inchide

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
Artline.ro pe FaceBook Artline.ro pe Twitter Multimedia
ro | en
Contact
Upload lucrari

Cred ca prin rostire si printr-o anumita ordine, intuita de poet, cuvintele poseda forta magica

0 Comentarii
Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952, judetul Suceava) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club European, director al Casei de Cultura a Municipiului Iasi "Mihai Ursachi", sub egida careia a înfiintat în anul 2001 Clubul de Lectura pentru Profesionisti, colaborator permanent al cotidianului Ziarul de Iasi. Este prezent cu texte literare in antologiile de poezie din tara (peste 20 de titluri) si in reviste si publicatii din strainatate. Dintre numeroasele volume publicate, amintim Fantani carteziene (poezii, Editura Junimea, 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Urechea de carpa (pamflet, Editura Boema, 1992), Apocalipsa de carton (eseuri, Editura Institutul European, 1995), Mirele orb (poezii, Editura Junimea, 1995, Premiul Fundatiei Soros), Nevasta lui Hans (proza, Editura Moldova, 1996), Deasupra lucrurilor, neantul/Au dessus des choses, le neant (ed. bilingva, trad. in limba franceza de Emanoil Marcu, Editura Axa, 1997), Noua variatiuni pentru orga (poezii, Editura Polirom, 1999, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), Suflete la second-hand (poezii, Editura Vinea, 2000, trad. in limba engleza de Sean Cotter, Second Hand Souls, Twin Spoon Press, Praga, 2003), Ferapont (antologie, Editura Paralela 45, 2005), Masa si Extraterestru (roman, Editura Polirom, 2005).

Iulia Argint: Se intampla o desacralizare a spatiului in care omul isi consuma existenta, o desacralizare a individului, o oglindire a lui in ochii lumii, o destramare a hainei sacralitatii lumii albe de sus, o cadere (de multe ori, a ingerilor, in poezia dumneavoastra - si, daca "ingerul din spatele meu a cazut", atunci mainile "fine ca niste aripi" care va acopera ochii sa fie oare ale poeziei?); ce rol capata in acest context poezia? Reconstruieste cumva aceasta sacralitate pentru ca e nevoie de ea, pentru ca nu se poate altfel?

Nichita Danilov: Omul nu poate renunta la spiritualitatea sa. La misterul existentei. Desacralizarea spatiului in care traim, golirea lui de simboluri, produce, desigur, traume sufletesti. Poezia si credinta nu dispar insa. Ele sunt trasferate asupra altor lucruri. Sa ne gandim numai la explozia videoclipurilor, unele adevarate capodopere poetice, si ne putem da seama ca aceasta nevoie nu dispare, ci se amplifica la nivelul masei.

Mesajul poetic este imbracat in imagini. Intalnim in ele, deopotriva, si excesul de brutalitate, dar si delicatete ce tine de inefabil. Desigur, accentul se pune pe senzualitate, pe miscarea trupului, care e scos din contingent, capatand reverberatii magico-religioase. In fond, ritmurile lumii moderne, ca si imaginile, unele de-a dreptul coborate din cosmar, nu fac decat sa recupereze fondul ancestral al omenirii, pierdut, din cauza diverselor revolutii si descoperiri petrecute de-a lungul intortocheatei noastre tranzitii de la epoca de piatra la cea postindustriala. Incepand cu Brancusi, cu Picasso, cu Chagall si terminand cu ultimele tendinte ale artei moderne, aceasta intoarcere spre origini e din ce in ce mai evidenta. Ritmurile si imaginile primitive apar atat in muzica, atat in pictura, in sculptura, in teatru, in coregrafie, cat si in poezie. De ce simtim insa aceasta nevoie sa ne intoarcem, fie si prin intermediul artei, la origini e o alta poveste. Poate ca suntem la o cotitura a istoriei, la o rascruce a ei, si inainte de a porni spre necunoscut aruncam o privire indarat, amintindu-ne cine suntem si incotro mergem... Poezia e o cale. Un drum spre spiritualitate. Cat priveste poezia la care va referiti si din care ati reprodus cateva versuri, ea vorbeste despre iubire si contemplatie.

