inchide

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
Artline.ro pe FaceBook Artline.ro pe Twitter Multimedia
ro | en
Contact
Upload lucrari

În România nu exista un învatamânt bine pus la punct pentru cultura clasica indiana

0 Comentarii
Radu Bercea s-a nascut in 1954 la Bucuresti. A absolvit Institutul de Arte Plastice `N. Grigorescu", Bucuresti, sectia Muzeologie(1978). In 1976 incepe un curs de limba sanskrita urmat la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine. Intre 1976-1981 face studii private de limba sanskrita si indologie sub indrumarea lui Sergiu Al-George. Doctorat in filozofie la Universitatea din Bucuresti (1999) cu teza intitulata: Gandirea simbolica a Upanishadelor, intre religie si filosofie.


Muzeograf, Muzeul National de Arta al Romaniei, Bucuresti (1978-1988). Cercetator la Institutul de Istoria Artei, Bucuresti (1988-1990). Cercetator stiintific principal si director la Institutul de Studii Orientale Sergiu Al-George, Bucuresti (1990-2006); editor-fondator al revistei Annals of the Sergiu Al-George Institute.


Intre 1979-1990 tine conferinte despre cultura si arta Indiei si Tibetului la Universitatea Cultural-Stiintifica Bucuresti, Muzeul Colectiilor de Arta, Bucuresti etc. Intre 1990-2000 preda cursuri de filozofie si civilizatie indiana, si de limba sanskrita la Universitatea din Bucuresti.


Este autorul cartii Cele mai vechi Upanishade: Brhadaranyaka-Upanishad, Chandogya-Upanishad, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1993 (prima traducere din limba sanskrita in limba romana).


Studii, eseuri, recenzii si articole de opinie aparute in Revue roumaine d’histoire de l’art, Studii si cercetari de istoria artei, Annals of the Sergiu Al-George Institute, Crakow Indological Studies, New Europe College Yearbook, Ramuri, Arta, Vatra, Viata Romaneasca, 22, Manuscriptum, Secolul 20, Dilema, Dilema Veche, Origini. Caiete Silvane, Observator Cultural etc.



Pregateste pentru Ed. Humanitas o noua traducere din Upanishade (Aitareya, Kaushitaki, Taittiriya, Kena, Isha, Katha, Mundaka si Shvetashvatara).


Marius Vasileanu: Domnule Radu Bercea, sunteti unul dintre putinii indianisti recunoscuti din Romania contemporana. Va rog sa-mi spuneti care au fost etapele descoperirii Indiei?


Radu Bercea: Etapele bineinteles ca au fost suficient de multe din moment ce au trecut mai mult de 30 de ani de cand ma intereseaza domeniul... A fost la inceput o atractie destul de neconturata. Cred ca era prin 1969, poate, cand a aparut o carte numita "Imnuri vedice" intr-o serie de literatura universala de la Editura Univers. Erau niste traduceri destul de modeste in care respectivul talmaciuitor nu facea decat sa versifice texte sanskrite pe care altcineva le tradusese literar din franceza, engleza ori germana. Respectiva carte avea un cuvant semnat Sergiu Al-George. In acel moment am aflat efectiv de existenta lui Sergiu Al-George. Nu mi-a fost deloc greu sa aflu anumite lucruri pentru ca Sergiu Al-George a fost medic si, ma rog, ceea ce nu se stie atat de bine (este o ocazie sa facem cunoscut) este ca era din generatia parintilor mei si chiar se cunostea cu parintii mei. S-au cunoscut intr-o campanie medicala care a avut loc in Delta Dunarii, caci amandoi parintii mei au fost medici.


Am debutat in studiul sanskritei cu prof. Traian Costa


Citeam ce mai apucam si eu sa citesc, si ma gandeam ca poate intr-o buna zi ar trebui sa-l cunosc personal pe Sergiu Al-George. Dar ma sfiam: nu se poate... Sa mai citesc ceva, sa nu ma duc chiar asa, nepregatit.. Si anul a trecut, am inceput sa ma pregatesc pentru facultatea la care am dat: Istoria si Teoria Artei. Intre timp ma pasiona foarte mult studiul limbilor clasice. Atat de mult incat am rezistat relativ greu ispitei de a abandona prin clasa a XII-a pregatirea pentru admiterea la Istoria Artelor pentru ca, trebuie spus, era o concurenta foarte mare in acea facultate. Am investit foarte mult in a studia serios latina si apoi greaca cu un cadru didactic pensionar din Catedra de filozofie clasica a universitatii. Intre timp am urmat si alte cursuri, cand eram deja in anul II de facultate am aflat de un curs facultativ de limba sanskrita tinut la Universitate de regretatul profesor Traian Costa. Era un curs gandit pentru studentii de la filozofie clasica. Ulterior au avut loc cursuri de lingvistica comparata indoeuropeana si notiuni de sanskrita. Si acela a fost debutul intr-ale sanskritei... Un debut excelent, pentru ca profesorul Costa era un filolog de vita buna si facea totul cu o imensa rigoare, bineinteles atat cat se putea studia intr-un an, doua ore pe saptamana.


- Exista deja o sectie de indianistica in Romania?
- Da, exista. N-as putea sa va spun in momentul de fata data precisa, dar am impresia ca de pe la inceputul anilor '70 a fost o initiativa a profesorului Cicerone Poghirc. Si s-a format acea sectie in care era combinata limba hindi cu engleza. Aceste doua limbi fiind si limbile oficiale ale Indiei. Insa dincolo de limba hindi, cu resursele care existau in acel moment, erau invitati si profesori care predau si lucruri mai generale referitoare la cultura Indiei.


