Trei papusi ce poarta costume de secol XVIII, elegante si pline de culoare, siluete gratioase ce asteapta doar sa fie admirate. Doua dintre ele, de dimensiunile unor copii, asezate in frumoase vitrine din lemn si sticla, incadreaza de o parte si de alta o frumoasa si nemiscata doamna, invesmantata intr-o superba rochie azurie, ce asteapta asezata in fata unei mici orgi inceputul recitalului. Chipurile de portelan sunt zambitoare, concentrate, pictate minutios si cu grija, si la prima vedere par manechine scumpe sau jucarii pentru un copil de acum doua secole si ceva ce isi putea permite orice capriciu. Doar ca sunt mult mai mult decat atat.
Cei care trec pragul Muzeului de Arta si Istorie din Neuchatel, Elvetia, vor descoperi aici nu doar picturi, artefacte si creatiile unui trecut fascinat, ci si – poate cea mai importanta parte a expozitiei permanente – acest triptic de creatii purtand semnatura unui enigmatic si categoric genial inventator de acum mai bine de doua veacuri, Pierre Jaquet-Droz, care si-a castigat atunci o binemeritata celebritate cu papusile sale automate. Masinarii incredibil de complicate pentru acea epoca, ansambluri de rotite dintate, cilindri, tije, scripeti si manete, care puteau sa deseneze, sa scrie, sa se miste. Cu mult inainte de robotii de astazi sau de creatiile science-fiction, Jaquet-Droz construia papusi surprinzator de realiste ce pareau vii. Pe unii dintre vizitatorii sai cu siguranta ca ii incantau creatiile mestesugarului, pe altii chiar ii inspaimantau, dar categoric nu era nimeni care sa le uite vreodata.
Ceasornicar si inventator, Pierre Jaquet-Droz a inceput sa construiasca astfel de papusi automate mai mult in joaca, ajutat de fiul sau, Henri-Louis Jaquet-Droz si de unul dintre asociati, Jean-Frederic Leschot. Cat a lucrat si cate nopti a pierdut pana sa ajunga la cele trei modele ce pot fi vazute si astazi in muzeul elvetian este greu de spus, dar initial erau doar un proiect in care nu credea nimeni. Jaquet-Droz era si un comerciant foarte practic. Ceea ce va deveni apogeul artei sale era initial doar o simpla reclama. Papusile ar trebuit sa atraga mai multi oameni in atelierul sau, unde vindea ceasuri sau mici pasari mecanice, foarte la moda atunci. Automata ca forma de publicitate. In final, dupa proiecte, planuri rupte si numeroase incercari, mesterul a terminat nu una, nu doua, ci trei astfel de papusi mecanice. A lucrat la ele pret de sase ani, intre 1768 si 1774, si sunt atat de complexe si greu de reprodus incat poate cei care le considera precursoarele robotilor si computerelor de astazi nu exagereaza prea mult. Aveau sa ajunga la Neuchatel la inceputul secolului trecut, cand Societatea de Istorie si Arheologie din oras le-a cumparat pentru 75 000 de franci-aur, o suma deloc neglijabila, donandu-le ulterior muzeului.
Doamna in albastru este cea mai cunoscuta si admirata din cele trei papusi automate. Asezata in fata unei mici orgi, odata activat mecanismul, incepe sa apese clapele, isi urmareste degetele cu ochii si capul, respira, isi misca usor corpul, parand cu adevarat ca traieste muzica pe care o aud vizitatorii. In dreapta ei, intr-o frumoasa vitrina, Desenatorul este un copil in hainuta visinie, cu mansete si guler de dantela, aplecat deasupra unui pupitru pe care deseneaza cu rabdare si pasiune. Papusa poate sa creeze patru modele – un portret infatisandu-l pe Ludovic XV, un cuplu regal, un catel si o complicata scena cu un Cupidon. Si nu doar le traseaza pe hartie, de fiecare data fara greseala, dar se si misca parca nerabdator in scaun si adesea pare sa sufla asupra creionului, parca indepartand praful.
Cel mai complicat si interesant este cu siguranta Scriitorul, al doilea baietel ce sta in vitrina sa in stanga doamnei, la fel de elegant si serios, tinand in mana dreapta o frumoasa pana de scris, pe care o inmoaie la rastimpuri bine calculate in calimara. Poate sa scrie 40 de caractere ce pot fi alese de operatorul sau, isi misca din cand in cand capul de parca ar urmari pagina, clipeste, se apleaca. Iar cand cele trei automata au fost reconditionate Scriitorul a fost si marea surpriza – in interiorul sau se gaseau peste 6000 de piese, un proiect atat de complicat incat era dificil, aproape imposibil de reprodus.
A.L.
Martie 2016
