Dar in scurt timp, din cauza unei curajoase "Ode a Libertatii" - care circula in manuscris - tanarul Puskin a intrat in atentia autoritatilor. In fata amenintarii unui exil in Siberia, Puskin a fost nevoit sa accepte plecarea la Chisinau, in Basarabia. Dar pentru el astfel de calatorii nu erau doar surse de inspiratie, ci si ocazii de a cunoaste cat mai mult despre lumea intreaga, asa ca le accepta cu bucurie. In aceasta perioada Puskin se gasea sub influenta creatiei lui Byron si mai ales a modului de a gandi al acestuia.
Cand in 1822 se afla in covalescenta in Caucaz scrie "Prizonierul din Caucaz", o extraordinara poveste de dragoste intre o localnica si un tanar ofiter rus. Este un moment fertil al creatiei lui Puskin, care continua sa scrie tot mai mult, intre altele numarandu-se si cateva insemnari despre Ovidiu. Fascinat de tiganii nomazi, le dedica un lung poem, o poveste orientala cu iubiri si razbunari. Timpul petrecut in sudul Rusiei i-a oferit sansa de a participa la cateva intruniri ale societilor secrete - nenumarate in acea perioada in Rusia - si sa cunoasca astfel persoane importante, dar si "revolutionari" entuziasti si prea putin realisti.
In scurt timp insa poetul a ajuns sa demisioneze, in urma unui conflict aparent neinsemnat cu seful sau, Contele Vorontzov. Acesta ii ceruse lui Puskin sa inspecteze distrugerile provocate de lacuste in Basarabia, iar poetul, vazand in cerere o jignire de neiertat, anunta ca renunta la post. Furios, contele trimite autoritatilor de la Moscova un raport dur, in care il descrie pe Puskin ca fiind inconjurat de un grup de fanatici, politicieni si scriitori, ale caror laude l-au facut sa se creada un mare scriitor, cand nu este de fapt decat un imitator de slaba calitate al lui Byron. Ruptura nu mai poate fi reparata, iar Puskin parasea in 1824 Odesa, intorcandu-se la Mikhailovskoe, langa Pskov, unde in scurt timp au aparut din nou probleme. A folosit scurta perioada de relaxare pentru a descoperi poezia populara rusa, devenind un admirator infocat al acesteia. Recitindu-i pe Byron si pe Andre Chenier, Puskin a putut sa scrie din nou, chiar daca intr-un stil mai conservator si mai retinut decat inainte.
In 1825 publica drama "Boris Godunov", considerata de multi o incercare temerara de a-l imita pe Shakespeare; pana atunci teatrul rus nu se putuse delimita de influenta franceza.
In 1829 Puskin revine in Caucaz, de aceasta data facand parte din suita printului Paskevich, ocazie pentru el de a scrie o pasionanta relatare a calatorie, sub forma unui jurnal.
Doi ani mai tarziu Puskin se casatorea cu Natalia Goncharov, reusind ca din 1832 sa fie din nou angajat pe postul de atasat al Ministerului de Externe, cu un salariu suficient pentru a-i asigura o viata linistita. A inceput un proiect care avea sa se materilizeze intr-una dintre cele mai reusite proze semnate de Puskin, "Fata Capitanului". In acelasi an a terminat si poemul "Evgheni Oneghin", in care autorul si-a modificat destul de mult stilul, avand influente italiene, cu toate acestea "Evgheni Oneghin" ramane o compozitie profund rusa.
imagine: portret Puskin, Vasily Tropinin, 1827 (Muzeul Puskin, Moscova)