Astfel ca prin 1971-1972, cred, a fost invitat Sergiu Al-George si vreo doi ani de zile a tinut acolo prelegeri de filozofie indiana, profesorul Poghirc preda civilizatie indiana etc. Sectia a avut fluctuatii. Eu am avut ocazia sa predau, cred, ultimei serii chiar la inceputul anilor '90. Apoi sectia a fost resuscitata dupa un numar de ani, dar ca specialitate B la Facultatea de Limbi Straine, ceea ce nu-i deloc mult - cam zece ore pe saptamana. Iar acum, cu Conventia de la Bologna cu trei ani de studiu, nu stiu ce se va alege. Oricum, nu a existat si nu exista un invatamant bine pus la punct pentru cultura clasica indiana. Ceea ce inseamna sa studiezi elemente esentiale ale vechii civilizatii, limba sanskrita, apoi sa lucrezi pe texte importante s.a.m.d.


- Asadar ati avut pana la urma curajul sa-l cautati pe Sergiu Al-George...
- Da. Curajul a fost facilitat de soarta in sensul ca in acel an II, in afara de cursul facultativ al profesorului Costa, asistam si la un alt curs: tot facultativ, erau doua ore pe saptamana, curs al profesorului Poghirc intitulat foarte sugestiv `Elemente daco-indiene" in limba romana. Profesorul Poghirc a fost cu buna lui formatie de clasicist si indo-europenist foarte preocupat de problema limbii dacilor.


Sergiu Al-George a fost cel care mi-a trasat o directie, mi-a pus cartile esentiale in mana


Acest curs se adresa studentilor de la romana cu secundar latina. A beneficiat de o audienta destul de restransa si intre cei cativa care au urmat fidel cursul m-am numarat si eu. Era un curs excelent. Era de fapt un curs de lingvistica indo-europeana aplicata pe un domeniu de maxima dificultate. Pentru ca una e sa faci lingvistica indo-europeana pe limbi atestate generos - limba vedica, limba avestica, greaca veche - si alta e intr-o limba precum cea a dacilor, din care avem doar cateva inscriptii, niste liste de plante medicinale, niste toponime. Cursul era pe un domeniu de mare dificultate si nu era strict de lingvistica, se faceau excursii interesante in recuperarea de etimologie la savantii romani. Sau prelegere generala despre sistemul fonetic al limbii indo-europene, similitudini intre civilizatia daca, atat cat era cunoscuta, si cea indiana si multe altele.


Odata, am sosit din vreme la curs, am intrat in a doua incapere, in sediul unde exista la ora aceea Asociatia de Studii Orientale din Romania, al carui presedinte era profesorul Poghirc. Intru, in a doua camera sa zic buna-ziua, si acolo era colaboratorul dlui profesorul Poghirc, actualul profesor Dan Slusanschi impreuna cu un domn. Mi s-a spus sa asteptam ca vine si dl profesor. Ma duc cuminte in sala, mai vin si ceilalti colegi, intre timp dl. profesor Slusanschi iese cu acel domn, la vreo 50 de ani, cu chelie, foarte expresiv, cu arcade foarte puternice, cu ochii negri. Dl profesor Poghirc apare si ne spune: uitati la sectia de hindi am invitat pe dr. Sergiu Al-George sa ne vorbeasca despre traditia gramaticala indiana. Etimologiile, lasati ca le facem noi, alta data, mergeti sa-l ascultati. Zis si facut. Ne ducem acolo, stam in banca cu studentii in hindi, il ascultam pe Sergiu Al-George. In pauza l-am abordat, i-am spus al cui fiu sunt. A fost foarte bucuros. La sfarsitul orei a plecat, si-a luat la revedere. Apoi s-a intors, si mi-a transmis salutari parintilor. Asta mi-a dat curajul, incepusem deja sanskrita. Drept care am avut ocazia sa-l cunosc, intai acasa. Apoi in Policlinica Vitan, unde dadea consultatii, iar dupa aceea, fiindca s-a imbolnavit, a facut un preinfarct si a fost pensionat, l-am vizitat iar acasa. Si el este cel care a reusit sa ma capteze pentru acest domeniu. Sergiu Al-George, el a fost cel care mi-a trasat o directie, mi-a pus carti esentiale in mana. Mi-a deschis apetitul pentru traduceri din sanskrita - facandu-ma sa descopar ceea ce mi se potriveste. Asa incat lui ii datorez aceasta optiune si directia pe care mi-a dat-o. Din pacate, nu m-a putut indruma suficient de mult pentru ca a murit foarte tanar, la 51 de ani, in 1981...


- Stiu ca la un moment dat si Noica vorbeste despre relatia dvs. cu Sergiu Al-George...
- Nu mai stiu unde a spus Noica lucrul asta, insa faptul ca au vorbit stiu, pentru ca, dupa ce l-am cunoscut pe Constantin Noica, el insusi mi-a relatat faptul ca a avut privitor la mine discutii cu Sergiu Al-George.


- A fost cu siguranta o intalnire fondatoare pentru dvs. intalnirea cu Sergiu Al-George, putem evoca si alte intalniri?
- Da, pana la Noica sa nu fim ingrati. In facultatea pe care am facut-o, exista un profesor care avea o foarte mare faima si acela era Ion Frunzeti, personaj cunoscut in intelectualitatea romaneasca, scoala lui Tudor Vianu, a fost o figura mare de linia intai in domeniul istoriei criticii si artei. Avea o mult mai mare deschidere culturala, si intotdeauna in cursul lui te invata lucruri de meserie pe care nu le aflai de la altii. Bunaoara, elemente esentiale din evolutia teoriei artelor plastice. Intotdeauna stia sa ne invete analiza plastica a operei de arta. Mai ales despre Renastere tinea cursuri foarte interesante dar intotdeauna cu un orizont cultural foarte amplu. Era de fapt personajul cel mai stimulant intelectualmente dintre profesorii de acolo, si eu marturisesc ca am comunicat foarte bine cu dl profesor Funzeti. Asta sa zicem ca a fost o intalnire importanta.