Despre sublim.
- Pe "strazile" romanelor dumneavoastra bantuie obosite "suflete la second-hand", ele mereu calatoresc, ratacesc in cautarea unor forme in care sa locuiasca pentru o vreme. Intotdeauna in cautarea unor goluri pe care sa le umple. "Penduland incoace si incolo, se amestecasera nu numai sufletele, ci si trupurile". In acest caz, urmarind firul cautarii identitatii unui individ ca Bikinski, care ar fi punctul culminant al conflictului cu sine insusi, daca, de exemplu, "colonelul Geana din afara poate fi intalnit si inlauntrul lui"? Atata timp cat Bikinski se dedubleaza si avem de-a face cu un Bikinski care are mai multe "talpi"? Pe de alta parte, in contextul acestui conflict cu sine insusi si cu ceilalti, care ar fi coerenta unei intalniri aparent absurde cu "increatul" (acel copil bizar alaturi de care Bikinski intra in jocul sotronului pe care este rastignit pentru a nu se mai stie cata oara Cristos), avand in vedere ca "si raul trebuie sa aiba o anumita coerenta"?
- Sigur ca raul este coerent. El are puterea de a imita orice forma, nu are insa si consistenta necesara pentru a dura in timp. Durata lui e limitata. Raul e insa risipit in noi toti. El se concretizeaza in faptele noastre, in actiunile si gandurile noastre... Raul se strecoara in fiecare fisura a fiintei noastre, ca un fum, ca o umbra... Colonelul Geana din Talpi e o obsesie. El simbolizeaza sistemul opresiv. Bikinski se simte urmarit, supravegheat de aproape. El se afla permanent sub lupa. Raul din afara s-a retras insa inlauntrul lui si-l bantuie. Colonelulul Geana e un spectru al vechiului regim. Vechiul regim s-a sedimentat insa in subconstientul pictorului, s-a imbibat in fiecare celula a sa. De aceea, colonelul e prezent pretutindeni. Bikinski se afla intr-adevar in conflict cu sine insusi. Copilul pe care il intalneste pe strada e supravegheat de o femeie. Pana la urma, in timp ce sotronul cu Iisus (ce seamana cu Bikinski) se inalta deasupra orasului, pictorul descopera, cu groaza, ca pustiul pe care-l intalnise e el insusi, iar femeia care-l supraveghea (mama) e colonelul... Scena e un cosmar... Pentru ca micul Chagall, intalnit de el in Copou, e demonul. Unul din demoni. Iar femeia un alt demon. Un demon ce-l supravegheaza indeaproape. Granitele dintre lumi au fost depasite. Interiorul si exteriorul sunt totuna. Cosmarul e trait din plin. Cineva imi poate reprosa ca Bikinski e un obsedat. Un complexat. Da, sigur ca da. E un complexat de o anumita natura. Sublima, as putea spune, din simplul motiv ca depaseste granitele constientului. Accentuandu-si trairile si halucinatiile, el coboara intr-o alta lume, in care salasluiesc atat fortele luminoase, cat si fortele intunecate ale mai multor lumi. Vorbind despre personalitate si transfer, C.G. Jung spune: "Nu stiu daca e dorit ca constiinta sa altereze legile eterne; pot afirma insa ca ea le modifica din cand in cand..." Care sunt aceste legi eterne de care vorbeste Jung? Poate constiinta noastra altera sau modifica legea gravitatiei sau viteza cu care se propaga lumina? Sau raporturile sociale? Jung insa vorbeste si de transferul de personalitate... Putem lua ad literam aceasta sintagma? Inconstientul - spune acelasi filozof - "reactioneaza automat, ca si stomacul meu, care se razbuna, in sens figurat, pe mine..." si tot el afirma ca fortele inconstientului nu trebuiesc provocate sau perturbate prin aroganta sau prin atitudini nesanatoase... Inconstientului, ca si lui Dumnezeu de altfel, nu-i plac insa nici atitudinile caldute... Raul social poate fi exacerbat prin lipsa de reactie a noastra, prin apatie, prin indolenta, dand nastere raului absolut. Ganditi-va numai la regimurile totalitare in care omenirea s-a complacut atatia ani si va veti da seama de acest adevar. Ma reintorc din nou la Tao Te Ching, citand un paragraf semnificativ: "Daca lucrurile nu ar fi intretinute de virtute, ele ar muri..." si: "Daca regii nu ar fi drepti, ar avea parte de revolte." Sfarsitul dictaturii ceausiste e semnificativ in acest sens.
- Atat in poezia, cat si in proza dumneavoastra apar, asadar, destul de des pe marginea temei identitatii dedublari, multiplicari, exteriorizari ale unui individ, asa cum se intampla si in cazul lui Bikinski, si in cele "noua variatiuni pentru orga", si in "Masa si Extraterestrul". Cum se inteleg Nichita Danilov si Atichin Volinad si daca "fratele Atichin nu seamana cu mine, ci mai mult cu fratele Ferapont", atunci Nichita Danilov cu cine seamana, cine "scrie" la randul sau ceea ce Nichita scrie?

- Studiind un timp matematicile si arhitectura, am fost obsedat de armonia si simetria care domnesc atat in spatiul abstract, cat si in cel concret. As putea vorbi, de asemenea, de cameleonismul spiritului in sensul bun al cuvantului. Poetul este extrem de sensibil la schimbarile care au loc in mediul din jur. Spiritul sau simte si cum inverzeste frunza si cum rugineste intreaga padure. El vibreaza la unison cu ceilalti, dar canta doar intr-o anumita rezonanta. Introspectia si autoironia sunt instrumentele care tin sub control retorica imaginativa. Afirmatiile sunt completate de negatii, iar negatiile imbraca la randul lor o haina dubitativa. Cunoasterea si autocunoasterea sunt puse mereu sub semnul intrebarii. Ca si trairea poetica, de altfel, care se reflecta, deopotriva, in suflet si-n ceilalti... Eul e mereu aratat cu degetul. Fatetele sub care se prezinta el sunt multiple, pe de o parte din cauza oglindirii "in celalalt", pe de alta parte din cauza sciziunii, a fragmentarii acestei reflectari... Ferapont, Atichin, Anatol si toata cohorta de personaje din poezia si proza mea reprezinta multiple voci ale eului, surpinse in diverse ipostaze, de arlechini, dar si de ingeri cu sau fara aura...

