Dupa ce l-a jucat pe terifiantul clovn Pennywise in cele doua filme IT, noua ecranizare a celebrului roman cu acelasi titlu de Stephen King, Bill Skarsgard va fi Contele Orlok intr-un remake al filmului Nosferatu, una dintre capodoperele filmului mut, regizata de F.W. Murnau si lansata in 1922. Si care atunci a starnit rumoare, un veritabil scandal si a fost la un pas de a disparea pentru totdeauna la fel ca multe alte filme din acei ani. Un proiect al regizorului Robert Eggers (care va fi si scenarist), noul “Nosferatu” parea sa fie o idee fara prea multe sanse de reusita, desi cineastul nu era nici pe departe un novice in acest gen. Ultima sa pelicula, ambitioasa fresca istorica “The Northman” s-a bucurat de cronici pozitive si chiar entuziaste (in ciuda unor cifre de box office usor dezamagitoare), in vreme ce pentru genul horror a lansat deja doua titluri noi esentiale, “The Lighthouse” (cu un infiorator Willem Dafoe si un surprinzator Robert Patinson), pentru ca in 2015 sa surprinda cu “The Witch”, primul succes de public si critica atat pentru el, cat si pentru carismatica Anya Taylor-Joy, care a jucat rolul principal.
Daca Bill Skarsgard va fi Contele Orlok (in filmul original acesta a fost jucat magistral de Max Shreck, in poate cel mai bun rol din cariera sa), pana acum se stie ca i se vor alatura Lily-Rose Depp (care ar putea fi poate Ellen Hutter) si Nicholas Hoult, dar nu se stie cine va mai face parte din distributie si cat va fi respectata povestea originala. Nu ar fi prima oara cand fillmul lui Murnau inspira alte productii, unele cu succes comercial si critic, dovada ca maniera sa de a relua mitul vampirului, intr-o maniera sinistra si infricosatoare, dar obtinand si un titlu de referinta pentru expresionismul in cinema, a fost una inspirata. Un excelent exemplu a fost straniu si seducatorul Nosferatu the Vampyre, din 1979, regizat de Werner Herzog si avandu-i in rolurile principale pe Klaus Kinski si Isabelle Adjani, un film care demonstra ca nu doar seria de pelicule cu Dracula, descendentii si imitatorii pot folosi o tema clasica intr-o maniera atragatoare pentru fanii genului.
Willem Dafoe, care a oferit o interpretare memorabila in bizarul “The Lighthouse” (unde influentele lovecraftiene sunt omniprezente) a jucat la randul sau rolul lui Max Schreck, dar un alt Max Schreck decat cel pastrat de memoria istoricilor de film, in extraordinarul “Shadow of the Vampire” din 2000, un horror cu o premisa relativ simpla: si daca actorul din “Nosferatu” era cu adevarat un vampir? Departe de a folosi facila solutie a comediei negre, regizorul E. Elias Merhige ofera o istorie alternativa a filmarii filmului clasic, una in care totul devine un joc intre creatura terifianta, actori si echipa tehnica, vulnerabili tocmai pentru ca nu pot sa accepte existenta supranaturalului.
Povestea adevarata a turnarii filmului “Nosferatu” din 1922 nu a avut in spate un vampir adevarat sau o alta creatura – desi machiajul si interpretarea lui Max Schreck au ingrozit publicul de atunci si au dat nastere unor zvonuri deloc binevoitoare – dar problemele nu au lipsit. Nu a fost vorba doar de buget, locuri pentru filmare sau o distributie, ci de faptul ca in final “Nosferatu” a fost la un pas de a fi distrus definitiv din cauza… drepturilor de autor. Inspirat evident de clasicul roman “Dracula”, pastrand in mare masura personajele si atmosfera dar schimband numele si o parte dintre intamplari, “Nosferatu” a fost un film remarcabil din toate punctele de vedere, dar pentru mostenitorii lui Bram Stoker nu era deja o crasa incalcare a dreptului de autor. Asa ca in ciuda succesului nu a fost de mirare ca dupa un proces destul de scurt sa se pronunte o sentina terifianta pentru cinefilii de astazi: toate copiile filmului trebuiau distruse. Din fericire, asa cum se intampla uneori, s-au pastrat cateva, ulterior remasterizate si reeditate, iar filmul avea sa ramana un clasic uluitor si astazi. Fie doar pentru imaginea Contelui Orlok, departe de un carismatic Dracula interpretat de Christopher Lee, Bela Lugosi sau Gary Oldman, o fiinta cu profil de rozator, care contamineaza, distruge si imbolnaveste totul in jur, pana la finalul fericit in care lumina izbavitoare il invinge. Vazut astazi, uluieste tocmai prin forta expresiei si prin acea aparenta candoare narativa a inceputurilor, in care se simte nu doar parfumul vintage, cat si indemanarea si experienta unui mare, urias regizor.