- Cand ati inceput sa traduceti din sanskrita la modul consecvent?
- Una dintre cele doua Upanishade care figureaza in cartea publicata in '93 a fost primul text sanskrit real pe care l-am abordat. Tot la sugestia lui Al-George - oricum exista avantajul ca el insusi publicase cu cativa ani inainte o excelenta traducere. Avusesem ocazia sa cunosc un personaj cu totul remarcabil in lumea cartilor romanesti, Idel Segall, faimosul redactor la Editura Stiintifica si Enciclopedica...


- L-am cunoscut la randul meu. Era un om absolut remarcabil, stia mai multe limbi vechi, precum aramaica, ebraica, greaca, latina... Lui i se datoreaza in buna masura seria intitulata "Bibliotheca Orientalis" de la fosta Editura Stiintifica si Enciclopedica...
- Si era un redactor admirabil, un iubitor fanatic al culturii. Ma intalnesc cu el la Piata Romana si spune: nu ne traduceti ceva pentru Bibliotheca Orientalis? Ba da. Zis si facut. Si cred ca in momentul in care eram in primul an de profesie la Muzeul de Arta am inceput sa lucrez pe indelete aceste texte pana la punctul in care i le-am dat lui Al-George spre corectare. Din pacate, la putin timp dupa aceea, Al-George a murit. Lucrurile au durat suficient de mult pentru ca erau dificile si mai aveam si obligatiile profesionale...


- Ati publicat partial din aceste traduceri. Eu va citeam in "Viata Romaneasca" - eram adolescent pe atunci...
- Este foarte adevarat. Asta se intampla la putin timp de cand definitivasem traducerile. Nu tin minte cand am tras linie la traducere, insa imi aduc aminte ca era in 1986, cu ocazia Pastelui, Constantin Noica pe care il cunoscusem in casa la Gabriel Liiceanu era foarte interesat de aceste preocupari ale mele. Mi-a duc aminte precis ca atunci, fiind cu ocazia Pastelui in 1986, m-am dus la Noica. Era indispus pentru ca, cu foarte putin timp inainte, in aprilie, murise Eliade. Atunci ii dadusem cele doua dosare cu cele doua texte traduse, lucram la masina de scris mecanica, nu ca acum. Dupa destul de mult timp, mi le-a returnat prin Andrei Plesu, care tocmai fusese la Paltinis, dar cu o scrisorica, nu lunga, dar foarte magulitoare si foarte incurajatoare pentru mine.


De la Idel Segall am invatat o sumedenie de lucruri legate de editarea textelor foarte dificile


Se apropiau anii finali ai comunismului, cred ca vreo 2-3 ani la rand in biroul in care lucram la Muzeul Colectiilor aparea periodic Idel Segall, cu o figura mohorata, spunand ca iar a fost scoasa lucrarea mea din planul editorial al editurii... Era deja un moment greu pentru chestiile astea legate de India, Orient, fusese povestea legata de meditatia transcendentala etc. Dar, lucrand cu un redactor de mare clasa cum era Idel Segall, am invatat o sumedenie de lucruri legate de editarea textelor foarte dificile, experienta care mi-a fost deosebit de folositoare in momentul cand eu insumi m-am apucat sa fac editarea revistei Institutului Sergiu Al-George.


- Cum se explica acest interes al lui Noica fata de preocuparile dvs.? Evident ca noi aveam si avem in continuare goluri imense privind traducerile din cultura orientala. Planuia Noica astfel de traduceri?
- Fara indoiala, ca planuia. In prima faza, cel care ne-a luat in echipa a fost Gabriel Liiceanu in perspectiva ca Andrei Cornea, si eu sa colaboram la traducerile operelor lui Platon pe care Noica impreuna cu Petru Cretia le initiasera. Eu nu am perseverat in domeniu, ca m-a atras mai mult sanskrita. Dar apucasem deja sa public impreuna cu Andrei Cornea prima parte din comentariul lui Hermeias, la Phaidros, in Opere volumul IV, o experienta foarte interesanta pentru ca era un text din secolul V, destul de dificil. Text care nu fusese tradus niciodata in nici o limba, nici macar latineste din cate stiu. Si atunci avand xeroxul pe care il procurase Constantin Noica l-am impartit pe din doua si cu cata greaca stiam, cu dictionarul in fata, ne-am caznit si pana la urma l-am tradus.


E o intrebare interesanta cea pe care o puneti si e greu de raspuns la ea pentru ca, sigur, Sergiu Al-George si Constantin Noica au fost foarte buni prieteni. S-au cunoscut inainte si este stiut marele scandal al faimosului lot Noica-Pillat - s-au publicat documentele, anchetele si procesele foarte interesante. Dar care trebuie interpretate, pentru ca sunt documente emise de catre anchetatorii Securitatii si Tribunalul Militar. Iar ele se pot interpreta cel putin in ceea ce il priveste pe Sergiu Al-George. Si intentionez candva, intr-o monografie pe care mi-am propus sa o scriu, sa fac asta. Dar eram in relatii foarte stranse si pe undeva putea sa fie o motivatie. A doua motivatie era pur si simplu actul cultural. Cultura noastra are nevoie. Gasim tineri inzestrati sa-i stimulam, sa-i incurajam, sa-i imboldim, sa fie in cultura romana, sa faca lucruri care merita sa fie facute. Dar asta nu insemna ca Noica nu afirma tot timpul ca nu e vorba de filozofie. Filozofia indiana fiind cam intotdeauna soteriologica, avand aceasta dimensiune, Noica afirma ca nu ar fi filozofie... Sigur ca am avut tot felul de mici discutii si schimburi de opinii contradictorii. Dupa ce am publicat pentru prima data in traduceri din Upanishade in "Viata Romaneasca", ultima oara cand am fost la Paltinis cu o luna, doua inainte de a muri Constantin Noica, am stat aproape o saptamana. Tocmai aparuse traducerea din "Viata Romaneasca" si el era extrem de bucuros de acest text.