- Apropo de Ferapont: "Bunicul meu Ferapont/ a fost inmormantat in cutia unui/ foarte vechi orologiu" (Tatiana este ingropata simbolic intr-o cutie de violoncel); "Deasupra mea sta fratele Ferapont (...) Celalalt Ferapont seamana pe jumatate cu mine, pe jumatate cu primul frate Ferapont. Este bunicul, apoi nu mai este bunicul ci un calugar, un frate pe nume Ferapont, apoi un celalalt… Pana si antologia de poezie aparuta anul trecut se intituleaza simbolic "Ferapont". Care este povestea lui Ferapont, sunt mai multi Ferapont sau unul singur?
- Totul pleaca de la biografie: bunicul meu din partea tatei s-a numit intr-adevar Ferapont. Nu-l cunosc decat din fotografii si din povestile pe care mi le-au insailat altii. El a crescut, adunandu-se din memoria celorlalti ca un personaj fabulos, de epopee. Faptul ca a fost mare si puternic m-a impresionat profund in copilarie. Prezenta lui am simtit-o permanent in familie: parea plecat temporar de acasa. Urma sa se intoarca. Tata se raporta mereu la el. Mama traia si ea undeva in umbra lui. Ca sa nu mai vorbesc de bunica sau de matusile si de unchiul meu. Chipul lui l-am regasit zugravit in icoane si l-am "intalnit" si in literatura. Cand l-am reconstiuit ca personaj, am dorit sa fie un simbol. De aceea, el apare in diverse ipostaze. In chip de calugar in Noua variatiuni pentru orga (acolo se face si o trimitere la personajul zugravit de Dostoievski), apoi in ipostaza de combatant intors de pe front, care cere, pentru a-si perpetua memoria, sa fie inmormantat intr-un "vechi orologiu". O atmosfera de sfarsit de epoca, usor retro, domina poemul. E acolo o vibratie imperiala. Amintirea fostului imperiu austriac, sub steagurile caruia Ferapont a luptat pe front, fumega nostalgic printre randurile scrise. Cat despre Tatiana, povestea ei e mai lunga. Am extras-o tot din biografie, transfigurand-o si filtrand-o prin memorie, pana a devenit esenta...
- Intregul "scenariu" al intalnirii dintre Masa si Extraterestru are semnalmentele unei reiterari a experientei imaculatei conceptii, printre altele, dar intr-un registru al burlescului. Pana la urma, imitand dialogul Masa-Extraterestru, ce este al treilea sex?
- stiu eu, poate eul social. Poate cel politic. Sexul e privit ca un fel de palnie, ca un malaxor, ca un vartej care absoarbe tot ce intalneste in cale, tranformand esentele si macinand existentele. Extraterestrul il prezinta ca pe un tablou de comanda aflat undeva in spatiu, prevazut cu tot felul de ceasuri si butoane. Ceasurile atarna ciorchini-ciorchini unul langa altul si, atunci cand intra in contact intre ele, apar perturbatii in societate. Se nasc razboaie si revolutii... Insusi sfarsitul lumii, cel putin in inchipuirea Masei, se afla sub zodia acestui semn.
- S-ar putea spune ca pe talpile fiecaruia dintre noi se inscrie neantul cu fiecare pas in calatoria noastra prin propria existenta. Este acea legatura dintre tine si jumatatea ta pe care ai lasat-o dincolo, de care pomeneati in scurtul cuvant inainte la antologia "Ferapont". Asa cum se intampla intr-un fel in acea lume schizoida a lui Bikinski. Fiind de fapt mai multi Bikinski. Numai ca acest pictor Bikinski nu a reusit sa-si protejeze cum trebuie talpile, talpile lui sunt crapate rau. Din ce unghi ar trebui privit, cum ar trebui sa fie inteles raportul talpile lui Bikinski : asfalt (nu orice asfalt, ci asfaltul becisnic al unui Iasi transfigurat sub pasii si sub privirea acestui personaj)?
- Talpile lui Bikinski refac drumul spre eul imaginar, spre anima lui ramasa dincolo de lumea perceptibila simturilor. Calea spre sine se dovedeste a fi un calvar, caci la fiecare pas il pasc ispite si primejdii. Pentru a scapa de ele, pictorul zugraveste icoane. Icoanele sale "curg" si sus, si jos: caci ce altceva sunt urmele talpilor sale, zugravite pe strazile unui oras, decat altfel de icoane, pictate nu de maini, ci de talpi...
- Mi-a ramas in minte ceea ce Ioan Holban, in cronica sa despre romanul "Masa si Extraterestrul", a scris in legatura cu babulea Tatiana, ca "nu e a nimanui sau, mai degraba, e a lumii pe care o construieste in mintea si sufletul sau". Ce o face pe Tatiana atat de diferita de celelalte personaje si prin ce prefaceri trece "lumea ei"?
