Povestea incepe de la Strabon

 Povestea incepe de la Strabon

Detinem putine informatii, si acelea nesigure, despre vechii locuitori ai spatiului carpato-danubiano-pontic. Prima relatare scrisa despre acest spatiu, ne-a  fost transmisa de „parintele istoriei”, Herodot din Halicarnas (catre 484 - catre 420 i.e.n.) si se refera la expeditia lui Darius, regele persilor, din anul 514 i.e.n., expeditie indreptata impotriva scitilor din nordul Marii Negre. Cu acest prilej, Herodot ii pomeneste pe getii care indraznisera sa i se opuna marelui rege. El afirma ca „getii sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci” si ca se cred nemuritori: „credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxis - divinitatea lor - pe care unii il cred acelasi cu Gebeleizis”. „Cand tuna si fulgera, tracii, despre care e vorba, trag cu sagetile in sus, spre cer si isi ameninta zeul, caci ei nu recunosc vreun alt zeu decat al lor.” (1)

Dar cele mai pretioase informatii aduse de Herodot se refera la mitul si cultul lui Zamolxis. Potrivit povestii lui Herodot, Zamolxis ar fi fost un vechi sclav al lui Pitagora care: „castigandu-si si libertatea, ar fi dobandit avutie si, dobandind avere, s-a intors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viata de saracie crunta si erau lipsiti de invatatura, Zamolxis acesta (...) a pus sa i se cladeasca o sala de primire unde-i gazduia si ospata pe cetatenii de frunte; in timpul ospetelor ii invata ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii acestora in veac nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. in tot timpul cat isi ospata oaspetii si le cuvanta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamant. Cand locuinta ii fu gata, se facu nevazut din mijlocul tracilor, unde statu ascuns vreme de trei ani. Tracii fura cuprinsi de parere de rau dupa el si-l jelira ca pe un mort. in al patrulea an se ivi insa iarasi in fata tracilor si asa ii facu Zamolxis sa creada in toate spusele lui.” (1)

Este evident o fabulatie sau „un produs al imaginatiei grecilor”, (2) deoarece insusi Herodot se indoieste de autenticitatea ei, afirmand: „Cat despre mine, nici nu pun la indoiala, nici nu cred pe deplin cele ce se spun despre el si locuinta lui de sub pamant; de altfel, socot ca acest Zamolxis a trait cu multa vreme inaintea lui Pytagoras. Fie ca Zamolxis n-a fost decat un om, fie c-o fi fost (intr-adevar) vreun zeu de prin partile Getiei, il las cu bine.” (1)

Tot de la Herodot aflam despre un ritual specific legat de Zamolxis: trimiterea la fiecare patru ani (cinci ani conform 2) a unui sol insarcinat sa-i comunice zeului nevoile si durerile lor. „Trimiterea se facea in felul urmator: se tragea la sorti unul dintre traci, i se insirau toate cate are sa transmita zeului si apoi era azvarlit spre a cadea in trei lanci fixate cu varfurile in sus. Daca solul murea strapuns, ei credeau ca Zamolxis le e favorabil si ca a primit cererile lor; daca nu murea insa, atunci ei dadeau vina pe sol, spunand ca e un om rau si trimiteau pe altul in locul lui.” (2)

La inceputul erei crestine, geograful grec, Strabon (catre 58 i.e.n. - catre 21-25 e.n.) ne ofera o alta versiune a mitului lui Zamolxis. in versiunea lui Strabon „Zamolxis a fost sclavul lui Pytagoras si cu acest prilej a invatat de la filozof unele stiinte ale cerului, altele apoi si le-a insusit de la egipteni, deoarece a pribegit si prin acele parti ale lumii. Dupa ce s-a intors in patrie, el si-a castigat o mare trecere inaintea mai marilor si a neamului sau, deslusindu-le acestora semnele ceresti. in cele din urma, l-a induplecat pe rege sa impartaseasca domnia cu el, intrucat e in stare sa le vesteasca vrerile zeilor. La inceput, el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar dupa un timp, a fost socotit el insusi zeu. S-a retras atunci intr-un fel de pestera inaccesibila altora si acolo si-a petrecut o bucata de vreme, intalnindu-se rar cu cei de afara, decat doar cu regele si cu slujitorii sai. Regele cand a vazut ca oamenii sunt mult mai supusi fata de el decat mai inainte, ca fata de unul care le da porunci dupa indemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dainuit pana in vremea noastra; dupa datina, mereu se gasea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geti acest om era numit chiar zeu. Pana si muntele cu pestera a fost socotit sfant si asa il si numesc. Numele lui este Kogainon, la fel ca al raului care curge langa el.” (3)

Asta a fost tot si de aici a inceput „cautarea Kogainonului”. Este pentru prima data cand intalnim denumirea de „Kogainon” a muntelui si a raului cu acelasi nume, dar si ultima oara, pentru ca aceasta denumire nu a mai fost mentionata de alte surse.

Cum e si normal, inca de timpuriu s-a incercat identificarea acestui munte. Unul dintre cei mai vechi pretendenti la titlu a fost „muntele si raul Gogany de langa Mika, la sud de Dunare...ceea ce pare departe de adevar.” (3) Arheologii romani inclina „mai degraba spre dealul Gradistei din Muntii Orastiei pe langa care curge raul Gradistea.” (3) in timp ce Constantin C. Giurescu se intreaba: „sa fie oare actualul munte  Gugu (2292 m) situat intre Oslea, tarcu si Retezatu?” (2)

Dupa ce mai multe propuneri sau ipoteze fusesera respinse ca neconcludente, se parea ca tentativele de identificare a Kogainonului fusesera abandonate. Dar catre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, un outsider impetuos se lanseaza in cursa pentru titlu.

Galerie foto: Bucegii, intre Kogainon si Sahashrara