Chiar in camaruta lui stand l-a citit de fata cu mine poate din placerea de a-l citi, ca oricum eu stiam textul din moment ce-l tradusesem. Si a fost si prima ocazie de a incerca sa fac o prima prezentare si de a aborda si partea asta de comentariu a textului. Insa Noica era o persoana care tot timpul provoca si careia, daca o facea-i elegant, ii placea sa fie contrazisa. La un moment dat, mai ales dupa ce a aparut "Jurnalul de la Paltinis" era un mare pelerinaj acolo. Si venea te miri cine la Paltinis la el, asa ca intr-un fel de hagialac.


Mi-a duc aminte precis ca atunci, fiind cu ocazia Pastelui in 1986, m-am dus la Noica. Era indispus deoarece, cu foarte putin timp inainte in aprilie, murise Eliade. Atunci ii dadusem cele doua dosare cu cele doua texte traduse ale Upanishadelor. Lucram la masina de scris mecanica, nu ca acum. Dupa destul de mult timp, mi le-a returnat prin Andrei Plesu, care tocmai fusese la Paltinis, dar cu o scrisorica, nu lunga, dar foarte magulitoare si foarte incurajatoare pentru mine.


Daca era cineva care marsa la o anumita discutie cu argumente, lucrul asta pe el il stimula. In vara lui 1986 au fost niste conferinte facute la initiativa lui Noica la Casa de cultura a sindicatelor din Sibiu. Si a fost acolo foarte multa lume, unde am petrecut cateva zile la Paltinis sus, pentru ca mai tarziu sa revin in aceeasi toamna. Si la ora aceea tocmai traducea Sofistul de Platon. Era in toiul verii. M-am intalnit acolo cu Sorin Vieru pentru ca si el tinuse conferinte ca si mine, ca si Andrei Plesu, ca si altii la Sibiu.


Felul in care "ne exploata" Constantin Noica


Si Noica ne tinea, ne exploata dimineata, dupa-amiaza, ne punea editia Oxford cu textul grec al dialogului Sofistul, el citindu-ne propria sa traducere. Nu era un exercitiu usor, trebuia repede sa descifrezi textul. In tot acest timp in care stateam cu Sorin Vieru si mai interveneam, este si amuzant ca Sorin Vieru intervenea mai ales in problema spinoasa a traducerii termenilor care putea avea conotatii destul de conceptuale, logice sau nu. Eu atunci ziceam: nu pricep, eu sunt filolog, de ce-ati folosit auristul? In fine, ne jucam, frumos, intelectual, timp in care aparea nu stiu cata lume la Noica. Buna ziua, buna ziua. Eventual ii aducea o punga de struguri, o sticla de vin, schimbau trei vorbe, dupa care ii invita sa ia loc. Dupa care, cei care veneau la Noica stateau doua ore pe scaun si urmareau cum Noica traducea din Sofistul, iar Sorin Vieru si cu mine ne dadeam cu parerea... Lucru care s-a continuat si in toamna, cand am facut iarasi o saptamana cu Andrei Plesu. Saptamana in care iarasi ne-a exploatat si ne-a tinut acolo tot timpul. Nu mai putin adevarat este ca exista o carte a lui Constantin Noica, Despre cele sase maladii ale spiritului. E o carte extrem de interesanta si de incitanta in care pornind de la Hegel incearca sa faca o tipologie a culturii. In una dintre aceste categorii el include cultura indiana.


Intr-un loc pune si un fel de fisa clinica care de fapt este un fel de radiografie intelectuala, spirituala a lui insusi. Ceea ce este amuzant, fisa clinica pe care si-o face lui insusi Constantin Noica: de fapt el, tipologic, se incadreaza exact in categoria in care aseaza cultura indiana!... Deci lucrurile sunt mai complicate, asa e cu filozofii, trebuie sa fie si ei paradoxali, cum erau si filozofii greci.


- Nu duceati lipsa de materie prima, ca sa zic asa?... Ma refer strict la cartile de indianistica?
- Pentru a avea informatie la zi, fara indoiala ca da. Iar Sergiu Al-George, pentru problemele sale legate de lingvistica si gandirea indiana, a facut mari eforturi, ample corespondente cu autorii, ii trimiteau extrase, fotocopii, microfilme s.a.m.d. Aveai dictionare, gramatici, cel putin la noi, la Academie, lucrurile vechi, dar de referinta existau. Nici acum nu e chiar atat de usor. Dar exista si internet, poti sa calatoresti fara restrictii (in afara celor pecuniare).


- Chiar in conditiile in care la un moment dat a intervenit mascarada cu meditatia transcedentala?... Ati intampinat blocaje din cauza aceasta?
- Nu, nu am avut neplaceri. Stiu ca dupa aceea, pentru o anumita perioada de timp, din fericire nu foarte lunga, la Biblioteca Academiei cartile lui Mircea Eliade au fost puse la fondul secret, dupa aceea s-a renuntat la prostia asta. Am fost pus in situatia penibila in 1983 sa trimit in India un text pentru un simpozion (dar nu am participat). Am trimis textul, au trebuit sa fac niste formalitati intre care un referat catre cel care devenise presedintele Asociatiei de Stiinte Orientale, Constantin Daniel, sa dea un fel de aprobare pentru Oficiul de Patrimoniu Bucuresti, persoanei care se ocupa de publicatii. Constantin Daniel a dorit ca sa nu se foloseasca acolo termenul "yoga", ca sa nu avem probleme. Insa, pana la urma, totul s-a rezolvat.


- Ati ajuns dupa '89 sa conduceti si sa infiintati Institutul de Stiinte Orientale "Sergiu Al-George"...
- Primul pas era facut tot de Constantin Noica. El avea aceasta idee care nu era de fapt a lui, era o idee preluata de la Mircea Eliade. Acesta era suficient de bine documentat, dupa ce a venit din India, era foarte preocupat de aceasta idee, de a se face un mare institut de orientalistica in Romania. Pentru ca Romania era legata de Orient, considera Eliade. Este un fel de punte intre culturi, poate mijloci comunicarea valorilor spirituale ale Orientului si Occidentului.


