 | Psycho (1960) : cel mai cunoscut film regizat de Alfred Hitchcock si unul dintre cele mai sumbre si nelinistitoare pelicule lansate vreodata, Psycho este povestea lui Norman Bates, un singuratic si ciudat proprietar de motel, interpretat de Anthony Perkins, un barbat timid, aflat cu totul sub dominatia mamei sale. Numai ca secretul sau este mai intunecat de atat. Filmul a fost primit cu rezerve de catre critica, dar a fost un succes de box office dincolo de asteptari, iar scena dusului este astazi considerata clasica. Cu trei continuari si un remake, Psycho ramane unul dintre cele mai populare si influente creatii din cinematografia americana. Hitchcock a reusit un adevarat tur de forta pentru un regizor, si nu putini sunt cei care considera filmul capodopera sa. |
2001: A Space Odyssey (1968) : este acest film capodopera lui Stanley Kubrick ? Multi critici si fani ai genialului regizor cred ca da. Lansarea a fost intampinata cu rezerve, dar astazi Odiseea spatiala este o lectie de regie si unul dintre cele mai frumoase filme realizate vreodata. Este putin probabil ca un alt regizor ar fi reusit sa transpuna pe pelicula o viziune atat de impresionanta, iar Kubrick a intuit perfect cum sa foloseasca originala poveste, efectele speciale deloc putine, fascinatia plina de teama pentru masinarii si roboti, relatia dintre om si creatia sa, cursul istoriei si obsesia futurista. |  |
To Kill a Mockingbird (1962) : ecranizarea desavarsita a romanului semnat Harper Lee, un bestseller si un text fundamental in literatura secolului trecut, filmul regizat de Robert Mulligan, avandu-l in rolul principal pe Gregory Peck, a castigat nu mai putin de trei premii Oscar si alte trei premii Globul de Aur. Iar Gregory Peck, atunci unul dintre cei mai bine cotati actori, a ramas prin excelenta Atticus Finch. Un film poate nu foarte popular la box-office, dar esential pentru oricine vrea sa descopere frumusetea cinematografiei.
Fahrenheit 451 (1966) : cand Ray Bradbury isi publica romanul anonim, era practic un scriitor necunoscut, atat de sarac incat a fost nevoit sa isi dactilografieze capodopera la o biblioteca locala. Acolo iti puteai inchiria o masina de scris cu cativa centi pe ora, inconjurat de zeci de scriitori si dactilografe, asa ca trebuia sa te grabesti, sa ai textul deja "scris" in minte, pentru a cheltui cat mai putin. Ecranizarea romanului publicat in 1953 a fost regizata de celebrul Francois Truffaut - singurul sau film de limba engleza - si ii avea in rolurile principale pe Oskar Werner si Julie Christie. Chiar daca regizorul a fost nevoit sa modifice destul de mult actiunea cartii, pentru ca filmul sa fie cat mai alert si mai "comercial", esenta distopiei sinistre, in care cartile sunt interzise si arse, intr-un viitor posibil, a starnit elogiile criticilor. Unii si-ar fi dorit ca viziunea lui Bradbury sa fie respectata pas cu pas. Altii au salutat insa inovatiile si schimbarile aduse de Truffaut.
Cool Hand Luke (1967) : cu "Luke Mana Rece" Paul Newman reusea o interpretare care a ramas legendara, poate cel mai bun rol al sau, in buna parte datorita regizorului Stuart Rosenberg. In rolul rebelului Luke, omul pe care sistemul nu il poate infrange pentru ca el deja este in afara sistemului, Newman este incredibil. Rolul sau are forta, intensitate, sentiment, Newman devine Luke Mana Rece. Inchis pentru un gest juvenil, un protest absurd la adresa lumii, Luke va reusi sa se impuna in universul carceral ca un rebel, un protestatar, tocmai pentru ca in interior a ramas liber. Si chiar daca finalul va fi - cum era de asteptat - tragic, replica definitorie ramane "Ce avem aici este o problema de comunicare".
Guess Who's Coming to Dinner (1967) : Sidney Poitier a fost unul dintre primii actori de culoare care a reusit sa se impuna la Hollywood ca un interpret de calibru, ce se juca dezinvolt cu dificultatile oricarui rol, lasand impresia ca nu exista un regizor sau un film care sa il puna in dificultate. Iar cand regizorul este Stanley Kramer, filmul se numeste "Ghici cine vine la cina", iar din distributie mai fac parte Spencer Tracy, Katharine Hepburn si Katharine Houghton, rezultatul este previzibil un film de referinta. Atacand direct prejudecatile si tabuurile rasiale ale Americii postbelice, provocand prin jocul actorilor si mai ales prin rolul lui Poitier, oferind solutii si punand intrebari dificile atunci, pelicula a starnit proteste si elogii in egala masura. Povestea iubirii dintre un intelectual de culoare si o tanara alba, dincolo de interdictiile si barfele vremii, avea sa inspire si alte povesti similare.