- Cred ca Tatiana depaseste contingentul. Ea se ridica de la proportiile unui personaj real la cele ale unuia mitologic. Lumea Masei e imbibata celula cu celula de prezenta ei. Ea reprezinta trecutul. E memoria colectiva. E o parte din inconstient. E forta care se opune prezentului. In preajma ei, timpul pare sa stea pe loc, daca nu cumva chiar curge inapoi, dinspre viitor spre un trecut in aparenta irecuperabil. Ea e centrul de greutate al acestei lumi a Masei. Chiar si dupa moartea sa, Tatiana continua sa trebaluiasca prin gospodarie, ba scotand apa din fantana, ba ridicand capacele cratitelor ce fierb pe aragaz si degustand mancarea. Nu mai are simtul gustului, nici al mirosului, si confunda lucrurile intre ele, in asemnea masura incat usile si ferestrele se deschid de la sine, balamalele scartaie si clantele se acopera de sudoare. Masa o vede sonticaind cu galosii rupti prin curte, infigand lumanari aprinse in propriile urme, marcate cu cenusa. Iarna, babulea Tatiana continua sa se scalde in copca, iar vara, asemenea salamandrelor, sta intinsa pe pietre, incalzindu-se la soare. Ea e un fel de duh protector al casei. O zeitate a locului. - In paralel cu dialogul purtat de Masa si Extraterestru se tese o poveste a Brodinei; granita are o puternica functie simbolica, dincolo de ea traieste o lume tacuta si sumbra, intr-atat de mare e linistea de acolo incat ai impresia ca este un taram pustiu, nelumesc. Cum arata Brodina Tatianei? Ce inseamna acea granita si ce s-ar afla dincolo de ea?
- Granita e o fasie de pamant bine ingrijita, care uneori arata ca raul de foc ce izvoraste din Judecata de Apoi. Ea separa satul Brodina de satul vecin, dar trece si prin mijlocul patului parintilor Masei, strajuit si el de graniceri. In mintea copilareasca a Masei, ea separa pe cei buni de cei rai, pe credinciosi de necredinciosi, pe cei vii de cei morti, ale caror spectre mai bantuie pe ulitele Brodinei.
- M-a intrigat un episod povestit de dumneavoastra legat de un soi de experienta psiho-poetica. stiti deja ca ma refer la povestea acelui personaj suprarealist, legat si de un poem pe care, spuneti, n-ar fi trebuit sa-l scrieti. Sa inteleg ca poezia poate avea o functie supranaturala, o putere asemanatoare cu cea a cuvantului biblic, al rugaciunii?
- Uneori, tind sa cred ca prin rostire si printr-o anumita ordine, intuita de poet, cuvintele poseda forta magica, putand aduce atat binele, cat si raul. Intr-adevar, suflul care-l inspira pe poet vine de departe, din sufletul unor lucruri sau fiinte disparute de mult, din care a ramas doar o vaga "energie ce se manifesta sub forma unor unde sensibile sau sub forma unor particule ce impregneaza aerul din jur." Cred in forta poeziei, a artei postmoderne, care reface, dupa cum am spus, legatura cu fondul primar, accedand arhetipurile... Poezia poate fi si rugaciune, si blestem..
- Permiteti-mi sa reiau o intrebare pe care vi-o puneati intr-un eseu: exista oare fictiune in poezie?
- Prin meseria mea, traiesc intr-o lume hibrida, in care fictiunea si realitatea coexista, completandu-si si golurile, si plinurile. Prin urmare, nu pot sa raspund decat: fictiune exista in poezie, dupa cum exista si poezie in orice fictiune. Asa cum exista si blandete, si tristete intr-un suras.
- "In general, poezia are un grad profund de religiozitate", spuneati. Pana la urma, ce inseamna sa fii homo religiosus si in acelasi timp poet, un poet care nu se impaca deloc cu materialitatea fiintei sale, care isi percepe trupul ca pe o simpla carcasa perisabila, care vede in trup un soi de motel obscur in care poposesc peste noapte suflete deja "folosite"?
- Religiozitatea poeziei nu tine de dogme, ci de cunoasterea umana. De sondarea limitelor fiintei noastre materiale, a materialitatii si imaterialitatii lumii in general. Daca am masura macrocosmul in toata grandoarea lui, am observa ca materia ocupa un loc infim in tot acest infinit. Raportat la spatiul universului (pe care noi nu-l cunoastem nici macar intuitiv), ceea ce numim noi substanta e ca un fir de nisip. Un simplu punct, risipit intr-o infinitate de puncte marginite de golul atotstapanitor. Ca fiinte ce traiesc in timp, nu ne-a interesat prea mult acest gol. Noi am cautat sa cunoastem lumea raportata la materie. La substanta, la plin. Raspunsurile noastre la o serie de intrebari s-ar putea sa se gaseasca intr-un alt loc. Intr-o alta lume, sa zicem, a golurilor, pe care deocamdata nu o putem percepe, si nici emite prea multe speculatii pe marginea ei. Cunoasterea noastra asupra vidului e infima. Noi ne aplecam asupra materialitatii lumii, si nu acordam importanta imaterialitatii ei. Or, spiritul si constiinta nu tin numai de spatiul material, chiar daca sunt legate de el, evoluand in alte dimensiuni. Ele sunt totusi pe cat de abstracte, pe atat de vii, insufletind lumea organica si pe cea anorganica. In vechea carte a intelepciunii chineze, Tao Te Ching se postuleaza: "Ceva este creat misterios/ cu mult inainte de facerea cerului sau a pamantului/ este tacut si nu are forma,/ nu are egal./ Este intotdeauna prezent, miscandu-se fara incetare./ Din el ca dintr-o mama a aparut tot ce traieste./ Nu stiu cum sa-l numesc. Asa ca-i voi spune Tao." Spiritul uman limitat nu-l poate percepe pe Tao decat ca pe o abstractiune. Or, Tao este viu. "Tacut, el umple totul". Se raspandeste pretutindeni, acoperind golul si plinul.
