Populatia urbana din intreaga lume, de la nivelul inregistrat in anul 2000, 2,86 miliarde de locuitori, va creste pana in 2030 pana la 4,98 miliarde de locuitori.
Rata anuala a cresterii populatiei urbane este estimata la 1,8%, in contrast cu cresterea populatiei din mediul rural ce se estimeaza ca va inregistra o crestere de 0,1%. Potrivit acelorasi estimari 60% din populatia globului va locui la oras, arata raportul Habitat al Natiunilor Unite (UN-Habitat), raport ce poarta numele "Situatia oraselor din intreaga lume".
Raportul Habitat arata ca in tarile cu venituri mici si mijlocii cresterea populatiei a insemnat din punct de vedere economic o crestere a veniturilor bugetare cu pana la doua miliarde de euro. In acest context, potrivit calculelor specialistilor, se estimeaza ca saptamanal populatia din mediul urban va marca o crestere de pana la un milion de persoane. Mai exact, in fiecare saptamana, populatia globului creste cu numarul locuitorilor dintr-un oras precum Pittsburgh. In mare parte, aceasta crestere va avea loc in orasele cu mai mult de un milion de locuitori. Raportul noteaza ca pana in 2003 existau 39 de orase cu peste cinci milioane de locuitori si 16 orase cu peste 10 milioane de locuitori.
Contributia economica a oraselor
In aproape toate tarile, 50% din Produsul Intern Brut (PIB) sunt venituri din activitati economice urbane. In tarile ceva mai urbanizate din America Latina sau Europa, aceste venituri ce provin din activitati economice urbane reprezinta 80% din Produsul Intern Brut. Spre exemplu, in zece dintre cele mai mari zone metropolitane din Mexic, o treime din populatia tarii genereaza 62% din valoarea nationala adaugata.
Aceasta contributie economica disproportionata a oraselor este in mod normal ignorata sau trecuta cu vederea, importanta economica fiind privita doar in ansamblu.
Aceasta neglijare este destul de periculoasa deoarece municipiile si orasele nu sunt doar spatii de productie. Sunt teritorii unde au loc cele mai importante efecte ale globalizarii, iar prin urmare aceste teritorii sunt locuri unde vor avea loc schimbarile din viitor. Deprecierea zonelor urbane este un factor de risc ce ar putea sa puna in pericol viitorul economic si social al unor tari.
Roadele globalizarii
Fluxurile de capital, munca, tehnologie si informatie au sprijinit cresterea comertului mondial de la 579 de miliarde de dolari, nivel atins in 1980, la 6,272 de mii de miliarde de dolari, in 2004, un nivel de 11 ori mai mare decat cel din 1980.
Comertul cu marfuri a devenit o parte tot mai importanta a PIB-urilor economiilor nationale, crescand de la 32,5%, nivelul din 1990, la 40%, in 2001.
Diferentele intre tari in atragerea investitorilor sunt marcate astazi de concentrarea investitiilor straine directe in zece tari printre care putem enumera China, Brazilia, Mexic, Indonezia sau Thailanda. Cele mai sarace natiuni sunt excluse de pe lista investitorilor straini directi.
Aceasta distributie a "roadelor globalizarii" reflecta hotararile sectorului privat cu privire la asteptarile financiare in urma investitiilor efectuate, securitatea acestora, imprejurarile economice si politice in care au loc.
Buenos Aires spre exemplu, a asistat la migrarea angajatilor din diverse sectoare de activitate , in proportie de 50%, ca urmare a dezindustrializarii care a inchis mai bine de 4.500 de intreprinderi din 1995 pana in anul 2000.
In multe tari, coborarea barierelor comerciale a fost cuplata cu retelele imbunatatite de transport si procesele multifunctionale de productie a bunurilor. Aceste lucruri au avut o importanta foarte mare in competitia costurilor produselor si competitia salariala la nivel global. De asemenea s-a dat astfel startul pentru investitiile in sectoarele de activitate ce au putut fi relocate acol unde costurile de productie s-au dovedit a fi mai mici, implicit mai avantajoase.