Datorita unui anumit zacamant de gandire arhaica simbolica pastrat mai bine in folclorul romanesc decat in multe altele parti. Lucrul acesta nu a reusit in perioada interbelica, in anii '30. Noica dorea sa faca acest institut colaborand cu Alexandru Rosetti (care mi-a confirmat-o in prima intalnire pe care am avut-o cu el). Respectiva idee ii era draga lui Noica. Dar cand inca mai traia Sergiu Al-George, in '81 cred ca am auzit, am aflat prima data despre aceasta idee a lui Constantin Noica, care voia sa-l castige pentru proiect pe Mircea Eliade, care sa patroneze institutul chiar de la distanta. Lucrul nu s-a putut in acel moment. Sergiu Al-George care, ar fi fost, sa zicem, conducatorul concret la fata locului al acestei institutii, a murit in noiembrie '81. Insa ideea i-a ramas lui Constantin Noica, care se agita pe la foruri, pe la presedintele Academiei de atunci. N-a iesit nimic. Dupa ce el a murit, presedintele Academiei a zis: uite, sa facem nu institut, dar macar o sectie de profil. Si se gandeau, se punea problema sa faca asa ceva in cadrul Institutului de Istorie si Teorie Literara, dar nu s-a reusit.


Nu eu am infiintat institutul, ci Andrei Plesu


Abia in 1990, Andrei Plesu fiind ministru al culturii si unul dintre cei mai apropiati dintre discipolii lui Constantin Noica, avand la randul sau aceasta idee, a avut si mijloacele de a o materializa. Asadar, nu eu am infiintat institutul, ci Andrei Plesu. Eu l-am alcatuit. Chiar pe la inceputul lui 1990, pe la 1 iulie, el functionand efectiv.


- Ce ne puteti spune despre viata de pana acum a Institutului?
- Este practic singurul institut de profil de cercetare, pentru ca specialistii cu procupari orientaliste existau si exista si in alte locuri. L-am gandit ca pe un institut de cercetare care sa acopere virtual macar toate ariile Orientului. Orientul Apropiat este acoperit de unul dintre colective. Apoi Extremul Orient si sud-estul Asiei, adica cultura indiana si difuzarea ei. In mod virtual macar, ca era problema sa existe ca atunci cand vor aparea cei dornici sa se specializeze sa aiba un cadru. Dar, in afara de acest element, au fost doua puncte importante: unul, construirea unei biblioteci. Si aici a existat ca punct de pornire Biblioteca Asociatiei de Studiu Orientale din Romania, asociatie care de fapt cam murise de moarte buna.


- Fusese desfiintata la un moment dat.
- Nu fusese desfiintata, ci pur si simplu nu a avut cine sa se mai ocupe de ea. N-a mai avut activitate, dupa ce a murit si Constantin Daniel. Si atunci a fost oarecum un curent de opinie ca acea biblioteca sa fie preluata de institut. Apoi am primit donatii de carti de la ambasada din India, am primit o ampla donatie in acea perioada, initial de la Ministerul Culturii din China. In timp ni s-a donat biblioteca lui Mircea Eliade de la Paris, am achizitionat ce era mai important din biblioteca lui Sergiu Al-George. Asadar o biblioteca de profil. In al doilea rand o publicatie si a durat pana am alcatuit aceasta publicatie: revista institutului al carui prim-numar a aparut pe la inceputul lui 1993.


- Oricum, aceste reviste sunt foarte pretentioase si presupun o imensa munca.
- E munca foarte dificila. Si se difuzeaza peste tot in lume, pentru ca noi, scotand aceasta revista, am putut sa stabilim si schimbul de publicatii cu reviste de prestigiu, pe care probabil ca nu am fi avut resursele financiare sa le achizitionam. Cam peste tot, cei care se ocupa de partea de redactare sunt dintre specialistii locului. Este o munca extrem de migaloasa, dar care mie, personal, mi-a placut mult.


- In general, lumea nu prea cunoaste asta... Am participat odata la lansarea unui numar din aceasta revista. Si mi-a placut ceea ce a zis dna Florentina Visan, ca, iata lucreaza de 5 ani la nu stiu ce carte, pentru a o traduce, din chineza si ca mai avea inca de lucrat la ea alti cativa ani. In general, lumea stie foarte putin ce imensa munca este la o astfel de traducere, implicit o astfel de revista, care alatureaza mai multe spatii culturale si lingvistice...


Primul pas era facut tot de Constantin Noica. El avea aceasta idee care nu era de fapt a lui, era o idee preluata de la Mircea Eliade. Acesta era suficient de bine documentat, dupa ce a venit din India, era foarte preocupat de aceasta idee, de a se face un mare institut de orientalistica in Romania. Pentru ca Romania era legata de Orient, considera Eliade. Este un fel de punte intre culturi, poate mijloci comunicarea valorilor spirituale ale Orientului si Occidentului.


- Ce se intampla acum cu institutul si cu postura dvs.? Stiu ca au fost probleme din motive administrative. Institutul a avut un traseu penibil, as zice, a fost subordonat primariei si functionarii din Primaria Capitalei au considerat de cuviinta sa-si dea cu parerea asupra activitatii dvs. stiintifice.