Lumea materiala si cea imateriala, asemenea celor doua parti ale unei clepsidre, se scurg completandu-se una pe alta si transformandu-se in interiorul lui... Evolutia universului urmeaza o spirala asemenea ADN-ului, dupa un program prestabilit. In acest sens, mi se pare revelatoare afirmatia antroposofului Rudolf Steiner care, intr-una din prelegerile, sale spune: "Ceea ce se petrece aici pe plan fizic este de fapt mereu un fel de proiectare, un fel de nuantare a ceea ce se intampla in lumea spirituala. Numai ca ceea ce petrece in lumea spirituala are loc mai devreme." Teoria lui Steiner ar putea fi completata cu cea a lui Jung, referitoare la "irumperea continuturilor arhetipale" si influenta acestui fenomen asupra psihicului uman. si Steiner, si Jung sunt de parere ca simbolurile si inchipuirile nu sunt doar simple imagini, ci ele fac parte dintr-un "fond genetic" universal, constituind o realitate in sine, o realitate ce poate tine de acel "ceva aparut misterios", tacut si fara forma, "ce se misca fara incetare", care apare in cartea Tao Te Ching. La prima vedere afirmatia, lui Steiner pare socanta. Oricat de credincios ai fi, ratiunea te impinge sa te intrebi: "Cum ar putea faptele si fenomenele ce urmeaza sa se desfasoare in lumea fizica sa fi avut deja loc in lumea spiritului?" O alta intrebare logica pe care ti-o pui suna astfel: "Care este decalajul de timp dintre fenomenele ce se petrec in cele doua dimensiuni? Un ceas, o zi, un minut, o secunda, un secol?" La aceasta intrebare, Steiner ne-ar fi putut raspunde: "Oricare din ele", adaugand: "In lumea spiritului, timpul nu are masura sau daca are, atunci ea are alte coordonate decat cea din lumea fizica... Ceea ce e aici pare a fi un secol, acolo poate e doar un minut... Sau viceversa." Aduceti-va aminte de basmul Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Plecat "pentru cateva clipe" in lumea de dincolo, Fat-Frumos se intoarce intr-o lume din care n-au mai ramas decat oale si ulcele, si imbatraneste brusc. Chiar si in lumea fizica exista un decalaj intre timpul perceput de materia organica si cel perceput de cea anorganica. In lumea fizica, schimbarile au loc mult mai lent. In poezia Transparente aripi, Nichita Stanescu descrie cat se poate de palpabil acest fenomen: "Merg si toate lucrurile dau din aripi;/ aripile de piatra ale pietrelor/ bat atat de incet, incat pot smulge din ele cristale de cuart/ ca pe niste pene dureroase..." In interiorul pietrelor, de unde trecutul s-a evaporat, iar viitorul nu s-a sedimentat inca, timpul poate fi pipait cu mana. In viziunea poetului, timpul se confunda cu regele pasarilor sau mai degraba cu regele zborului, care e orb, mut, surd, schiop, nededus, nenascut, nevazut, neauzit, nevisat, neadormit, plin de sali de tron si de culoare. Pietrele dau din aripi atat de incet, incat trebuie innodate mai multe vieti, ca sa se scurga o singura clipa...
Sa revenim insa la afirmatia lui Steiner care spune ca fenomenele din lume reala isi au un corespondent in lumea spirituala, ca ele se nasc mai intai acolo si apoi se deruleaza si aici, in lumea reala, cu un decalaj de timp ce nu se poate masura biologic. In terminologia psihologiei abisale a lui Jung, lumea spirituala definita de Steiner ar corespunde inconstientului colectiv sau al celui cosmic, unde "salasluiesc" arhetipurile. Miscarea acestora influenteaza nu numai constiinta, ci poate produce schimbari atat in societate, cat si in natura. La randul lui, inconstientul colectiv sau cosmic al lui Jung pare sa corespunda acelui misterios si tacut Tao, aflat intr-o perpetua miscare, din care izvorasc toate formele si toate lucrurile lumii vizibile si a celei ascunse simturilor noastre. Descifrarea si analiza viselor ne aduce si ea mai aproape de intelegerea fenomenelor ce se petrec in lumea imaginarului. Premonitiile si semnele pe care inconstientul ni le trimite prin intermediul viselor reprezinta una din caile de acces spre spatiul "locuit de Tao". In timp ce astern aceste randuri, in minte imi vine o intamplare pe care am trait-o zilele acestea. Probabil ca daca nu mi-ar fi cazut sub ochi fragmentul din Prelegerea lui Steiner, nu as fi legat lucrurile intre ele. Afirmatia sa referitoare la modul cum se produc fenomenele in cele doua lumi mi-a servit drept motivatie tardiva asupra "actelor ratate" ce s-au derulat pe parcursul unei zile din existenta mea. Mai intai insa a aparut visul. Un vis naclait, neclar, din care am retinut doar unele fragmente.
Se facea ca ma ratacisem undeva in apropiere de autogara. Treceam prin tot felul de curti interioare si de praguri. Trebuia sa ma urc intr-un autocar si sa ajung intr-un anume loc. In timp ce rataceam in cerc, bajbaind in cautarea unei iesiri, am realizat ca pierdusem biletele. Atunci, am incercat sa sun acasa. Dar telefonul pe care-l aveam asupra mea nu mai functiona. Eram destul de ingrijorat.