Acest proces a fost a fost evident in multe orase ce au fost candva productive din punct de vedere industrial. Putem oferi spre exemplu orase din Statele Unite ale Americii precum Detroit, Chicago, New York si San Francisco. Acestea au pierdut cote mari de locuri de munca, angajatorii mutandu-si activitatea in alte tari, in cautarea costurilor cat mai mici si reglementarilor menite sa aduca prosperitate si venituri in crestere.
Chiar si din Mexic multe afaceri s-au mutat in China, urmarind cele mai mici cheltuieli si cele mai mari profituri ce ar putea fi obtinute. Acest proces a fst numit de specialisti "cursa pana la capat". Ea a adus multe provocari, influentant prin beneficii liberalizarea comertului.
Noii saraci
In conditiile in care noile cerinte de pe piata de munca au pretentia ca angajatii sa fie foarte bine instruiti si sa detina diplome cat mai multe in cadrul unor scoli distinse, scolile au reinceput sa primeasca elevi dornici sa invete. In acelasi timp cei care pierd, in termeni relativi, afla cu stupoare ca activele lor sunt de asemenea supuse unui mare risc: ar putea fi pusi in postura de a-si vinde locuintele si alte bunuri, in perioade in care economia capata culori gri.
Acestia detin experienta veniturilor "pozitive", iar prin vanzarea activelor detinute devin "noii saraci", nesiguri si cu noi vulnerabilitati in fata schimbarilr economice.
Clasa de mijloc din unele tari, Argentina spre exemplu in perioada crizei din 2001, 2002, sau tarile prinse in tranzitia ecnmiilor din Eurpa de Est si fosta Uniune Sovietica, au descoperit din senin ca aptitudinile pentru un nou climat economic lipsesc cu desavarsire si luptand pentru a ieftini forta de munca, au dat nastere unui mediu competitiv si sever constrans pe piata locurilor de munca.
Sosirea viguroasa, puternica si decisiva a companiilor externe din sectorul privat in toate culturile lumii a dus la un sector public slabit. Companiile au aterizat in orase, explorand posibilitatea de a investi intr-o fabrica sau un mall spre exemplu. Nu s-au simtit ingraditi de regulile arhitecturale si de constructie a unei cladiri pe teritoriul orasului respectiv. Daca vacantele lor platite si cererile de derogare de la regulile sitemului local nu erau acceptate, amenintau ca parasesc orasul si se mutau intr-un altul, dornic sa atraga cu orice pret investitori noi.
Cum in lumea reala nu exista autoritati locale care sa nu isi doreasca atragerea investitorilor straini, apar asimetrii in putere si cu siguranta in cadrul negocierilor.
Privatizarea sectorului public in multe tari a contribuit la scaderea efectiva a puterii guvernamentale, cel mai mult in perioada anilor 1990 cand servicii si functii specifice au fost "externalizate" de guverne catre companii private.
Acest proces a diminuat veniturile si sursele de finantare, iar cum era de asteptat, serviciile cele mai atractive si potentialul profitabil din orase au ajuns sa fie cumparate de investitori privati externi -acest proces poarta numele de "culesul cireselor" - guvernele ramanand cu serviciile slab performante.
Studiile inegalitatii intraurbane din ultimii ani arata ca localizarea investitiilor in infrastructura este un factor important si determinant in calitatea educatiei, traiului dar si altor servicii. Un studiu efectuat asupra investitiilor in infrastructura din Buenos Aires, desfasurat intre anii 1991 - 1997, a concluzionat ca 11,5% din populatie a primit 68% din investitii. Aceste date au condus la observatia ca orasul este, in fapt, compus din cinci orase, fiecare cu serviciile publice si infrastructura situata la niveluri diferite.