Tinerii nu vor sa devina orientalisti


- Da. Cred ca, intr-un context mai larg, as zice metaforic, exista un blestem asupra orientalisticii romanesti. Niciodata de fapt nu s-a putut construi suficient de bine. Institutul asa cum a mers el, niciodata nu a avut niste activitati epatante, de rasunet. Lasam faptul ca nicaieri in lume asemenea institutii nu fac treburi care sa produca valuri imense. Ăsta e orizontul de asteptari in cultura romana. Insa eu cel putin am pornit de la ideea unei rigori, a unei exigente a ceea ce facem. Chiar daca nu facem foarte mult, sa fie facut foarte curat. O buna perioada a anilor '90, nu prea erau mari restrictii, posturi erau, nu trebuia sa ceri o suta de mii de aprobari ca sa poti angaja pe cineva. Se stia ca Institutul exista, eram in legatura si cu facultatea... Insa acei tineri care sa vina fie absolventi de limba orientala, (dar nu neaparat, puteau sa aiba si alte studii la baza, de exemplu filozofia, istoria) si care sa doreasca sa se faca orientalisti au aparut intr-un numar foarte mic. Si atunci noi nu am avut din cine sa constituim o echipa mai mare, implicit sa lansam proiecte mai ample.


- Banuiesc ca nici sume spectaculoase nu aveati pentru asa ceva...
- Sume spectaculoase nu am avut. Cand ni s-a donat biblioteca lui Mircea Eliade de la Paris, practic, singura care s-a pastrat in intregime, banii pentru a organiza intregul transport au fost dati de Fundatia Soros, la ora aceea. Din cate stiu, institutele de cercetari, cel putin acestea umaniste, nu o duc prea grozav, insa functionarii nostri nu stiau ce e acest institut, ce rost are. Inca prin anii 2000, ministrul de atunci al culturii dorea sa scape de acest institut si solutia pe care o gandea atunci ministrul Caramitru, de fapt nu era deloc cea mai rea: sa fim transferati la Ministerul Educatiei si Cercetarii. Si acolo a existat receptivitate, inclusiv o rezolutie favorabila pusa de ministrul Marga. Singura problema a fost ca trebuia sa ne gaseasca un spatiu corespunzator si acel spatiu ministerul nu-l avea, si nici universitatea. Am functionat in continuare la Ministerul Culturii. In primavara anului 2001 ni s-a impus o reducere a numarului de posturi (din 16 posturi, cate erau, mi s-a cerut sa reduc patru posturi). Deci era o extrem de mare preocupare, pe vremea lui Razvan Teodorescu. Pentru ca la sfarsitul acelui an sa existe o initiativa ca un numar de institutii de cultura din subordinea ministerului sa fie transferate sub autoritatea Consiliului General al municipiului Bucuresti. A fost vorba si de institutul nostru


Dar, curios, nu am aflat despre aceasta initiativa decat pentru ca proiectul nostru de buget pe 2002 nu se gasea la Directia de resort din Ministerul Culturii... Si atunci a trebuit, din orientalist ce ma doream, sa ma erijez intr-un mic detectiv si sa merg pe fir ca sa aflu despre ce e vorba. Si functionarii de acolo spuneau: nu stim nimic, vorbiti cu dl secretar general. Dl secretar general, evident, niciodata nu era de gasit la telefon si veriga era directorul directiei buget s.a.m.d. Primaria Capitalei a fost luata prin surprindere, ca si cum i s-au bagat pe gat aceste institutii. De atunci, noi am inceput sa functionam la primarie. Dar competenta primariei in a pastori aceste institutii de cultura era practic nula. Si inclin sa cred ca o intreaga retea de cultura este o palarie cam prea mare pentru administratia locala.


Fapt este ca, in foarte multe institutii, exista persoane care pot crea probleme. Pot fi persoane care au ambitii nemasurate etc, dar am nimerit intr-un loc neadecvat noua. Cu atat mai regretabil cu cat ministrul Razvan Teodorescu era, sa zic asa, ca punct de pornire, un confrate de breasla, noi am fost chiar si colegi cand eram la Institutul de Istoria Artelor. Om cu o cultura construita in cercetarea stiintifica, deci e cu atat mai regretabil ca a patronat mutarea la primarie a unui asemenea institut.


- Inteleg ca sunteti intr-un proces care, pe de o parte urmareste adevarul in ceea ce priveste postura dvs. de director al institutului. Dar nu pricep cum au fost in stare acesti functionari si sa va desfaca contractul de munca!? Ca una e sa fii director, alta e sa ramai in continuare cercetator obisnuit...
- Am parasit, la sfarsitul zilei de 27 noiembrie, institutul, fiind demis din functia de director, dat fiind ca mi se desfacuse contractul de munca. Eu banuiesc ca este vorba de o decizie politica pe care juristii de meserie si cei din resurse umane din primarie au fost obligati s-o puna in opera. Insa lucrurile sunt cat se poate de discutabile incepand de la ideea ca niste functionari sau presedintele unei comisii a Consiliului general au competente de a evalua directorul unei institutii de cercetare. Acesta, dincolo de management, este cercetator si competentele nu pot fi evaluate decat de cei care ii sunt egali sau superiori. Nu am fost evaluat in Primaria Bucuresti de catre asemenea persoane. Pur si simplu o comisie a decis ca nu corespund postului pentru ca nu stiu ce nu am facut.


Este vorba de directorul Directiei cultura a Primariei, Marius Paunita, fostul meu sef direct, si de Romeo Pop, presedintele Comisiei de cultura. Ei sunt de fapt persoanele care au raspunderea majora in izgonirea mea din institut si ceea ce se intampla in momentul de fata cu institutul nu e bine.


- Inteleg ca se trag sfori pentru ca institutul sa treaca la Biblioteca Metropolitana. Varianta initiala, cand inca erati la conducere, era aceea de a muta institutul in locul sau cel mai firesc, adica sub patronajul Academiei.
- Da. Aceasta initiativa a fost o solutie rezonabila pe care am imbratisat-o. Am avut tot sprijinul vicepresedintelui de la ora aceea al Academiei, responsabil cu partea umanista, dl. prof. Vladutescu. Si actualul vicepresedinte, dl. academician Berindei, s-a aratat foarte receptiv, presedintele, dl academician Haiduc, de asemenea. Partea de hartii, de adrese s-a facut si nu trebuia decat ca respectiva hotarare a Consiliului general prin care se trece la Academie sa fie initiata de directorul Directiei cultura, care nu a facut lucrul acesta. Ceea s-a intamplat intre timp mi-e greu sa spun pentru ca nu este nimic la vedere. Nu pot decat sa reconstitui un scenariu din elementele pe care eu le stiu. Dar in mod evident, Biblioteca Metropolitana este o solutie lamentabila...