Cautam o solutie pentru iesirea din impas. Tot ratacind din ce in ce mai disperat, am ajuns intr-o piateta in care ardea un foc spuzit. Am ingenuncheat in fata lui si am inceput sa rascolesc in cenusa, scotand la iveala tot felul de legitimatii, buletine de identitate si alte acte oficiale. Gasisem chiar propriul meu buletin - mai bine zis - aveam impresia ca toate buletinele imi apartin.

Cautam sa le scot din cenusa, copertile lor se topisera, lipindu-se de ciment. Fotografiile erau si ele deteriorate. In timp ce rascoleam scrumul, telefonul incepu sa vibreze in buzunar. Nu era insa telefonul pe care incercasem cu catva timp inainte sa-l folosesc, ci un altul, ce avea drept invelitoare o iconita cu Maica Domnului, pe care o purtam in calatoriile mele... Intre timp, reusisem sa recuperez una din zecile de legitimatii care fusesera aprinse. O tineam in mana, privind-o cu atentie. Chipul meu fumega, evaporandu-se din fotografie. Telefonul suna in disperare. L-am scos din buzunarul de la piept si am apasat pe buton. Glasul unei femei ma vestea ca biletul pe care-l pierdusem se afla la ghiseu. Am privit in jos: focul se stinsese de tot. In locul legitimatiilor, erau imprastiate acum niste bancnote. M-am trezit cu senzatia ca o sa mi se intample ceva neplacut. Bandu-mi ceaiul, am povestit cosmarul sotiei, care avea harul si rabdarea de-a interpreta visele, apeland la simbolistica lui Jung si Freud. De data asta sotia era grabita. Asa ca am lasat descifrarea lui pe altadata. Ziua s-a scurs aparent fara incidente. Dadusem la reparat computerul si aveam de primit o suma de bani de la centru. Sunasem de cateva ori la Bucuresti, banii insa nu veneau. Seara imi controlasem cardul: depozitul era gol. A doua zi am contactat din nou centrala. Am primit asigurari ferme ca banii vor fi trimisi pana la amiaza. In drum spre casa, m-am oprit la o sucursala BRD, pentru a controla cardul... Am rascolit cu inima stransa in portmoneu. Cardul parca se evaporase. Dupa o clipa de deruta, am incercat sa ma concentrez, deruland in memorie filmul zilei precedente. Deci, era clar ca pierdusem cardul. Era posibil sa-l fi pus nu in portmoneu, ci intr-un buzunar al gecii pe care o purtasem in ziua precedenta. Prin urmare, am pedalat in graba pana acasa si am rascolit prin toate buzunarele. Cardul nu era nicaieri. M-am gandit atunci ca e posibil sa fi ramas in bancomat. Nu cumva existau sanse sa-l gasesc la sucursala bancii unde se afla automatul!? M-am urcat pe bicicleta si m-am dus pana acolo. M-am adresat gardianului, care la randul sau s-a dus si s-a consultat cu lucratoarea de la ghiseu. "Mai era cineva la rand dupa dumneavoastra?" Am precizat ca nu. Ora la care accesasem aparatul era destul de tarzie. Strada era si ea pustie... "Atunci sunt sanse sa-l gasim..." Intr-adevar, cardul se afla in bancomat. Inima imi revenise la loc. Bodyguardul se intorcea cu cardul meu in mana, zambind triumfator. "Va trebui insa sa stati la rand la ghiseu, ca sa verifice daca nu cumva centrala a blocat accesul. Randul se misca destul de greu. Dar n-am mai cracnit, eram bucuros ca totul se rezolva cu bine, astfel ca, ajungand la ghiseu, am incercat sa glumesc, spunand ceva legat de bancomatele BRD-ului, care sunt mai inteligente decat multi din cei care le acceseaza. Am fost informat ca, intr-adevar, ele erau programate in asa fel incat sa functioneze in favoarea clientului, astfel ca un card nepreluat de client (timpul de "stationare" fiind de un minut si jumatate) era inregistrat la "pierderi" si inghitit de aparat. In fine, am plecat intr-o dispozitie excelenta. Iesind din sediul sucursalei, am controlat si depozitul. Venisera si banii promisi din Capitala. Am ajuns acasa, si n-am mai povestit ce s-a intamplat. Dar cu asta povestea nu s-a incheiat. Spre seara, am constatat ca imi lipsea buletinul. Banuiam ca din pricina surescitarii il uitasem la ghiseu. A doua zi am fost contactat prin telefon. O voce feminina imi comunica faptul ca actul meu de identitate se afla in siguranta la sucursala BRD... Am mai facut un drum pana acolo si l-am recuperat fara sa mai mai fiu nevoit sa stau la rand. Pe drum ma simteam destul de culpabil pentru lipsa mea de atentie. Aceste acte ratate erau oare intamplatoare? Nu cumva fusesem prevenit? In fond, inconstientul meu imi trimisese semne prin intermediul visului ca voi avea incurcaturi. Spre seara, in timp ce priveam la televizor, am luat de pe noptiera cartea lui Gerhard Wehr despre Jung si Steiner, pe care am inceput s-o rasfoiesc. Citind la intamplare, ochii mi-au cazut peste pasajul pe care l-am reprodus mai sus. Am recitit de cateva ori fragmentul, care mi s-a parut de-a dreptul revelator. M-a uimit precizia formularii steineriene: "Ceea ce se petrece aici pe plan fizic este de fapt mereu un fel de proiectare, un fel de nuantare a ceea ce se intampla in lumea spirituala." Accentul cadea pe cuvantul "nuantare". Probabil, visul meu era o proiectie a celor ce aveau sa mi se intample "in plan fizic". In lumea arhetipala, derularea lui s-a produs doar la nivelul formelor, a imaginilor, cu o anumita neclaritate. Materializarea proiectiei a nuantat si limpezit actele ratate pe care aveam sa le traiesc cu acuitate...
si acum cateva concluzii: arhiva omenirii, istoria tuturor faptelor ce s-au petrecut, s-a sedimentat tocmai in acest gol ancestral, in tainicul si misteriosul Tao, care poseda o imensa energie, un imens potential, modeland ideile si formele. Alaturi de credinta, vidul este o forta motrice universala. Daca nu ar simti presiunea (absorbtia) golului, materia nu s-ar putea concentra in forme viabile. Psihicul uman se lupta cu doua goluri: unul aflat in el insusi si altul in afara sa. Aceste doua goluri trebuie mentinute in echilibru. Ele sunt ca doua vase comunicante, legate prin eul nostru, care, metaforic vorbind, poate fi privit ca un robinet de reglare a presiunii. Viziunea mea asupra trupului tine cont tocmai de aceste forte care actioneaza in interiorul si in afara noastra. Nu venim in lume goi, ci purtam intiparit in fiecare atom, in fiecare celula a fiintei noastre, imaginea intregului cosmos. In acest sens, constiinta noastra este depozitara trecutului, ea contine in proportie, sa zicem, de nouazeci si noua virgula nouazeci si noua la suta un lest psihic mostenit prin nastere sau inainte de nastere, social si astral, al tutuor constiintelor ce s-au perindat prin univers. In acest lest se dezvolta acea parte infima din acel indefinit zero unu la suta care suntem noi.