Breakfast at Tiffany's (1961) : Truman Capote a fost mult timp un autor privit cu neincredere de majoritatea criticilor, dar cu entuziasm de fanii sai. Insa se poate spune ca abia dupa ecranizarea romanului "Mic Dejun la Tiffany", in regia lui Blake Edwards, Capote a fost cu adevarat descoperit de cinefili si cititori in egala masura. Audrey Hepburn, una dintre cele mai bune si mai frumoase actrite din toate timpurile, cu o gratie felina, amestecand inocenta seductiei si senzualitatea gratiei, i-a dat cu adevarat viata enigmaticei Holly Golightly, unul dintre cele mai greu de inteles personaje literare. Filmul a fost un succes imens si are si astazi statutul de "film-cult", iar pentru multi cinefili Hepburn a ramas Holly. Respectand textul romanului, dand viata povestii lui Capote, ramane o pelicula esentiala.
Lord of the Flies (1963) : se pare ca in anii 60 regizorii, scenaristii si mai ales publicul redescopereau farmecul ecranizarii unor romane de succes, iar "Imparatul mustelor", cea mai cunoscuta carte semnata William Golding, nu facea exceptie. Regizata de Peter Brook, cunoscut mai curand ca regizor de teatru, ecranizarea aducea pe marele ecran povestea unui grup de pusti britanici, care ajung pe o insula pierduta in ocean, singuri si fara supraveghearea adultilor. Lipsiti de constrangerile sociale, nu va dura mult pana cand se impart in doua tabere, tabere ce incep un adevarat razboi, terminat chiar cu morti. Cand sunt salvati, nici unul dintre supravietuitori nu mai este un copil. Folosind un stil aproape minimalist de regie, aproape de documentar pe alocuri, Brook a reusit sa dea filmului o energie aparte. Succes de box-office si public, i-a placut si lui Golding.
Lolita (1962) : un alt film de Kubrick - de altfel in anii '60 regizorul a realizat unele dintre capodoperele sale - aceasta adaptare a romanului lui Nabokov este si cea mai "soft". Temandu-se de cenzura, Kubrick a ales sa schimbe sau sa elimine numeroase elemente ale romanului, a marit varsta protagonistei la 14 ani, a renuntat la reprezentari si aluzii licentioase, a folosit inspirate trucuri de camera si lumina. Chiar daca puristii i-au reprosat ca s-a indepartat nepermis de mult de carte, rezultatul a fost excelent din punct de vedere cinematografic. Iar Sue Lyon, interpreta Lolitei, a demonstrat ca poate sustine un rol dificil si controversat. Nu au lipsit, asa cum era firesc, atacurile. Nu era de mirare, cat timp Nabokov fusese nevoit sa publice prima editie a romanului la o editura specializata in carti obscene. Astazi Lolita ramane unul dintre triumfurile lui Kubrick si aproape un "manual" de tehnici de regie.
Doctor Zhivago (1965) : mai curand inspirat de romanul lui Boris Pasternak, in acea vreme deja un proscris in URSS, filmul lui David Lean nu se dorea o ecranizare, ci mai curand o adaptare grandioasa, cu inerentele concesii facute comercialului, a vastei fresce istorice. Un roman de succes, interzis si atacat in URSS si tarile satelit, "Doctor Jivago" oferea un material perfect pentru marele ecran : Revolutia Rusa, albi, rosii, personaje puternice si bine conturate, desi unele aveau ceva tezist, o poveste de dragoste impresionanta, decoruri minutios reproduse, costume de epoca, scene de lupta. Avandu-l in rolul principal pe Omar Sharif, "Doctor Jivago" a fost un succes de box-office, dar criticii l-au primit cu oarecare rezerva.
The Graduate (1967) : poate ca fara acest rol Dustin Hoffman, uriasul Hoffman, nu ar fi ajuns sa faca rolurile din Rainman, Kramer contra Kramer sau neuitatul Tootsie. Povestea timidului absolvent Ben Braddock (Hoffman), sedus de mult mai varstnica doamna Robinson (Anne Brancroft, intr-o interpretare de exceptie) a surprins publicul si mai ales criticii. Dustin Hoffman nu era doar foarte bun, era perfect pentru rolul si socant de convingator, iar jocul seductiei dintre Ben si doamna Robinson era fascinant, ca o vanatoare cu un final previzibil. Chiar daca finalul dezamagea, fiind fortat si incarcat de clisee, scena in care Anne Brancroft incepe sa il "impresoare" pe Hoffman a ramas in istorie.