- Spuneti-mi, acum cu ce va ocupati, traduceti?
- In momentul de fata, intrucat nu am obligatii de serviciu de nici un fel, incerc sa recuperez din timpul si energia pe care le-am cheltuit intr-un context cu totul si cu totul impropriu, si intre altele sa pun la punct un alt volum de Upanishade care este asteptat de mult timp la Editura Humanitas...


Avem si traduceri foarte slabe din sanskrita


- Pana acum au aparut in limba romana, socotind numai anii de dupa 1989, traduceri foarte proaste, chiar daca ele se pretind a fi din sanskrita.
- Da. Au aparut traduceri slabe, nu vreau sa dau acum nume. Problema e in ce masura cineva care se apleaca asupra unor asemenea texte reuseste sa rezolve problema transpunerii din sanskrita in romana. Eu zic atunci cand traduci asemenea texte ca nu-i deloc rusine sa consulti traducerile facute deja, cele bune, in limbile Europei. Daca ele exista, rusine e sa nu le folosesti.


- Lipsesc traduceri ale unor texte fundamentale din cultura indiana, din cea chineza, din cea nipona, araba...
- Nu am nici un motiv sa banuiesc lipsa de bunavointa a celor din facultate, dar, dupa cum prea bine se stie la noi, invatamantul universitar, cel putin la Universitatea Bucuresti, este cat se poate de stramtorat. Si stiu de la colegi ca uneori sunt probleme mult mai mari decat la alte centre universitare. Chiar in august anul trecut am avut ocazia sa ma duc la Vilnius, unde era o intrunire a indologilor din fostele tari comuniste. In 1993 s-a infiintat acolo un departament de indologie cu profesori care predau si sanskrita, si hindi. In orice caz, este un departament de indologie serios, intr-o tarisoara care are o populatie : nici nu stiu exact : cam de doua ori cat Bucurestiul, sa zicem, cu vreo trei orase mai importante si, relativ, provinciala. Saraca din vina istoriei, nu din vina lor, aceasta isi permite luxul sa-si faca un departament de indologie! La Bucuresti, lucrul acesta nu se poate face, in sensul bun al cuvantului.


- Si nici in alte orase ale Romaniei!...
- Nici in alte orase. In legatura cu persoanele care au avut o influenta asupra mea, cea esentiala a fost Al-George. Relatia cu Noica a fost o relatie de o anumita afinitate si un formidabil stimulent pe care o asemenea personalitate putea sa ti-l ofere. Insa a treia persoana pe care am cunoscut-o si care a insemnat foarte mult pentru mine a fost Andrei Scrima. Era in vara lui 1993 cand a inceput sa stea mai mult prin Romania.


- Sa subliniem, parintele Scrima a stat cativa ani in India, pentru definitivarea unui doctorat in Vedanta.
- Tot timpul facea referinte la cultura indiana fara ca in opera lui de fapt sa ocupe un loc central. Viziunea lui era extrem de cuprinzatoare, ametitoare chiar, in atotcuprindere culturala. Avea un talent hermeneutic cu totul si cu totul remarcabil, care pentru mine a fost extrem de stimulant. Eu fiind preocupat de partea asta, de interpretarea mai ales din perspectiva simbolica a vechilor texte indiene. Si e regretabil ca in anul 2000 ne-a parasit si Andrei Scrima...


- Despre care dvs. ati spus ca este autorul unei hermeneutici globale...
- Da, asa am spus. Din fericire a lasat si lucruri inregistrate, din fericire fondul de carti si articole care exista la Colegiul Noua Europa urmeaza sa fie valorificat. Si trebuie sa mentionam aici ca e meritul Ancai Manolescu, care s-a inhamat la clasificarea, trierea, punerea in ordine a acestor documente. Si nu de mult a reusit sa imbogateasca fondul acesta cu lucruri primite din Liban. Si a initiat o serie de autor Andrei Scrima, la Humanitas. Si sunt foarte bucuros ca din prima clipa Anca Manolescu a dorit sa ma antreneze in acest proiect, rolul meu fiind in primul rand acela de consultant filologic pentru editarea operei lui Andrei Scrima.


Voteaza


Pe acelasi subiect: domnule | aduc | eseuri | bologna | romeo | scenariu | autoritatea | resurse | autorii | dilema
Comentarii 0 comentarii
Scrie comentariu
Introdu mai jos textul de aici
Scrie in casuta de mai sus codul de verificare
Alte articole din:
Filme. Teatru. Concerte.
Concert Mariza la Sala Palatului
Concert Mariza la Sala Palatului

7 martie 2020, ora 19, Sala Palatului, Bucuresti Vedeta muzicii fado revine in Romania pentru un nou concert pe 7 martie 2020, la Sala Palatului din Bucuresti, pentru un nou spectacol de armonii si ...

Concert Sonata Arctica la Cluj Napoca
Concert Sonata Arctica la Cluj-Napoca

22 noiembrie 2019, /FORM SPACE, Cluj-Napoca Trupa Sonata Arctica revine in Romania pe 22 noiembrie intr-un concert special la /FORM SPACE din Cluj-Napoca, iar in deschidere vor canta Edge of Paradise ...

A fost odata la Hollywood
A fost odata la... Hollywood

Cel mai nou film purtand semnatura lui Quentin Tarantino Este anul 1969. Iar lumea de la Hollywood incepe sa se schimbe nu doar foarte repede, dar si diferit de asteptarile veteranilor in bransa. ...

