Una dintre obsesiile lui Gheorghe Craciun, recurenta in intreaga sa opera, este aceea de a „povesti detaliul“, convins ca „descrierea la care te invita aparatul de fotografiat este de fapt un alt fel de naratiune“, o naratiune marcata de „o foarte acuta foame de concretete“, la fel de evidenta in acest ultim roman ca si in cele anterioare. Deosebirea majora este insa una de ritm, mult mai alert in Femei albastre decit in cartile de pina acum, poate si pentru ca, fara sa renunte la imagine ca mijloc de investigare a pliurilor realului, accentul cade aici pe rapiditatea cu care imaginile se succed in secventa cinematografica. Altfel spus, Gheorghe Craciun a parcurs, in proza sa, drumul de la imaginea statica, surprinsa de aparatul de fotografiat (care intirzie indelung asupra detaliului, care mareste si apropie obiectele pentru a scoate la lumina structura lor de adincime), la dinamismul caleidoscopic al aparatului de filmat, ce creeaza iluzia miscarii. Aidoma naratorului, autorul romanului „stie ca cele mai frumoase povesti sint povestile vietii si ca aparatul de filmat e un hot care fura imagini si le indeasa in traista scenariului, amestecind peisaje si fizionomii, hainele acoperite de noroi ale soldatilor morti si buruienile unei gradini paraginite, irizatiile de petromax ale unei ferestre in care bate ploaia si transpiratia unei frunti pamintii, cai si arme, cesti de cafea si pete de zapada, fotografii sepia si imprejmuiri de busteni. Si el stie ca in spatele vietii se afla istoria si ca oamenii obisnuiti nu-si dau intotdeauna seama de asta“.
De altfel, in Femei albastre, ca si in Pupa russa, Craciun proiecteaza destinele personajelor sale pe fundalul unor evenimente istorice majore, a caror intruziune in vietile acestora are consecinte dintre cele mai dramatice. Istoria nu curge undeva, in afara maruntelor existente umane, fluxul ei nu e unul paralel, ci, dimpotriva, influenteaza si modeleaza, necrutator si impasibil, devenirea cotidiana a oamenilor obisnuiti. Performanta pe care o reuseste Gheorghe Craciun in ultimele sale romane este de a integra firesc in pasta densa a fictiunii sale episoade din istoria noastra recenta, conferindu-le acestora o adincime narativa ce le sporeste capacitatea de semnificare. Caci, dincolo de individualitatea fiecarui destin in parte, personajele acestea sint „urme“ pe pinza unor vremuri miscatoare, rotite anonime in marele mecanism al Istoriei.
Fragment din „Prefata“ la romanul lui Gheorghe Craciun, Femei albastre, Editura Polirom, 2013
Sursa foto: observatorcultural.ro
24 Aprilie 2013
I. C.
editor artline.ro