Individualitatea noastra fiind sortita la randu-i sa imbogateasca inconstientul universal. Concep trupul ca pe un turn Babel, in care se adapostesc mai multe "suflete" ce si-au ars o parte din experienta... Purtam cu noi prin lume energii ale unor spirite plecate de mult in lumea umbrelor...
Voteaza


Pe acelasi subiect: cosmos | Freud | Jung | retorica | judetul Suceava
Comentarii 0 comentarii
Scrie comentariu
Introdu mai jos textul de aici
Scrie in casuta de mai sus codul de verificare
Alte articole din:
Noutati
Vladimir Horowitz in fata publicului
Vladimir Horowitz in fata publicului

Desi era unul dintre cei mai mari pianisti ai epocii sale - si potrivit specialistilor unul dintre cei mai buni din toate timpurile - Vladimir Horowitz suferea adesea de un trac ingrozitor, care pur ...

Summer Well 2019
Summer Well 2019

10-11 august 2019, Domeniul Stirbey, Buftea Festivalul Summer Well a adus la editia cu numarul noua, care va avea loc in perioada 10-11 august 2019 pe Domeniul Stirbey din Buftea. Daca in anii ...

Cea mai mare expozitie Tonitza la Art Safari 2019
Cea mai mare expozitie Tonitza la Art Safari 2019

27 septembrie - 6 octombrie 2019, Palatul Oscar Maugsch, Bulevardul Regina Elisabeta nr. 5, Bucuresti In perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019 va avea loc la Palatul Oscar Maugsch cea de a sasea ...

Festivalul Strada Armeneasca 2019
Festivalul Strada Armeneasca 2019

2 - 4 august 2019, ora 18, Strada Armeneasca, Bucuresti Accesul la acest festival este gratuit Festivalul Strada Armeneasca revine cu o noua editie (cea cu numarul sase) in fata publicului ...