Rosemary's Baby (1968) : publicul acelui deceniu redescoperea si genul horror, intrat in categoria B dupa capodoperele interbelice, ca Dracula sau Frankenstein. Dupa o pleiada de productii de o calitate indoielnica, genul incepea sa revina in "mainstream", iar unul dintre filmele care l-au ajutat enorm a fost "Rosemary's Baby", ecranizarea romanului semnat Ira Levin, film regizat de Roman Polansky. Povestea sinistra a lui Rosemary care aduce pe lume copilul Satanei, prezentata intr-o maniera filmica mult imitata mai tarziu, a reusit sa iasa din tiparele unui film comercial si sa devina un exemplu de arta cinematografica. Provocarea acceptata de Polansky, de a transforma o astfel de naratiune in maiestrie regizorala, a devenit un pariu castigat. Fara a folosi in exces elemente macabre si sangeroase, Polansky obtinea un echilibru greu de atins.
Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb (1964) : totul era ciudat in filmul lui Kubrick, de la titlul nefiresc de lung la subiect, dialoguri, decoruri, costume, poveste sau senzatii. O satira indreptata impotriva Razboiului Rece, povestea unui general care se decide sa declanseze atacul nuclear asupra URSS, "Dr Strangelove" a socat publicul si critica. Fara sa fie un succes de casa, cu incasari mai curand modeste, a fost apreciat sau dimpotriva contestat vehement de critica. Satira dura imaginata de Kubrick este astazi unul dintre cele mai interesante prezentari artistice ale lumii postbelice.
Cape Fear (1962) : inainte de versiunea lui Scorsese, cu un Robert de Niro infricosator de bun, a existat ecranizarea din 1962, semnata de regizorul J. Lee Thompson, dupa un roman celebru in epoca. Cu Robert Mitchum in rolul lui Max Cady, psihopatul care isi doreste sa se razbune, avand in distributie si alti actori ca Gregory Peck, Polly Bergen, Lori Martin, Telly Savalas sau Barrie Chas, "Promontoriul groazei" a fost un thriller de succes, si chiar daca cenzura a indepartat numeroase scene din versiunea initiala, ceea ce a ramas era suficient de bine gandit, socant si nelinistitor. Confruntarea dintre Mitchum si Peck, din finalul filmului, ramane in topul celor mai tensionate scene filmate vreodata. Doi mari actori, intr-o lupta decisiva.
The Birds (1963) : un alt film celebru marca Alfred Hitchcock, "Pasarile" lansa un nou gen de dusman : natura. Nu mai era vorba de vampiri, monstri fantastici sau asasini intunecati, de aceasta data chiar pasarile, inofensivele pasari, se transformau in fiind ucigase, aproape imposibil de oprit. Construind o "reteta" care avea sa fie imitata adesea, Hitchcock a imbinat efecte speciale surprinzatoare, trucuri de camera greu de imaginat de alti regizori, decoruri sumbre si jocuri de umbre si lumini, totul intr-un ritm alert, intr-un crescendo aproape insuportabil spre finalul filmului. Pasarile devin astfel raul prin excelenta, ataca si chiar ucid cuprinse de o furie misterioasa,
The Jungle Book (1967) : unul dintre cele mai cunoscute si indragite lung-metraje de animatie din istorie, "Cartea Junglei" prezenta povestea lui Kipling intr-o versiune plina de culoare, personaje adorabile sau dimpotriva temute, cu o coloana sonora care a facut senzatie. Avea sa fie din pacate ultimul film produs de Walt Disney. Dar si unul dintre cele mai bune, iubit de copii si parinti deopotriva.
Cleopatra (1963) : Avandu-i in rolurile principale pe Elizabeth Taylor, Richard Burton, Rex Harrison, Roddy McDowall si Martin Landau, a fost una dintre cele mai costisitoare productii realizate vreodata. Versiunea initiala avea peste sase ore, fiind ulterior reeditata, dar chiar si asa productia a fost un esec financiar rasunator. Costumele, decorurile impresionante, numarul urias de figuranti, totul aducea pe marele ecran un Egipt incredibil de viu si autentic. Iar Elizabeth Taylor, in rolul Cleopatrei, a demonstrat ca era o actrita cu un farmec aparte. Un film clasic, chiar daca in timp si-a pierdut din forta.
Judgment at Nuremberg (1961) : regizat de Stanley Kramer, avand in distributie actori precum Spencer Tracy, Burt Lancaster, Richard Widmark, Marlene Dietrich, Judy Garland, Montgomery Clift, "Procesul de la Nuremberg" a fost unul dintre cele mai impresionante filme realizate vreodata. Prezentand celebrul proces al nazismului, desfasurat la Nuremberg, unde principalii artizani si executori ai "Solutiei Finale" au fost judecati, folosind numeroase filme si imagini de arhiva, multe dintre ele devastatoare, a fost un succes imens de critica si public. Readucand in atentie dimensiunea si implicatiile Holocaustului, totul in interpretarea unor actori de clasa, filmul prezenta veridic atmosfera procesului. Un film-document, esential.
Mai 2008