Jazz at Bran Castle 2019
Jazz at Bran Castle 2019

23-25 august 2019, Castelul Bran Festivalul Jazz at Bran Castle a ajuns in acest an la editia cu numarul sapte, care se va desfasura in perioada 23-25 august 2019 in curtea interioara a Castelului ...

Concert Wardruna la Arenele Romane
Concert Wardruna la Arenele Romane

8 mai 2020, Arenele Romane, Bucuresti Trupa norvegiana Wardruna revine in Romania pe 20 mai 2020 pentru un nou concert la Arenele Romane (open air), iar pentru acest eveniment pe terenul din fata ...

Vernisaj la Galeria 26 | OTA

H'ART Gallery va recomanda Florin Ciulache si Galeria 26 | OTA va invita la expozitia Scrambled Channel Vernisaj Miercuri | 21 Mai 2008 | ora 19.00 Unul dintre ...

Video si Galerie FOTO La Festivalul international de film de la Berlin Ioana Flora Tony Gatlif Juliette Binoche
Video si Galerie FOTO: La Festivalul international de film de la Berlin, Ioana Flora + Tony Gatlif + Juliette Binoche

In imagine: Concentrare completa. Ioana Flora la Camera Close-Up Acting Workshop, cu Jean Louis Rodrigue. Foto © David Ausserhofer, Berlinale 2012 Actrita Ioana Flora („Marfa si ...

Interviu artLine ro cu Dan Pita regizorul filmului Ceva bun de la viata Galerie FOTO si VIDEO
Interviu artLine.ro cu Dan Pita, regizorul filmului Ceva bun de la viata - Galerie FOTO si VIDEO

Dan Pita , unul dintre cei mai apreciati regizori romani, cu o cariera de peste 40 de ani, a lansat Ceva bun de la viata , cel de-al treilea film turnat impreuna cu MediaPro Pictures . Dupa Second ...

Final de Stagiune cu Alexandru Tomescu Tiberiu Soare i Orchestra Na ional Radio
Final de Stagiune cu Alexandru Tomescu, Tiberiu Soare şi Orchestra Naţională Radio

Final de Stagiune cu Alexandru Tomescu, Tiberiu Soare şi Orchestra Naţională Radio Bucuresti : Finalul Stagiunii de concerte 2010-2011 readuce în faţa publicului meloman una dintre ...

Hannah Montana pe marile ecrane
Hannah Montana pe marile ecrane

Hannah Montana , cunoscutul serial american de televiziune in care personajul principal, adolescenta Miley Stewart, in timpul zilei duce o viata normala de elev, iar tarziu in noapte devine ...

H2O Just add water
H2O: Just add water

" H2O: Just add water ", o productie australiana pentru copii, a fost filmat pe Coasta de Aur si in orasul Mudgeeraba in statul Queensland si pentru prima data a rulat in Australia in grila ...

2012 anul in care va veni sfarsitul lumiiA
2012, anul in care va veni sfarsitul lumii?

Controversatul film 2012, regizat de Roland Emmerich, prezinta intregii lumi realitatea calendarului mayas care spune ca 2012 este anul in care Pamantul va fi intors cu susul in jos. Nostradamus a ...

Fuego canta la Casa de Cultura din Bistrita Nasaud
Fuego canta la Casa de Cultura din Bistrita Nasaud

Foto:OradeSibiu Paul Surugiu (Fuego), va sustine pe 7 decembrie 2009 la Casa de Cultura din Bistrita un concert de colinde. Concertul face parte din turneul national pregatit de Fuego pentru toti ...

De la Titanic James Cameron a trecut la Avatar
De la Titanic, James Cameron a trecut la "Avatar"

Actiunea filmului "Avatar" are loc in viitor. Jake (Sam Worthington), un veteran de razboi paralizat, este trimis pe planeta Pandora pentru a infiinta o colonie umana ce ar trebui sa aiba ...

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro

Va recomandam

Stiati ca? Pierre-Auguste Renoir Stiati ca? Pierre-Auguste Renoir
1. Nascut in 1841 la Limoges, intr-o familie modesta (tatal sau era croitor) viitorul artist plastic a fost nevoit sa lucreze inca din adolescenta, asa ca dupa ce abandoneaza din lipsa de ...
Alte recomandari:
Pieta, singura lucrare semnata de Michelangelo Vara de Gunnar Berndtson Neobisnuitul caz a Vamesului Rousseau Duelul lui Edouard Manet + Vezi mai multe

Facebook

Fii prietenul nostru pe Facebook si pastreaza legatura cu lumea artei oriunde te-ai afla.

art-Travel

Kelso Scotia Kelso, Scotia Situat la mica distanta de granita cu Anglia, un loc unde veti intalni cateva obiective si monumente istorice surprinzatoare, Kelso este in prezent o mica localitate scotiana cu ceva mai mult de 5500 de locuitori, locul unde puteti descoperi unele dintre ... Alte destinatii: Ainsa, Spania Anstruther, Scotia Frigiliana, Spania Savoca, Italia Brantome, Franta + Destinatii pe meridiane

teatru, carte, film

Filme. Teatru. Concerte.:
Concert Mariza la Sala Palatului
Concert Mariza la Sala Palatului 7 martie 2020, ora 19, Sala Palatului, Bucuresti Vedeta muzicii fado revine in Romania pentru un nou concert pe 7 martie 2020, la Sala Palatului din ......
+ alte recomandari: Filme. Teatru. Concerte.
Carte Artline:
Povestea unei familii perfecte de Rosa Ventrella
Povestea unei familii perfecte de Rosa Ventrella O poveste despre dragoste, prietenie si violenta in partea veche a orasului Bari, in Italia anilor 80 Maria este una dintre fetele micute care isi ......
+ alte recomandari: Carte Artline