Bill, care a fost modelul personajului Michael Corleone, din filmul „Nasul”, vorbeste in acest episod despre cei care au pus la cale asasinarea lui John F. Kennedy.
Tampa era sediul lui Santo Trafficante; candva fusese un sustinator al lui Kennedy, dar se inacrise dupa incidentul din Golful Porcilor, cand si-a vazut toate interesele din Cuba pierdute pe apa sambetei.
Toata lumea stia ca Tampa are legaturi stranse de alianta cu Texas, New Orleans si Chicago. Trafficante nu si-a pierdut timpul si i-a spus lui Smitty tot ce trebuia sa stie. Era implicata Familia lui, impreuna cu cea a lui Carlos Marcello si cea a lui Sam Giancana. Si Jimmy Hoffa era implicat, dar nu avea mari responsabilitati.
„Santo a spus ca era o chestiune locala si ca totul a fost aranjat”, mi-a relatat Smitty, chiar a doua zi, luni, 25 noiembrie. Smitty nu intrebase si nici nu i se dadusera detalii concrete despre crima. Dar Trafficante i-a spus ca erau implicati si cubanezii si ca aparuse o incurcatura cu Oswald. Dupa ce l-a omorat pe JFK, Oswald l-a impuscat mai tarziu, in cursul aceleiasi zile, pe ofiterul de politie din Dallas, J.D. Tippit.
„Politaiul Tippit trebuia sa-l scoata”, a spus Smitty, „dar Oswald l-a terminat. Oswald era cretin.”
Un cretin si jumatate. De asta l-au folosit pe Ruby. „Chestiune locala”, am murmurat eu. Intelegeam despre ce era vorba. In lumea noastra, acele cuvinte aveau un sens anume. „Locala” nu are nimic de-a face cu geografia, doar cu efectul de imprastiere pentru altii. Problema, nebuneasca asa cum parea, era gandita ca o chestiune interna, implicand doar Familiile care luasera parte la asasinat. Conform celor spuse de Santo, nimeni altcineva nu va mai fi implicat.
Ideea ca oamenii din lumea noastra ar fi putut fi cumva implicati cu CIA in planul de a-l ucide pe presedinte era inevitabila si nu era placuta nimanui. Cu siguranta, nu-mi convenea nici mie. In clipa in care se ajunge la un astfel de parteneriat, oamenii nostri, toti cei implicati, cei care intr-un fel sau altul aveau cunostinta de aceasta implicare, erau un pericol permanent.
Dupa ce le-am adus la cunostinta aceste fapte liderilor new-yorkezi, am luat avionul sa-l vad pe tata, in Canada, si i-am spus ce aflasem. A ascultat cu uimire. Nu a fost deloc impresionat de asigurarile ce fusesera date sau de ceea ce se intamplase de fapt. „asta e rezultatul lipsei unei conduceri”, a spus el.
„Daca exista o Comisie care sa functioneze, asta nu s-ar fi putut intampla niciodata. Ei ar fi trebuit sa vina la noi, asa cum a facut Albert cu Dewey. S-a inteles dintotdeauna ca nu trebuie sa lovesti oameni din guvern, nici jurnalisti. Acesti oameni nu reprezinta doar institutii si opinia publica, ei sunt chiar linia noastra de viata, chiar atunci cand nu ne place ce fac.
Nimeni care a inteles cu adevarat traditia noastra nu s-ar fi implicat in asa ceva”, a spus tatal meu. „Oamenii acestia nu ne reprezinta pe noi, acesta este un atac si contra noastra. Gloantele pe care le-au tras au tintit spre tot ceea ce reprezentam noi.”
Episodul urmator, duminica viitoare
