Alexandru Macedonski s-a nascut in Bucuresti, la 14 martie, in anul 1854. Prin opera sa, Macedonski sincronizeaza literatura romana cu noutatea literara europeana de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Meritele sale de pionierat ii confirma, astfel, rolul de initiator al literaturii romane moderne.
Referindu-se la primul poem scris in vers liber, criticul serban Cioculescu noteaza: „Cu «Hinovul», Macedonski este intemeietorul literaturii noastre moderne.”
Despre anii copilariei, familia sa
Alexandru Macedonski, s-a nascut la 14 martie 1854, intr-un cartier apropiat de Podul Mogosoaiei (calea Victoriei de astazi), fiind unul dintre cei patru fii ai familiei, alaturi de Elisabeta, Dimitrie, Vladimir.
Tatal poetului a fost nimeni altul decat Alexandru D. Macedonski, prim-adjunct al Domnitorului si sef al Statului Major Domnesc dupa Unirea Principatelor, in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Mama sa, Maria Fisenta, era descendenta unui neam de boieri, cu origini la 1421 (Petru Zamona, membru in Sfatul domnesc al tarii Romanesti), primind ca zestre de nunta mosiile Pometesti si Adancata – preluate ca teme si in versurile macedonskiene.
La 24 februarie 1883, Alexandru Macedonski de casatoreste cu Ana Rallet-Slatineanu, „coboratoare din Ghika si Cantemiresti”. Strabunicul Anei, pe linie paterna, era Ion Rallet, Mare Ban, iar pe linie materna, aceasta avea ascendenta in neamul voievodului moldav Constantin Cantemir.
Familia lui Alexandru Macedonski a avut cinci copii: Alexis, Nikita, Pavel, Nina si Constantin-Hyacint, toti fiind incurajati sa dezvolte preocupari artistice.
Copilaria lui Alexandru Macedonski a fost una demna de cea a oricarui copil de aristocrati la mijlocul secolului al XIX-lea. Luxul se impletea cu stiinta si studiul, un mediu in care generalul Macedonski nu doar le-a insuflat copiilor pasiunea pentru studiu, dar le-a transmis si nobletea conduitei in societate.
in vremurile tulburi pe plan politic, viitorul poet ramane orfan in copilarie, asupra mortii tatalui planand inca misterul. Mama se vede nevoita sa amaneteze resedintele familiei, iar Macedonski va scrie mult pe tema paradisului pierdut al copilariei. Pentru ca a fost privat de o evolutie fireasca in societate care ar fi trebuit sa il aseze in functii onorofice, Alexandru Macedonski a dat totul pe taramul artei, dorind sa intemeieze o „dinastie de artisti,” inteleasa prin cheie simbolista, bineinteles. Astfel, la cenaclul „Literatorul”, Macedonski trona la propriu, gest ce a fost complet de neinteles in receptarea critica ulterioara. Fiului sau, Alexis, i-a insuflat dragostea pentru pictura, devenind la maturitate un pictor renumit in Europa, celorlati oferindu-le sprijinul in preocuparea pentru muzica si literatura.
Preocuparile literare si stiintifice
Cand vorbim despre scrisul lui Macedonski, amintim de „cosmpopolitismul” macedonskian, de temperamentul sau creativ si aplecat catre experiment literar, aflat intr-o permanenta cautare pentru gasirea unui limbaj poetic ideal, capabil sa intreaca prin forma si continut... insusi sublimul aflat in stare latenta in natura – privit asa, Macedonski poate fi comparat cu Baudelaire si tema „paradisurilor artificiale,” atat de prezenta in literatura franceza.
Pe de alta parte, aceleasi preocupari il pot compara cu un om de stiinta din secolul XIX englez, mereu atent sa colectioneze in „laboratorul” sau literar tot ce este „metal pretios” si sa-l sintetizeze in arta poetica, transformandu-l, asadar, intr-un obiect de arta, „altul cum n-a mai fost.”
Intocmai aceasta preocupare, asadar, demna de a fi asociata cu cea a unui vizionar, face din Macedonski „cel mai reprezentativ scriitor roman pentru secolul al XIX-lea” (Mircea Anghelescu). Pentru ca nici un alt scriitor roman nu a experimentat cu toate formele literare existente in secolul al XIX-lea, dintre cele mai vechi sau mai noi, devenind primul autor roman care publica vers alb, care scrie un scenariu de film, care publica texte originale intr-o limba straina, care concepe texte teoretice despre estetica, devenind, totodata, primul teoretician literar al literaturii noi, care sustine inclusiv conferinte de popularizare a stiintei.
Macedonski a publicat poeme pasoptiste (amintind de Heliade-Radulescu), anticipatie (fiind comparat in presa franceza cu Jules Verne), texte in spirit naturalist, poezie simbolista, poeme scrise in forme incipiente de modernism literar (care au incurajat debutul unor scriitori precum Bacovia, Arghezi, Minulescu, Tudor Vianu si aparitia ulterioara a unor autori precum Ion Barbu, Nichita Stanescu), proza la persoana I, proza erotica, memorialistica, texte mistice, intretesute cu numeroase teorii stiintifice, iar ca o recunoastere a meritelor sale stiintifice, in anul 1907 a fost primit ca membru in Societatea Astronomica Franceza. De asemenea, in anul 2006, mai aproape de zilele noastre, Alexandru Macedonski a fost ales membru post-mortem al Academiei Romane.