11 Warriors si Teatrul Kung Fu Jackie Chan la Romexpo
11 Warriors si Teatrul Kung Fu Jackie Chan la Romexpo

8 decembrie 2019, ora 19, Romexpo, Bucuresti Teatrul Kung Fu din Beijing al legendarului actor si regizor Jackie Chan vine pentru prima oara la Bucuresti pe 8 decembrie 2019 la Romexpo cu spectacolul ...

 Pachetele de primavara Targ de Martisor la Librariile Carturesti
"Pachetele de primavara", Targ de Martisor la Librariile Carturesti

Primavara poate fi viata descoperita in paginile unei carti, libertatea si starea de bine puse pe portativ, secvente din filmul intamplarilor inca netraite, gandul cuiva drag, dorinta de a darui, ...

Festivalul Folcloric Florile Oltului la Avrig 13 14 iulie 2013
Festivalul Folcloric "Florile Oltului" la Avrig, 13-14 iulie 2013

In perioada 13 - 14 iulie 2013, Piata „Gheorghe Lazar” din centrul orasului Avrig va gazdui editia a 42-a a Festivalului „Florile Oltului”. Din program: Ansamblul ...

 Coerenta inimii expozitie semnata de Stelu Zamfir
"Coerenta inimii" - expozitie semnata de Stelu Zamfir

Expozitia "Coerenta Inimii " semnata Stelu Zamfir, este deschisa pana pe 16 aprilie, la Grand Hotel Traian, Iasi. Materialale folosite sunt din natura, brute sau prelucrate, in general ...

Mihail Hodorkovski Bob Marley si filme multi premiate la TIFF 2012
Mihail Hodorkovski, Bob Marley si filme multi-premiate - la TIFF 2012

O selectie atractiva de documentare si cateva dintre cele mai bune filme daneze si australiene din ultimii ani ii vor tenta pe cinefili, la TIFF 2012, in doua dintre cele mai indragite sectiuni ale ...

Institutul Polonez Dj pentru o zi la Libraria Carturesti

Institutul Polonez Muzica, literatura, ciocolata si film polonez cu dichis la Libraria Carturesti-3 mai Institutul Polonez va fi pentru o zi Dj la Libraria Carturesti (str. Pictor Verona nr. ...

Mos Ion Roata si Cuza Voda

Intre taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in 1857, era si mos Ion Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt ...

Primii cautatori de comori cu legitimatie

Doar 100 de oameni au dreptul, oficial, sa caute comori pe teritoriul tarii noastre. Sunt membri ai Asociatiei Cautatorilor de Comori si Tezaure din Romania si au legitimatii care ii feresc de ...

Scoala in Spania
Scoala in Spania

Sistemul educational spaniol include atat scoli nationale cat si institutii de invatamant internationale, care respecta traditiile scolilor din Marea Britanie, Franta, Germania si nu numai, ...

Revista "Cutezatorii" se intoarce

Revista Cutezatorii, publicatie ce a leganat visele adolescentilor din regimul de trista si nostalgica amintire, se intoarce. De data aceasta, in format digital. Este vorba despre site-ul ...

Mircea Miclea si Cristian Adomnitei suparati pe reforma Ecaterinei Andronescu
Mircea Miclea si Cristian Adomnitei, suparati pe reforma Ecaterinei Andronescu

Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei, este de parere ca resursele umane si alte segmente care formeaza invatamantul romanesc ar putea sa beneficieze de bani din fonduri europene cu care ...

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro

Va recomandam

Stiati ca? Pierre-Auguste Renoir Stiati ca? Pierre-Auguste Renoir
1. Nascut in 1841 la Limoges, intr-o familie modesta (tatal sau era croitor) viitorul artist plastic a fost nevoit sa lucreze inca din adolescenta, asa ca dupa ce abandoneaza din lipsa de ...
Alte recomandari:
Pieta, singura lucrare semnata de Michelangelo Vara de Gunnar Berndtson Neobisnuitul caz a Vamesului Rousseau Duelul lui Edouard Manet + Vezi mai multe

Facebook

Fii prietenul nostru pe Facebook si pastreaza legatura cu lumea artei oriunde te-ai afla.

art-Travel

Kelso Scotia Kelso, Scotia Situat la mica distanta de granita cu Anglia, un loc unde veti intalni cateva obiective si monumente istorice surprinzatoare, Kelso este in prezent o mica localitate scotiana cu ceva mai mult de 5500 de locuitori, locul unde puteti descoperi unele dintre ... Alte destinatii: Ainsa, Spania Anstruther, Scotia Frigiliana, Spania Savoca, Italia Brantome, Franta + Destinatii pe meridiane

teatru, carte, film

Filme. Teatru. Concerte.:
Concert Mariza la Sala Palatului
Concert Mariza la Sala Palatului 7 martie 2020, ora 19, Sala Palatului, Bucuresti Vedeta muzicii fado revine in Romania pentru un nou concert pe 7 martie 2020, la Sala Palatului din ......
+ alte recomandari: Filme. Teatru. Concerte.
Carte Artline:
Povestea unei familii perfecte de Rosa Ventrella
Povestea unei familii perfecte de Rosa Ventrella O poveste despre dragoste, prietenie si violenta in partea veche a orasului Bari, in Italia anilor 80 Maria este una dintre fetele micute care isi ......
+ alte recomandari: Carte Artline