Pentru unii cercetatori, Alexandru Macedonski este un poet simbolist,precursor al SF-ului romanesc, pentru altii este romantic prin excelenta, pentru altii devine primul autor roman care a propus sincronizarea literaturii romane cu cea europeana, inainte de initiativa lui Eugen Lovinescu. ii datoram, asadar, lui Alexandru Macedonski un rol foarte important in evolutia culturii si literaturii romane, un motiv solid pentru recuperarea acestei „memorii pierdute” pentru ca, fara urma de indoiala, opera lui ramane o parte semnificativa din patrimoniul nostru identitar.
Mihai - Daniel Gheorghe: „Spre nesansa lui Alexandru Macedonski, tocmai aceasta plurivalenta a activitații sale l-a condus la un dezechilibru intre propriu-i destin si lumea contemporana, care nu a stiut sa gestioneze o astfel de prezenta in mijlocul ei. si, poate, nici critica literara de dupa 1920 nu a reusit sa impace toate aceste preocupari pentru a da un verdict favorabil in privinta lui Alexandru Macedonski, preferand sa-1 ocoleasca de cele mai multe ori. Ar fi, evident, exagerat sa spunem ca a fost un martir, insa, cu siguranta, a fost un om care a sacrificat totul pentru ideile sale, un om care a trecut demn prin viata si a intuit foarte bine viitorul sau in istoria literaturii.”
Alexandru Macedonski in 2014
Azi putem afirma ca Macedonski este un autor mult mai complex decat simpla apartenenta la „simbolism” intalnita in materia pentru Bacalaureat.
Constient ca societatea sa isi va gasi cu greu echilibrul, Macedonski a lasat judecata valorii sale in seama viitorului, fapt spus si in versuri intr-un Epigraf publicat inca din 1882:
Dar cand patru generatii peste moartea mea vor trece,
Cand voi fi de-un veac aproape oase si cenusa rece,
Va suna si pentru mine al dreptatii ceas deplin,
si-al meu nume, printre veacuri, inaltandu-se senin,
Va-nfiera ca o stigmata neghiobia dusmaneasca,
Cat vor fi in lume inimi si o limba romaneasca.
Irina Macedonski, stra-stranepoata lui Alexandru Macedonski: „Atunci cand am citit acest Epigraf m-am simtit «vizata», stiind ca fac parte din a patra generatie de la Macedonski. Am inteles mai tarziu ca aceasta «a patra generatie» nu se refera doar la mine, ci si la cea a contemporanilor mei, asadar, «stra-stranepotii» contemporanilor lui Alexandru Macedonski. Ma incred, astfel, ca acesti contemporani ai mei vor fi mai luminati si mai deschisi la receptarea lui Alexandru Macedonski.
Gratie acestor motive am initiat anul acesta o serie de manifestari culturale menite sa-l aduca pe Macedonski mai aproape cititorilor de azi, cu prilejul implinirii a 160 de ani de la nasterea sa.
Alaturi de Mihai - Daniel Gheorghe, un paisonat exeget macedonskian, am pus bazele proiectului de promovare intitulat «Alexandru Macedonski – 160 de ani de istorie si literatura».
Principalele teme de comunicare ce vor fi abordate in 2014 sunt:
Alexandru Macedonski, scriitor reprezentativ pentru secolul al XIX-lea
Scriitor european
Scriitor inovator al culturii romane
Una dintre primele manifestari ale proiectului este seria de evenimente lunare «Nopti macedonskiene» (au avut loc pana acum «Noaptea de ianuarie» si «Noaptea de februarie»), evenimente ce au fost foarte bine primite de public, oferindu-ne increderea ca Macedonski are inca foarte multe de spus, in continuare, in cercetarea istoriei literaturii romane si a patrimoniului nostru identitar,” a declarat Irina Macedonski.
Mihai-Daniel Gheorghe: ,,Alexandru Macedonski a evitat cu multa eleganta concesiile in numele artei si a crezut cu tarie in destinul sau de creator.
A fost unul dintre cele mai mari talente ale literaturii noastre; intreaga sa viata a fost traita cu instrumentele de scris in mana, infatisandu-l ca pe un arhitect care a dorit sa cladeasca un adevarat Panteon pentru arte. De la cele mai mici pietre pana la «grandioase si lucitoare blocuri de marmora si de alabastru», totul a fost bine organizat.
Macedonski a cunoscut ca nimeni altul formele in care se manifesta poezia si a dorit sa dea o parte din marea sa viziune artistica si celor din jur. A organizat, astfel, un cenaclu, a conceput si a raspandit o revista de cultura (Literatorul) la nivel national. A dorit ca romanii sa se emancipeze cultural si a luptat impotriva unei limbi greoaie, cu expresii invechite. Opera sa contine cel mai mare numar de neologisme pentru vremea sa, devenite intre timp cuvinte uzuale, a introdus noi imagini poetice si a pus pe acelasi piedestal literatura noastra cu literatura Europei, astfel, rondelurile sale pot fi considerate o «infuzie» de cultura franceza in literatura romana.
Un alt lucru remarcabil il reprezinta proza, la fel de valoroasa ca poezia, sub raport artistic. Unii poeti mari sunt prozatori mediocri si unii prozatori mari sunt mediocri ca poeti. Alexandru Macedonski a fost atat un mare poet, cat si un mare prozator, iar daca mai adaugam si preocuparile pe care le-a avut in diverse domenii (istorie, pictura, cinematografie, sport, astronomie, muzica), ajungem la imaginea unui scriitor total si complex pentru care arta nu este o indelednicre ci un modus vivendi.
Macedonski merita o reevaluare critica facuta intr-un mod onest, si cand aceasta se va realiza, urmarind toate preocuparile sale, vom putea observa cat de mult a contribuit acesta la dezvoltarea culturii romane.”
Martie 2014
